Cum am murit si am inviat

De cu seara, mi-am luat doi "bebelusi" de Gosser. Stiam sa o sa fie meci greu. Dar nu credeam ca atat de greu. Asa, ca de inceput, stau pe TVR2 si tot astept meciul. Noroc ca imi vine inspiratia sa mai zappez o tzara si vad live din Franta pe 1. Mai bine cautam televiziunea care transmite meciul inca vreo 30 de minute. Cacanarii lituanieni isi bat joc de o Romanie si-asa umilita de propriul joc. Slab, foarte slab. Noroc cu Vali Motogna. La pauza prima sticla era gata, a doua deja avea emotii. Speram, dar mi-era rusine sa le spun celor de langa mine ca mai cred ca Romania poate castiga. Totusi, 6 goluri avantaj, 2 arbitri la cherem si 11 mii de oameni in sala. Dumnezeule... daca nici asta nu era avantaj Franta...
Si incepe repriza a doua. La primul gol al Romaniei ma uit cu coada ochiului la cei de langa mine. Oare sa le zic acum ca poate, poate. La al doilea ii privesc insistent. Cand les francaises mai aveau doar doua goluri, mi-am dat drumul. Sa vedeti ca le facem muci. Ne apropiem la un gol. Romania are atacul. Motogna paseaza spre Meirosu care are culoar de sut. Cand ridica mana sa arunce... SE IA CURENTUL. S-A LUAT CURENTUL IN TIMPUL SFERTULUI DE FINALA ROMANIA-FRANTA. Sa paralizez. Vecina de langa a trecut cu ochii in pamant dimineata pe langa mine. Nici nu ma mir. Ce si-or auzit la Electrica. Pun mana pe telefon sa sun. Cu cealalta imi trag pantalonii pe mine. Ma sui in masina si o tai spre redactie. Ajung aici la 20-19 pentru Franta, cred... ca mi-a luat ceva pana am reglat antena. Am urlat, am dat cu pumnul in masa, am plans, m-au luat palpitatiile. La sfarsit, cand eram la fel de epuizat ca si fetele din teren, mi-au dat din nou lacrimile. In surdina. De cand n-am mai trait asa ceva. Iar acum ma gandesc tot la ele. La Clara Vadineanu si la Cristina Neagu. Tinerele care au decis jocul cand jucatoarele experimentate erau paralizate. La Vali Bese si la Adina Meirosu, care si-au tocit coatele si invinetit coastele in aparare. La Luminita Hutupan, CEL MAI BUN PORTAR DIN LUME, la Tadici si la disperarea care i-o citeam pe fata. La Steluta Luca, ce s-a reinventat pe final, la Ramona Maier care mi-a dat emotii la fiecare 7 metri. Si la Ada Nechita, hulita echipei nationale, care a marcat cele doua goluri ce ne-au dus in prelungiri. Fiecare dintre ele e langa inima mea. Parca mi-ar fi surori.