Zi de mândrie

Curios fapt. Mândria naţională apare tot timpul în beznă. Când e viaţa mai întunecată, când suntem copleşiţi de vicisitudini renaştem sub o baghetă magică. O atingere care îţi umple inima de mândrie, de dragoste pentru popor şi ţară. Sâmbătă a fost beznă în Sala Transilvania. Mai mult la propriu, dar şi la figurat. Deşi se cânta mai abitir ca niciodată, fiecare suporter avea o strângere de inimă în faţa meciului cu campioana. Până când s-a stins lumina. Deasupra galeriei s-a aprins un bec, ce lumina tricourile regretatului Elemer Tordai. Aproape palpabilă, lumina a pătruns pe rând suporteri, tineri, bătrâni, entuziaşti şi, deloc în ultimul rând, patrioţi. Imnul României n-a fost cântat niciodată cu atâta patimă. Cu atâta drag şi atâta dăruire. O explozie de dragoste pentru sală, teren şi echipă, de devotament faţă de ţară şi naţiune, de orgoliu şi mândrie pentru fiecare om în parte. Am învins când poate nimeni nu se aştepta. Dar fazele meciului au început să fie uitate, detalii trecute cu vederea. Însă toată lumea ţine minte imnul. Toată lumea vrea să retrăiască un moment unic de mândrie naţională. Sâmbătă n-a fost unul care să nu se simtă român până în măduva oaselor. Aşa se cântă imnul României!