The good old days

Acu o sa va radeti si o sa ziceti ca-s pisalog. Dar ma gandeam de vreo juma de ceas la anul ultramuzical ce urmeaza. Adica Metallica in mai si Iron Maiden in august zic ca fac impreuna de un an plin din punctul asta de vedere. Si rasfoind eu prin memorie, incercam sa-mi aduc aminte pasii pe care i-am facut pana aici. Muzical vorbind. Prea multe nu mi-au ramas in minte iar standul de casete e acasa bine ascuns sub pat. Nici nu-mi mai aduc aminte cum le zicea casetelor alora. Vivo, parca? Nu mai stiu. In fine... Ceva, ceva tot mi-am reamintit eu. In clasa a 8-a tin minte ca am facut intr-o pauza mare un top al melodiilor pe care le ascultam. Scris pe tabla, tot tacamul, cu sistem de vot bine pus la punct, am facut un top cinci al melodiilor. Si stiu ca a iesit atuncea Billy Joel - River of Dreams. Iutubul asta n-are embed pentru videoclip, dar varianta asta parca e mai faina. Suna mai bine, zic eu.

Oricum, imi aduc aminte ca-mi placea foarte mult videoclipul piesei, ca sareau aia in apa de pe un deal de mama focului. Si se imbaiau si se distrau si eu faceam teme. Mama lor de ciucaleti. Si ca veni vorba de videoclipuri, imi placea tare, tot pe la vremea aia, clipul lui Meat Loaf, frumoasa si bestia in varianta moderna si pe chitara electrica. Acu parca nu ma mai incanta ca in tineretze. Piesa, mmm, mai merge inca vreo 5-6 ani.

Si pe masura ce-am crescut, bag sama ca s-au diversificat si gusturile. M-am facut mai rau. :)). La The Next Level, Guns. Perioada Axl Rose cred ca a fost cea mai misto, cel putin din punct de vedere vestimentar. Numai cand imi aduc aminte de geaca mea de motor din vinilin, cu care ma mandreeeeeam, nevoie mare, o camasa in carouri rosu cu negru legata la brau si blugii musai rupti la fund, la genunchi si pictati la marea arta. Atatea perechi am stricat de am devenit super pictor. Cred ca eram in stare sa desenez logo-ul Guns`n`Roses cu ochii inchisi. Atatia pantaloni am distrus.

Dupa ce-a trecut febra cu Guns a aparut sindromul Metallica. Era deja pentru evoluati, pentru connaisseuri. Alt nivel, alte pretentii. A fost momentul in care ma batea gandul sa ma apuc de cantat la chitara. Au mai trecut vreo cinci ani, dar pana la urma m-am apucat si am reusit sa incropesc acordurile de la One. Dupa care, extrem de multumit de mine, m-am lasat. Si imi pare rau acuma, ca bataturile la degete nu se mai fac cu una cu doua. Si cu Metallica s-a format si gasca vesela si dementa. Deci, nr.1

Si daca aveam gasca, musai trebuiau chefuri. Guns nu mergea, Metallica nu se asculta orisicum, am ajuns la Nirvana. Faza periculoasa. Trageam niste chefuri la Rica in pivnita cu pogo-uri ce de musai trebuiau sa se lase cu vanatai. Si ne zburleam pletele si ne aruncam unii in altii de mama focului. Ca la vremea aia, doua beri erau suficiente.

Iar la finalul perioadei nebune, cand ca tot omu am inceput sa ma gandesc si io la ziua de maine nu ca la un nou prilej de chef bag sama ca s-a potolit si dracu din mine, hihihi. Ca a inceput era U2, linistita, calma si cu substrat. Dar bag sama ca revin si vremurile d-alta dat`. Doar ma duc la Metallica si la Iron Maiden la concert. The good old days.