Am fugit, bolnavilor. Mihai Morar

O sa fug. Orasul miroase a zambila, a dat coltul ierbii, magnoliul e in standby, nu mai am niciun motiv sa stau. Vreau sa manii Timpul si sa sfintesc Soarele. Oricum, afla ca Soarele nu s-a avut nicicand pe bune cu Timpul. Curgerea Lui ne-a tinut mereu departe, la ani lumina, de Astru, scrie Mihai Morar pe blogul Viata si acordeoane.

Plec fara sa-mi iau bagaje. Doar cu ce am pe mine o sa-mi incalec caii, o sa-mi stabilesc cuplul ideal la 4000 de rotatii pe minut. O sa-i dau blana pe Bucuresti-Pitesti, o sa mestec in mamaliga pe Valea Oltului si-o sa tensionez prima oara pedala de frana abia pe la Cisnadie. Acolo ma asteapta cafeaua din gradina de la Apfelhaus si-un ciobanesc mioritic, jandarmul prispei, sa-l smotocesc. Nu-mi pregatiti asternuturile, azi vreau sa dorm trantit sub mar. Iar cand ma trezesc sa ma urc in varful lui, acolo unde e semnal, si sa va sun. Voi sa fiti in meetingurile voastre plicticoase din carcerele patrate cu plasma, proiector si flipchart, eu sa va va dau strategiile peste cap: ‘’Bai, puscariasilor, a inmugurit marul. Asa, de capul lui. Anul asta ati uitat sa-l briefuiti!’’ Dupa mintea voastra marul ar trebui sa aiba fluorescente doar pe crengile orientate catre Soseaua Principala, este total antibusiness sa cheltuim resurse si pentru cracile din spate care oricum nu aduna GRP-uri fiind aplecate catre fatada pensiunii.

Hai, pa, tre’ sa inchid, mi-a venit supa de pui la ceaun. Rup o brandusa din gradina si o invart in palma cum faceti voi cu memory stick-ul cand CEO-ul stramba din nas la Powerpoint-urile voastre de 80 de slide-uri la care ati muncit atatea zile si atatea nopti incat n-ati avut timp sa vedeti ca a inflorit salcamul de sub fereastra. Sunt in treapta a patra deja si serpuiesc lenes prin padure, scot bass-ul si-l las pe Leonard Cohen sa-mi ingane ‘’Alexandra Leaving’’. Vreo trei raze de soare insinuate printre crengi imi vaneaza irisii, fac balet pe sosea, alerg mai mult pe contrasens ca nu cumva sa strivesc sub roti umbra copacilor care se tolaneste pe banda mea.

Merg linistit, cu ochii inchisi, pe contrasens pentru ca stiu sigur ca voi n-aveti cum sa apareti de dupa curba stransa. Voi sunteti acolo si va luptati cu boala. Eu iubesc fugind. De aia-i fuga sanatoasa.

de pe blogul lui Mihai Morar

Cu dedicatie: pt. Prisi

De fiecare data cand vad clipul acesta imi aduc aminte de bunica mea. Cea mai draga mie persoana din lume. E pentru ea. Asemanarea intre bunica lui Craig si a mea e izbitoare. Amandoua ne iubesc extrem de mult.

4000 de kilometri pentru CSU

Pasiunile starnite de CSU Sibiu nu cunosc limite. Cipi, un sibian plecat de doar patru luni la Londra nu mai poate rezista departe de echipa sa favorita - va veni de la Londra la Ploiesti, doar pentru a asista la un meci ai CSU cu campioana Asesoft. Dupa care va pleca inapoi, la Londra. Distanta de peste 4.000 de km o va parcurge cu trenul, avionul, autobuzul si, spera sa aiba si noroc, cu "ocazia". Despre spiritul CSU s-au spus multe. A devenit aproape o legenda. Beni, Toci, Domn` Profesor. Aprozarul. Marcel Lepadat si Mita Corui. Medaliile atarnate la gat in 1995. Primul titlu. Cele din '99. Derby-urile cu Dinamo. Istoria unei rivalitati cu Clujul. In jurul acestor teribile amintiri s-a format un spirit. Grupul suporterilor CSU a devenit faimos. A devenit arhetipul suporterului de baschet.
CAT DE DEPARTE merge insa dragostea pentru echipa? Pentru ca si intre suporteri se isca, involuntar, rivalitati. Fiecare doreste sa demonstreze ca face mai mult si mai mult pentru echipa. Si totusi, cat de departe merge un suporter? Merge 4000 de kilometri? CIPI a plecat din Romania in noiembrie. N-a rezistat mai mult de patru luni fara CSU. Fara galerie si cu inima galben-albastra doar in amintire si nu in piept. L-au fript degetele dupa fiecare victorie. Iar miercuri, Sibiul joaca la Ploiesti cu campioana. Pentru prima data in ultimii trei ani, sunt sperante sa castige. Pentru ca el chiar crede in victorie, pleaca din inima Angliei pana la Ploiesti. Sa cante doua ore pentru cei cinci din teren, dupa care sa se intoarca inapoi in Anglia. Fara pauza, cu cateva minute de somn furate pe autobuz sau pe avion. IN ULTIMELE patru luni, a vazut un singur meci - un amic i-a transmis meciul de cupa cu Mediasul prin web-cam. In rest, priveste meciurile pe chat sau pe site-urile de baschet. Chiar si asa, isi roade unghiile la fiecare refresh. Dar gandul ii sta tot la sala. La mirosul de praf si parchet. Nu e prima data cand face o asemenea nebunie. Acum doi ani, cand Sibiul a jucat play-off-ul cu Clujul, a pornit spre poalele Feleacului cu amicii din galerie. Au dormit in autocar, prin moteluri. Doua zile au respirat doar CSU. Iar echipa nu i-a dezamagit. A castigat primul meci. Iar cel de-al doilea a fost, poate, cel mai spectaculos meci al ultimilor cinci ani. Cu 0.7 secunde ramase din joc, Mihai Silvasan a marcat un cos de trei puncte prin care Clujul a castigat meciul. "Blestemul Silvasan" a intrat in istorie. "A fost cel mai frumos meci, din toate punctele de vedere. Si ca daruire a echipei, dar si a galeriei. Stiu ca in ultimii ani, desi sunt plecat mai mult prin alte tari, cand sunt acasa nu pierd meciurile de baschet ale echipei", spune el.
CA ORICE suporter sibian, viseaza la meciuri cu Dinamo. A pierdut meciul jucat sambata trecuta, dar spera la un bis in meciul cu Ploiestiul. "Imi e dor de atmosfera din Sala Transilvania de la meciurile de acum cativa ani cu Dinamo. Cand nu aveai loc sa te misti. Se pare ca in ultimul timp, sala devine din ce in ce mai incapatoare, lucru care nu e placut". El este un suporter al echipei CSU Sibiu. Dispus la un mare sacrificiu pentru a fi alaturi de echipa lui. El este dovada vie a ceea ce reprezinta spiritul CSU.

Meciurile din galerie

In galeria CSU toata lumea canta. Din primul pana in ultimul minut. Jumatate dintre spectatorii din sala de abia daca inteleg regulile elementare de baschet. Dar vin pentru spectacolul din teren si mai ales pentru cel din tribune. De-a lungul vremii prin tribuna s-au perindat nenumarate personaje despre care se vorbeste si astazi printre suporterii mai noi. Unii dintre ei stau sus, in spatele galeriei. Sunt vechea garda. Altii jos, la dat tonul scandarilor. In jurul lor s-au strans alti tineri care vor duce traditia mai departe.

Big Blue, filmul vietii mele

Nu e filmul DESPRE viata mea. :)) E doar cel mai frumos film care l-am vazut vreodata. Citeam pe blogul Laurei, printre putinele care le citesc frecvent, lista filmelor ei preferate. Dupa ce am vazut ca e fan Denzel, am stat sa ma gandesc un pic la trecutul cinematografic. Am vazut sute de filme, 80% dintre ele bune si foarte bune, si totusi, niciunul nu se compara cu Marele Albastru. Din pacate, nu este unul dintre succesele de box-office. Dimpotriva, surprinzator de putina lume a auzit de acest film. Le Grand Bleu, pentru ca este facut de un francez, Luc Besson, este undeva pe la coada filmelor regizorului francez. Leon, Al Cincelea Element si Nikita stau mult mai bine... aaa, si Ioana d`Arc, cu Milla Jovovich, a avut mai multe incasari.
Marele Albastru a fost o intamplare pentru mine. Eram printr-a zecea si chiuleam... ce stiam eu sa fac cel mai bine in liceu. Si cum, intamplator, era o zi in care chiuleam singur, m-am dus la film. O prostie de film, dar trebuia sa treaca vremea. Am prins reprezentatia de 10, apoi cea de 12, de 14 si am ajuns acasa de abia pe la 5 dupa-masa, dupa ce vazusem filmul de trei ori in aceeasi zi. Si de atunci l-am mai vazut de cel putin 30 de ori. L-am aratat fiecarei persoane dispuse sa stea cu mine in fata unui televizor. M-am mandrit cu el, ca un descoperitor. E o poveste poate lipsita de sens pentru majoritatea oamenilor, dar care mie mi-a atins coarda sensibila. M-a facut sa imi doresc sa fiu Marele Albastru. Sa am pasiunea lui Jaques. Daca il prindeti, rupeti-va doua ore pentru ca isi merita toate laudele. Va pun, asa, de pofta, cateva secvente. Poate va deschid apetitul.

De abia acum

Dupa o serioasa chinuiala, care m-a dus pe un milion de site-uri, am reusit in sfarsit. Blog pe trei coloane. Prea erau toate inghesuite si cum netul ofera solutii pentru orice, de ce sa nu cauti. Template-uri gasiti pe o carca de siteuri. Dar putine chiar functioneaza. Dupa ce am trimis mai multe sesizari la google, pentru ca primeam eroare de fiecare data cand incarcam template-ul, m-am hotarat. Am sters toate elementele optionale si am luat-o de la capat. Si asa a mers. Acum tre sa ma apuc sa ma inscriu din nou pe toate siteurile, dar a meritat. Zic eu. Daca vreti sugestii, cu draga inima.

So. Ce mi-as dori pana la 50 de ani

N-am dat nicio leapsa pana acuma. Si ii asa fain, ca ne mai radem unu de altu si de gargaunii si piticii pe care-i avem fiecare prin creier.
Pe leapsa o cheama "Ce mi-as dori". Ca vise si dorinte avem toti, da` cate dintre ele chiar vor fi pe bune, ca sa zic asa.
Deci:
1. MUSAI. Vreau sa merg la un meci pe Anfield. Sa-i vaz pe Liverpool pe viu si sa cant si io ca nebunu "You`ll never walk alone"
2. MUSAI. Vreau sa merg la un meci pe Boston Garden. Sa ii vaz pe viu pe Boston Celtics. Daca apuc cat mai joaca Garnett, cu atat mai bine. Daca nu, asta este... ca vin si altii din urma. Asta e, daca i-am ratat pe Stockton&Malone, barem pe Celtics sa-i vaz.
3. Si tot la capitolul sport, da` nu in ordinea asta, nu sariti rapid sa omorati mesageru, sa-i vaz pe CSU campioni. Ca in 99 eram proaspat venit si nu ma apucase de chiar de chiar microbu cu CSU. ASTA-I CEA MAI DE MUSAI
4. Trecem la capitolu Culinar: Vreau sa mai mananc o data "moules a lait" (nush daca am scris bine, ca la franceza diriga imi aprecia doar rrrr-ul parizian) in Belgia. Am mai incercat si-n alte parti, dar ca alea, niciodata
5. Vreau sa gatesc io scoicile cu usturoi si sa-mi iasa si mai bune (aicea creca-i bucta).
6. Vreau sa am trei catzei printre care, de musai, un Beagle. Asta inseamna curte, iarba si incuvintarea lu Tanase. Ca fara aprobare de la sefie, nu-mi permit sa fac pasi gresiti.
7. Vreau sa fac scufundari in Palau. Alea din Turcia or fo faine, dar cam pentru fagotzi. If iu nou uat ai min. Ne-o tinut instructoru ala de manutza de parca se temea ca ne innecam. Hai mo... in apa de 4 metri? Maxim o pierdeam pe Mohanu ca era mai greu tubul decat ea. Si cum vazui la Survivor pe ciucaletii cu pricina cum se dadeau printre epave mi s-o facut si mie de gust. Realizabil, parerea mea. 2500 de dolarei 10 zile. Cu doi ani de economii, parca-parca iz acolo.

Deci, un septalog. Ca la mai multe nu ma duce capul in momentul de fata, desi mi-a trecut prin fata ochilor si beraria "Milles sorts". Ma gandesc ca nu tre sa va explic babeste ca oamenii chiar au 1000 de tipuri de bere intr-o berarie. Apropo, ati beut careva Kirin? Bere japoneza, a dracu de buna. M-as mai da o tura pe la baetii, sa mai incerc vreo 50 de sorturi o data si 70 a doua oara.

Buuuun. Septalog intocmit. Dam mai departe in ordine. Laurei, Silvanei si cu inima stransa, ca asta sigur ma ia la misto si ma face iara in sange, tovarasului Ghisoiu

mmmmmmmmm

Mi-ar placea sa scriu ceva dar nici n-am cuvinte, nici inspiratie. Aim spiciles

Am fost acolo

Anul trecut, pe forumul suporterilor CSU, se crease un nou topic. „Oare va mai ajunge echipa asta cum a fost în anii 95 şi 99?”. Într-un sezon al deziluzilor, speranţa părea să moară împreună cu echipa. Iar clubul a renunţat la aproape toţi jucătorii. Superamericanii au fost făcuţi pachet şi trimişi la căşile lor iar singurii păstraţi au fost Calotă şi Ban. Care nu pot fi numiţi scheletul unei echipe. Iar lucrurile nu păreau deloc roze. Însă unii mai credeau. Cu adevărat. „Orice e posibil! Io în fiecare an credeam că putem să câştigăm campionatul şi anul ăsta şi anul trecut şi o să cred şi pe viitor, dacă nu credem, de ce mai mergem la sală? Io la anul sunt sigur că o să se revanşeze faţă de noi şi o să urcăm pe podium. Acum rămâne de văzut ce treaptă”. Era unul dintre puţinele mesaje optimiste. Ei bine, gura păcătosului adevăr grăieşte. A doua treaptă. Deocamdată. Şi se poate şi mai sus, la final de campionat. CSU a bătut aseară pe Dinamo. După ani de zile în care a trebuit să iasă cu capul plecat din Sala Transilvania, mereu învinsă. Au fost ani grei iar umilinţa a fost cu greu înghiţită mai ales venită din partea marilor rivali. Victoria a închis şi rana orgoliului, acum satisfăcut. De abia acum ne-am revenit.

Piticii lui Andy

Si cand ma refer la pitici vorbesc si de aia din printul alaturat dar si de piticii pitici, care locuiesc la acoperisul susnumitului. Oricum, m-am ras de m-am prapadit. Doar un creativ putea sa fete asa ceva din el. Si sunt mai multi, pe blogul lui Andy

Face lift

m-am saturat de skinul maro care aduce a depresie. azi e o zi potrivita pentru un face-lift. asadar, sa se faca liftul

Iron Maiden - sold out

Biletele pentru locurile situate în faţa scenei (gazon A), la concertul pe care trupa Iron Maiden îl va susţine, pe 4 august, pe stadionul Cotroceni din Bucureşti, s-au epuizat, informează organizatorii concertului, Emag!c Entertainment. Această categorie de bilete s-a epuizat iniţial la sfârşitul lunii ianuarie, însă organizatorii au suplimentat-o cu încă o mie de locuri. Aceştia au anunţat că nu va mai fi posibiliă nicio altă suplimentare a biletelor din acestă categorie. In prezent, mai sunt diponibile bilete doar la celelalte categorii de preţuri: 50, 75, 130, 180 sau 240 de lei. Acestea pot fi achiziţionate de pe site-ul www.myticket.ro sau din reţeaua magazinelor Diverta. Spectacolul pe care trupa Iron Maiden îl va prezenta la Bucureşti face parte din turneul "Somewhere Back in Time" şi se va concentra în special asupra pieselor din perioada anilor '80, urmând să fiie prezentat pe celebra scenă egipteană, folosită în cadrul turneului "Powerslave".Una dintre trupele de top ale heavy metal-ului, Iron Maiden, a lansat, de-a lungul carierei, nu mai puţin de 14 albume, vândute în aproximativ 70 de milioane de exemplare. Hituri precum "The Trooper", "Flight of Icarus", "Where Eagles Dare", "To Tame A Land", "Wasted Years", "Bring Your Daughter... to the Slaughter", "Afraid to Shoot Strangers", "Wasting Love" au transformat Iron Maiden într-una dintre cele mai longevive şi influente trupe de heavy metal din intreaga lume. Grupul este format din Steve Harris, Bruce Dickinson, Dave Murray, Adrian Smith, Janick Gers şi Nicko McBrain.

În 2006, Iron Maiden a lansat albumul "A Matter of Life and Death", material ce a atins primele poziţii în topurile din 40 ţări. Albumul a fost promovat prin turneul "A Matter Of Life and Death World Tour", turneu care a cuprins 28 de concerte în Europa, toate sold-out. După concertul de la Bucureşti, grupul Iron Maiden va merge la Varşovia (7 august) şi Praga (8 august). Turneul, care debutează pe 1 februarie, în India (Mumbai) include oraşe precum Tokio, Los Angeles, Paris, Londra, Lisabona, Helsinki, Oslo sau Atena.
Sursa Mediafax

Time out

Saltare. Eu, adica moi, iau o pauza de vreo doua saptamani de la activitatea cotidiana. Az in iau in spinare una bucata Kia Picanto si o plimb prin tot judetul, sa vada lumea ce premiu misto da Sibiu Standard. Asa ca... si iu leitar

Cenusareasa moderna

Am descoperit povestea Cenusaresei moderne. Bine, poate or mai fi si altele, dar asta este cu adevarat deosebita si emotionanta. Paul Potts este, sau mai bine spus era, ceea ce numim deobicei "doiul in carti". Un anonim care se pierdea in multime, lucra pentru o companie de telefonie mobila. Un om normal, mult prea timid, care nu parea sa aiba nimic de spus. Pana s-a inscris la varianta britanica a concursului American Idol. Pe care l-a castigat. E interesant de urmarit insa cum. Clipul reprezinta auditia pe care Potts a dat-o inainte de a intra in concurs. Desi montat, filmuletul este o mostra de psihologie pura. Priviti figurile plictisite, oarecum enervate ale celor trei membrii ai juriului si urmariti reactiile lor pe parcursul melodiei. Priviti clipul pana la capat. E unul care merita.


P.S. Si investigand cazul ca un adevarat Hercule Poirot, am descoperit o alta voce senzationala, Connie Talbot, concurenta lui Paul Pott la concursul britanic. Sincer, nu stiu pe care dintre ei i-as alege.


P.P.S.
Si Tony Laf m-a impresionat. Si povestea lui si modul in care a cantat.

Inca una de ramas in istorie

Spicuita de pe Realitatea. Caz incredibil în judeţul Harghita. Un mecanic de locomotivă a urmărit cu taxiul locomotiva pe care o uitase pornită şi care a plecat singură din staţia Odorheiu Secuiesc! După o urmărire de şase kilometri, bărbatul a ajuns în dreptul locomotivei, a încercat să se urce în ea, dar a căzut sub roţi şi a murit. Locomotiva a mai mers încă 24 de kilometri şi a fost oprită în dreptul localităţii Secuieni.