Am fost acolo

Anul trecut, pe forumul suporterilor CSU, se crease un nou topic. „Oare va mai ajunge echipa asta cum a fost în anii 95 şi 99?”. Într-un sezon al deziluzilor, speranţa părea să moară împreună cu echipa. Iar clubul a renunţat la aproape toţi jucătorii. Superamericanii au fost făcuţi pachet şi trimişi la căşile lor iar singurii păstraţi au fost Calotă şi Ban. Care nu pot fi numiţi scheletul unei echipe. Iar lucrurile nu păreau deloc roze. Însă unii mai credeau. Cu adevărat. „Orice e posibil! Io în fiecare an credeam că putem să câştigăm campionatul şi anul ăsta şi anul trecut şi o să cred şi pe viitor, dacă nu credem, de ce mai mergem la sală? Io la anul sunt sigur că o să se revanşeze faţă de noi şi o să urcăm pe podium. Acum rămâne de văzut ce treaptă”. Era unul dintre puţinele mesaje optimiste. Ei bine, gura păcătosului adevăr grăieşte. A doua treaptă. Deocamdată. Şi se poate şi mai sus, la final de campionat. CSU a bătut aseară pe Dinamo. După ani de zile în care a trebuit să iasă cu capul plecat din Sala Transilvania, mereu învinsă. Au fost ani grei iar umilinţa a fost cu greu înghiţită mai ales venită din partea marilor rivali. Victoria a închis şi rana orgoliului, acum satisfăcut. De abia acum ne-am revenit.