Ne tremură chiloţii II

Tiiiii, că iară mă apucă dracii. M-a mâncat în dos să o tai mai repede aseară de la servici, să mă uit la România-Spania. Handbal, beeeeee, că mai egzistă şi alte sporturi în afară de fotbal şi baschet. Ungaria, checked, Franţa, checked, Danemarca checked. Şi nu oricum. Am bătut în stil de mari campioni. Dar cum noi ştim să fim campioni doar câte două-trei zile, ne-am dat iară cu curul de pământ. Başca faptul că am pierdut-o şi pe Ramona Maier, una dintre cele mai bune extreme all-time. Până să îl pună pe Tadici antrenor la naţională, România intrase într-un con de umbră. Deşi aveam supervalori, n-aveam pe nimeni să le aranjeze ca lumea în teren. Cu Tadici pe bancă, România a avut super performanţe. Finale, medalii, tot tacâmul. Ne-a lipsit un titlu. Deşi a revigorat naţionala, Tadici a zburat. Pentru că acesta e sportul. Drept în teren, curvă în afara lui. Tadici a fost lucrat de jucătoare. Ajunse din nou vedete, trupa de gagici s-a pus de-a curmezisul lui. Tadici e un om de doi lei. Un ghiolban lipsit de orice urma de bun simt, un asa nu în codul bunelor maniere. Dar e un antrenor al dracului de bun. El lucrează cu biciul într-un sport care vine cam pe locul III dupa box şi rugby în ceea ce priveşte violenţa din teren. Eu am crescut în spatele băncii de rezervă a echipei Remin Deva. Prima mea iubire a fost Gabi Stuparu, interul echipei de la acea vreme. Prima mânărie făcută în viaţa mea a fost într-o sală de handbal. Atunci am pus 50 de bileţele în urna care avea să desemneze cea mai frumoasă jucătoare a turneului ca să iasă Gabi a mea. I-am rupt mamei mele vreo 10 ceainice, că-mi trebuia ceva cu ce să pot face gălăgie. Iubesc sportul ăsta din cale afară şi poate de asta îl înţeleg o idee mai bine decât restul suporterilor.
Să fii handbalistă e al dracului de greu. Lovituri în teren, vânâtăi după fiecare antrenament, zbiri pe banca de rezerve, înjurături la greu, de pe bancă şi din tribune. E un sport de bărbaţi practicat de femei. Iar ele sunt tratate pe măsura sportului pe care îl practică. Despre o handbalistă poţi spune orice, numai că e domnişoară nu. Este, dar în afara programului. În meci e o maşină pusă să lovească, să pareze, să împingă, să pişte, să dea coate, pumni, să pună piedici, să facă orice. Regulile handbalului sunt cele mai permisive. Cât timp nu dai la gât, poţi să-ţi învineţeşti liniştit adversara, ar fi o traducere pe scurt. Mi se pare absolut normal ca oamenii care fac parte din fenomen să se contopească. De aceea nu pot să îl acuz pe Tadici în vreun fel. Omul a fost acolo să facă performanţă şi a făcut.
Voina, pe de altă parte, pare un domn. Le vorbeşte frumos, le roagă înainte să le transmită indicaţii. Şi i-a mers, până acum. Dar va crăpa curând. Pentru multe dintre jucătoare, Europenele sunt ultima şansă să vadă podiumul de sus. Ele nu mai joacă din ambiţie, nu mai au nimic de demonstrat. Joacă din regret. Sunt conştiente că au fost o generaţie de excepţie care n-a confirmat decât parţial, ca să folosim limbaj de sportivi. Au început fulminant campionatul. Au măturat pe jos cu echipe ce-şi băteau tot timpul banana de noi. Şi au capotat lamentabil împotriva Spaniei, o echipă care nu a impresionat niciodată. De ce? Pentru că Voina, ca să demonstreze că el nu e Tadici, a convocat jucătoare refuzate de primul. Gen Amariei, care aseară a pierdut meciul de una singură. Şi da, a demonstrat că nu e Tadici. Dacă Tadici o avea pe Elisei la dispoziţie, câştiga tot. Voina este un domn, nimic de spus, dar care se va confrunta cu o altă problemă. În mandatul trecut, fetele se uneau împotriva duşmanului Tadici. Jucau de-ale dracului, ca să îi închidă gura. Acum, echipa s-a rupt în două, nucleul lui Tadici şi "prospăturile" lui Voina. Iar ambele tabere vor încheia cu mâinile în părul antrenorului. Deseară jucăm cu Ucraina. Pierdem, suntem morţi iar Norvegia va mătura cu noi pe jos. Câştigăm, tragem aer adânc în piept pentru cele mai grele semifinale din istoria modernă a echipei.
Uitându-mă la meci, aseară, mi-am adus aminte de un editorial scris de mine în timpul Campionatului European de fotbal, pentru care am fost înjurat şi porcăit. Dar uite, iară se repetă povestea.
Foto: România lui Tadici