Ultimul cadou al lui Toci

Altadata ne-am fi pregatit de chef. Am fi cautat cea mai buna poza, cea mai stralucitoare torta si cel mai gustos tort. Si i le-am fi dus cadou, pe marginea parchetului, la incalzire. Pentru ca vine ziua lui. Toci, Toci, Toci... Acum il cautam din ochi prin sala. Sub panoul advers, la bataie, la recuperare. Ne uitam pe banca. Am vrea sa il vedem chiar si asa, slabit si cu fata pamântie. Sa ii privim jarul din ochi, singurul lucru pe care boala n-a putut sa il stinga. Ne cautam din ochi idolul intr-o sala goala fara el. Sub micul sau altar stau 500 de oameni care si-ar fi dat fiecare câte un an din viata pentru un minut in plus pentru Toci. Dar viata nu e facuta dupa cum ne-am dori. E scrisa cu litere care uneori dor. Si a fost scris ca Toci sa ne faca un ultim cadou. Cel care ne-a invatat ce inseamna spiritul CSU ne-a invatat si sa fim oameni. Si nu doar pe noi ci toata suflarea baschetului românesc. Sibieni si clujeni au scandat impreuna un nume. S-au aplaudat reciproc. Totul in numele sau. Omul care a fost un idol in viata si s-a transformat intr-un monstru sacru ce acum cineaza cu ingerii. Toci, Toci, Toci...