Capitala dă turismul peste cap

Am vrut să fac şi eu turism de weekend. Pe româneşte, să fug undeva, să scap de agitaţia Sibiului. Nu zic nu, m-am trezit cam târziu. Mi-am dat şi eu seama, cât de penibil sună să dai vineri un telefon şi să intrebi dacă mai sunt camere libere. Aşadar. Vineri după amiaza, deschidem internet explorer-ul şi dăm un search pe google. Pensiuni Sibiu. Apar la rezultate cu tona, de începi să îţi freci mâinile. Primul lucru, le excluzi din start pe cele care nu-ţi trag cu ochiul, şi sunt câteva. Şi începi să suni. La Sibiel plin, la Gura Râului plin, la Orlat plin, pe Valea Avrigului plin, Sadu plin, Ocna Sibiului plin, ba chiar şi pensiunile mai mari, gen Albota, pline ochi. Laşi figurile deoparte, că deh... vrei să pleci şi până la urmă dormi şi la om în casă, dacă în pensiuni n-ai găsit loc. Şi începi iară să suni. „Bună ziua, nu vă supăraţi, mai aveţi cumva vreo cameră liberă pentru mâine seară?” La celălalt capăt al firului, o voce plină de uimire (nici nu vreau să mă gândesc ce faţă făceau: doamne, ce tembel!?): camere? Nu, ne pare rău. Şi uite aşa, vezi cum se năruie weekend-ul romantic. Îţi iei inima în dinţi şi porneşti totuşi la drum. Imposibil să nu găseşti ceva. Alegem Ocna ca destinaţie. Doar acolo vine lumea din Sibiu şi seara se cară acasă. Vezi să nu. Începem cu hotelurile, locuri ioc. Pensiunile şi mai pline. Ni se oferă cu generozitate o rulotă. Băăăăăă, vrem un weekend romantic!!! Hostelul de peste drum are o cameră la mansardă, dar un grup de bucureşteni ne-o ia înainte. Năcăjiţi, dăm să plecăm spre Sibiu, când la ieşire din Ocna, hop, o pensiune nouă. Cu tupeu, întrebăm de camere şi, surpriză... AVEAU. Greu şi cu turismul ăsta de weekend.

Viitoarea destinatie a lui Vio Mocanu - Quo vadis, Vio?

Tandemul Mocanu Bros. s-a despărţit, iar şansele de a-i vedea jucând in nou împreună sunt minime. Iar de a-i vedea jucând împreună la Sibiu sunt nule. Ionuţ Mocanu s-a transferat la U-Mobitelco Cluj. Fratele său mai mic, Viorel, este deocamdată acasă, la Constanţa. Nu pentru că ar duce lipsă de oferte ci pentru că aşteaptă finalizarea negocierilor cu echipele care doresc să îl înregimenteze. „La Cluj nu voi ajunge cu siguranţă, deci nu voi mai juca împreună cu Ionuţ. Deocamdată, discuţiile cu cluburile care mă doresc sunt la început”, a declarat Viorel Mocanu pentru ZIARUL de Sibiu.

Sibiul nu l-a căutat

Deocamdată însă, relaţia lui Vio Mocanu cu CSU Sibiu este în ceaţă. Nici un responsabil al clubului nu a luat încă legătura cu el pentru a se discuta o eventuală colaborare. „Din punctul meu de vedere, este evident că nu sunt dorit de cine va hotărî echipa. Când a venit noul antrenor, eu eram în Sibiu, însă nimeni nu m-a chemat la antrenamentele care au avut atunci loc. Am înţeles ideea”, spune Viorel. Asta nu înseamnă însă că şansele ca Vio să rămână la Sibiu sunt nule. Pentru că antrenorul Peter Schommers a solicitat dvd-uri cu jucătorii care au petrecut sezonul trecut la Sibiu pentru a-şi forma o idee despre cei pe care s-ar putea baza pentru sezonul viitor. „Am înţeles că antrenorul a cerut dvd-uri cu toţi jucătorii însă nu ştiu cât de reprezentative pot fi acestea. Am avut şi meciuri mai slabe şi un dvd dintr-un asemenea meci nu m-ar avantaja. Eu deocamdată nu zic nimic. O să îmi văd de treaba mea, şi cu asta basta”, a mai spus Viorel Mocanu.

Spre Mediaş

Din informaţii neoficiale, se pare că Viorel Mocanu negociază în momentul de faţă cu cluburile din Mediaş şi Târgu Mureş. Vecinii medieşeni par a fi în pole position pentru a obţine semnătura constănţeanului.

Statistici

Conform site-ului numaibaschet.ro, în perioada petrecută la CSU Sibiu, Viorel Mocanu a avut o medie de 4.7 puncte pe meci, 3.7 recuperări, 0.7 pase decisive şi un procentaj de 38.3 la aruncările din acţiune. În ultimul sezon, Viorel Mocanu a jucat în 22 de meciuri, cu o medie de 16.6 minute jucate.

Abrambureala in fotbalul sibian

Bla, bla, bla. Poveşti despre poveşti. Fuziune, absorbţie, bani, interese, vicepreşedinţi traşi pe linie moartă dar din cale afară de activi. Să fim serioşi. Cineva nu vrea fuziunea dintre Atletic şi FC Sibiu. Cine e misteriosul cineva? Încă nici unul dintre cei bănuiţi nu şi-a dat arama pe faţă. În teorie, Johannis are interesul ca fuziunea sa se producă. Ar duce la formarea unei echipe mai puternice, care ar putea promova în Divizia B la finalul sezonului. 2008, an electoral, o promovare ar da bine, remember 2004. Pe de altă parte, dacă ar cumpăra direct un loc în B, cum se zvoneşte, ar împuşca două raţe dintr-o lovitură, chit că ar scoate nişte bani din buzunar. Dacă şi-ar dori fuziunea, Johannis nu l-ar împinge în faţă pe Keul, pentru că atleticii au spus un NU clar lui Keul. Mai bine fără fuziune decât cu Keul în Consiliul de Administraţie. Iar atunci vine întrebarea normală, împingându-l pe Keul în faţă, nu înseamnă că nu se vrea fuziunea? Însă ce e ciudat, e că dinspre Primărie, deşi ferme, semnalele rămân încă pro-fuziune. Practic, de pierdut are doar fotbalul sibian şi seminţarul care încă mai aşteaptă un meci adevărat în Subarini. Pentru că un miliard pentru un loc într-o divizie mai călduţă se găseşte la FC Sibiu iar un buget pe încă un an ar putea fi găsit de Atletic. Însă în timp ce ambele echipe şi-ar toca banii degeaba, împreună ar putea să bată la uşa diviziei B. Dar pe cine interesează? Toţi vor putere.

Bogdan BRYLYNSKI

Interzis la fotbal

Februarie 2007. Se vorbeşte pentru prima oară despre fuziunea cluburilor de fotbal FC Sibiu şi FC Atletic. Iulie 2007. Discuţiile nu ajung la niciun punct comun. Liderii celor două cluburi îşi aruncă vorbe grele. Este aproape clar. Fuziunea dintre FC Sibiu şi FC Atletic nu se va mai realiza. Impasul în care au ajuns negocierile pare de netrecut, iar totul se învârte în jurul unui singur nume: Werner Keul.

Acesta îi acuză pe investitorii de la Atletic că nu văd altceva decât bani. În schimb, finanţatorii clubului spun că echipa primăriei s-ar alege cu mult mai multe în schimbul sumelor cerute. Prezenţa vicepreşedintelui echipei FC Sibiu în interiorul negocierilor aproape că a pus cruce fuziunii. De ce? Este foarte clar că reprezentanţii Clubului Atletic nu doresc cooptarea lui Werner Keul în Consiliul de Administraţie al echipei ce urmează să fie construită în urma fuziunii. Dupa prima discuţie privind fuziunea cele două părţi păreau că s-au înţeles. Din conducerea viitoarei echipe urmând să facă parte primarul Klaus Johannis, viceprimarul Eugen Mitea, Cristi Marinescu, Dragoş Năstase şi Cristi Gecui. Apoi a apărut numele lui Werner Keul în locul primarului Johannis şi apele s-au tulburat din nou. Răspunsul nu a întârziat să apară: „Ei vor bani mulţi. Oamenii ăştia nu au gândire. Au cerut o sumă prea mare şi vă şi spun de ce bani e vorba. Noi le-am oferit 20 de mii de euro iar ei au cerut dublu”, a declarat Werner Keul, explicând de ce nu se face fuziunea. Pe de altă parte, oficiali ai clubului Atletic consideră chiar şi dublul sumei oferite de FC Sibiu ca fiind derizorie. „Investitorii noştri au băgat în club 70 de mii de euro. Pe lângă această sumă, locul în Divizia C valorează în jur de un miliard de lei vechi. Cu această sumă se vinde un loc. Ca să nu mai vorbim de jucători.”, spune Cornel Stănilă, directorul sportiv al FC Atletic.

Werner Keul: Acţionarii de la Atletic vor doar bani

Vicepreşedintele clubului FC Sibiu îi acuză pe investitorii de la Atletic că nu văd altceva decât bani. În schimb, finanţatorii clubului consideră că echipa primăriei s-ar alege cu mult mai multe în schimbul sumelor cerute
Este aproape clar. Fuziunea dintre FC Sibiu şi FC Atletic nu se va mai realiza. Impasul în care au ajuns negocierile pare de netrecut, iar totul se învârte în jurul unui singur nume: Werner Keul. Prezenţa vicepreşedintelui echipei FC Sibiu în interiorul negocierilor aproape că a pus cruce fuziunii. De ce?
Atletic nu-l vrea
Clubul Atletic nu doreşte cooptarea lui Werner Keul în Consiliul de Administraţie al echipei ce urmează să fie construită în urma fuziunii. Prima discuţie purtată între reprezentanţii celor două echipe formase un Consiliu de Administraţie acceptat de ambele părţi. Din partea FC Sibiu urmau să fie cooptaţi primarul Klaus Johannis şi vicele Eugen Mitea, în timp ce din partea Atletic, în CA urmau să intre Cristi Marinescu, Dragoş Năstase şi Cristi Gecui. Întâlnirea a fost urmată doar de declaraţii în presă, din partea ambelor părţi. Aşa a apărut şi numele lui Werner Keul, persoană non-grata în viziunea celor de la Atletic. „Ei vor bani mulţi. Oamenii ăştia nu au gândire. Au cerut o sumă prea mare şi vă şi spun de ce bani e vorba. Noi le-am oferit 20 de mii de euro iar ei au cerut dublu”, spune vicepreşedintele FC Sibiu. Pe de altă parte, oficiali ai clubului Atletic consideră chiar şi dublul sumei oferite de FC Sibiu ca fiind derizorie. „Investitorii noştri au băgat în club 70 de mii de euro. Pe lângă această sumă, locul în Divizia C valorează în jur de un miliard de lei vechi. Cu această sumă se vinde un loc. Ca să nu mai vorbim de jucători. Vă dau trei exemple, pentru care avem chiar oferte. Frăţilă – 15 mii de euro, Adrian Popa – 10 mii de euro, Codrin Tudor – 10 mii de euro. Pentru toţi cei trei există oferte”, spune Cornel Stănilă, directorul sportiv al FC Atletic.

Impasul Cisnădie

Reprezentanţii FC Atletic au fost contactaţi în urmă cu ceva vreme de oficiali ai clubului din Cisnădie, care, la rândul lor, doreau fuziunea cu echipa sibiană, pentru a juca în Divizia C. „Ne-am întâlnit cu reprezentanţii Cisnădiei, fără nici un fel de obligaţii, le-am prezentat variantele propuse de noi iar aici s-au oprit toate discuţiile. Trebuia să fim contactaţi, însă nu au mai dat nici un semn”, spune Stănilă. Discuţia cu Cisnădie s-a oprit în momentul stabilirii bugetului. Când cisnădienii au cerut ca fiecare parte a clubului să vină cu aceeaşi sumă de bani pentru construirea bugetului pentru sezonul următor. Ori în condiţiile în care Atletic venea şi cu lotul de jucători şi cu locul în Divizia C, propunerea a fost considerată de neacceptat de oficialii sibieni. În ciuda faptului că discuţiile dintre Cisnădie şi Atletic nu au nici un fel de finalitate şi probabil vor rămâne în acelaşi stadiu, oficialii FC Sibiu consideră de neacceptat pasul făcut de Atletic. „Am aflat că negociază cu Cisnădia. Vedeţi, ei mă pun pe mine în faţă, că nu vor să colaboreze cu mine ca să îşi găsească o scuză, când negociază cu alţii”, spune Keul. „Dacă Atletic îşi caută alte oferte, ne vom căuta şi noi. Într-adevăr suntem într-un impas cu negocierile, dar care se va soluţiona în cursul acestei săptămâni. Însă ei nu pot veni să ne spună nouă cu ce persoane venim în această colaborare. Noi propunem persoanele care ştim că ne reprezintă. Dacă nu doresc să colaboreze cu persoanele propuse de noi, e treaba lor. Noi le-am spus ce le putem oferi. Aşteptăm punctul lor de vedere”, spune şi viceprimarul Eugen Mitea. „Werner Keul vrea să ia un club pe gratis. Nu ne cramponăm în această fuziune. V-am spus preţurile jucătorilor. Îi vindem pe cei trei şi avem asigurată o parte din bugetul pentru la anul. Unul are ofertă de la Gaz Metan, altul de la Sebeş şi altul din Liga a III-a din Germania. Oricum, fuziunea cu FC Sibiu primează în faţa oricărei alte colaborări, iar noi aşteptăm în continuare să se finalizeze discuţiile”, adaugă directorul sportiv al echipei Atletic.

Bogdan BRYLYNSKI

Ultimul drum al capitanului

Căpitan şi antrenor secund al CSU Sibiu, Elemer Tordai a făcut ieri ultimul său drum. A plecat dintre noi lăsând în urmă lacrimi, regrete dar şi multe amintiri frumoase. A plecat ca un domn, la fel cum a şi trăit, înconjurat de tunete şi fulgere şi stropi grei de ploaie. La înmormântare au venit foşti şi actuali colegi, adversari şi antrenori ai echipelor din prima divizie. Sicriul în care se afla trupul său a fost acoperit în steagul galben albastru fluturat de galerie la fiecare meci. Nu mai puţin de 300 de oameni l-au condus pe Toci pe ultimul său drum.

Baschetul sibian a trăit ieri cea mai grea zi din istoria sa. Ziua în care a trebuit să îl petreacă spre groapă pe unicul Elemer Tordai. Anul trecut, Toci a pornit spre Cluj, unde trebuia să se opereze de apendicită. În urma controlul medical s-a descoperit boala ce îi măcina organismul. Un cancer la colon, una dintre cele mai grele forme ale acestei boli care face sute de mii de victime. Verdictul doctorilor a fost necruţător. Şanse minime. Constituţia sa robustă, clădită pe atâţia ani de antrenamente şi sufletul său de mare campion au făcut să renască speranţa în sufletele tuturor. Antrenorul secund al CSU Sibiu, avea 36 de ani şi a murit, duminică seara, după o lungă suferinţă cauzată de un cancer de colon. A jucat pentru echipele CSU Sibiu, West Petrom Arad, Dinamo Bucureşti, Gaz Metan Mediaş, Universitatea Cluj Napoca şi a fost component al echipei naţionale. Tordai se retrăsese din activitate la sfârşitul campionatului 2005/2006 din cauza bolii.

Toată lumea a fost alături de el. Echipa i-a pregătit un post de antrenor secund, de unde putea să împărtăşească colegilor săi mai tineri tainele acestui sport pe care îl stăpânea atât de bine. A stat pe bancă, alături de ei, i-a certat când alţii îi lăudau şi i-a încurajat când alţii îi apostrofau. A ştiut să le inoculeze calmul său proverbial în nenumărate situaţii. Dar, din păcate, n-au apucat să înveţe tot.
Speranţe deşarte
Când toată lumea începea să spere, boala a pus din nou ghearele pe el. A început să slăbească şi s-a stins văzând cu ochii. Gândul său era însă tot la baschet. Tot la sală şi la freamătul tribunelor. Tooooci, Toooci, Tooooci, Tooooci... Câte clipe frumoase petrecute sub neoanele încinse. Câte lacrimi vărsate şi câte zâmbete a văzut în sala aceea. Adulat ca un semizeu, Toci a rămas singurul dintre jucători care avea un banner doar al lui. Doamne, cât îl iubeau supoterii. Şi cât de mult îi iubea şi el. Era printre puţinii care salutau galeria meci de meci. Fie victorie, fie înfrângere, Toci se ridica de pe bancă şi privea în ochii înfierbântaţi ai galeriei. Aşa şi-a câştigat respectul. Prin devotament, omenie, profesionalism şi caracter. Soarta a fost însă necruţătoare. Destinul său era deja scris. Niciuna dintre aceste calităţi nu îl puteau ajuta în lupta cu cancerul. Dar toate l-au ajutat să moară demn. Să se stingă la fel cum a trăit. Printre ultimele sale dorinţe, Toci ar fi vrut să ajungă din nou, măcar pentru o secundă la sală. La templul creat pentru el şi pentru restul echipei de aur a Sibiului. Meritul existenţei sălii Transilvania îi aparţine şi lui Toci. Aparţine aruncării sale de trei puncte, pivotărilor duse la perfecţiune, mingilor oferite care scuturau plasa. Da, este şi meritul lui. N-a apucat să vadă pentru ultima dată sala. Însă sala nu l-a uitat. Relaţia lor specială nu se va încheia niciodată. Fiecare freamăt al tribunelor, fiecare scârţâit al parchetului va aminti de Toci. Va aminti de acest om mare care a ştiut să scrie istoria baschetului sibian.
Lacrimi şi durere
Poate cei care nu l-aţi cunoscut pe Toci veţi crede baliverne toate cele de mai sus. Veţi spune că sunt doar exagerări. Dacă aţi fi fost prezenţi la înmormântare aţi fi văzut că faptele spun mai multe decât vorbele. Toci a fost condus pe ultimul drum de mai mult de 300 de persoane. Tinerii suporteri şi-au vărsat lacrimile pe steagul ce a acoperit coşciugul în care se odihnea idolul lor. Pentru că Toci nu putea face ultimul drum fără culorile pentru care a muncit cu atâta sudoare. Sicriul acoperit în galben-albastru a adus încă o dată aminte de demnitatea sa, de onoarea pe care a purtat-o în suflet la fiecare meci. Iar tricoul său, numărul 9 pe care oricare jucător, de acum încolo va trebui să îl poarte cu mândrie şi respect, tricoul său a fost stăvilar lacrimilor fierbinţi vărsate de Inke, soţia sa. Cea care i-a dat întotdeauna putere şi a fost alături de el în fiecare pas din această viaţă grea de sportiv. Ea l-a înţeles cel mai bine pe Toci. A înţeles cât de important a fost sportul acesta pentru el. Pentru ea. Pentru ea vor trebui toţi supoterii să fie tari. Să aducă tuturor aminte, la meciurile ce vor urma, cine a fost Elemer Tordai. Iar peste 20 de ani, copiii celor care acum sunt doar nişte copii, să poată să se uite cu mândrie la pozele lui Toci, ştiind că părinţii lor l-au cunoscut. Pentru mine a fost o onoare.


Pe umerii CSU
Sicriul în care se afla trupul lui Elemer Tordai a fost dus spre groapă pe umerii a şase jucători care au făcut sau vor face istorie la CSU. Zeliko Bubanja, Alex Kovacs, Cristi Crăciun, Cristi Ban şi nu în ultimul rând, Ionuţ şi Vio Mocanu, ce au venit împreună cu familiile chiar de la Constanţa, pentru a fi alături de Toci la ultimul său drum. Umerii lor l-au purtat spre groapă. Cortegiul mortuar a fost deschis de Cornel Alecu, ce a ţinut în permanenţă crucea şi de Alin Bâcov şi Bogdan Spânu, doi dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Toci.


Alături de jucătorii sibieni, la înmormântare au participat câţiva jucători ai echipei Gaz Metan Mediaş, însoţiţi de antrenorii Horia Rotaru, Octavian Şerban şi Ovidiu Teleabă. De la Mureş a venit Mihai Corui, iar de la Bucureşti, de la „rivala” Dinamo Octavian Fometescu şi Lucian Vergu. Miţă Popa de la Cluj şi un Marcel Ţenter cu ochii înroşiţi de lacrimi. De la Timişoara a venit Dragan Petricevici. Toţi cei care l-au cunoscut au ţinut să îl mai vadă o dată. Să le rămână întipărită în minte şi în suflet imaginea imaculată a lui Toci.


„Este o pierdere foarte grea pentru mine, mai ales că îmi era şi naş, am fost colegi de la minibaschet pot să spun aşa, 17 ani petrecuţi numai la echipa asta plus naţionala, plus cantonamente împreună, nu ştiu, nu pot să-mi găsesc cuvintele, a fost un om deosebit, păcat, păcat", Cornel Alecu, antrenor secund CSU Sibiu.


„E foarte greu de spus, e o pierdere foarte mare şi prin prisma faptului că era un om tânăr, şi prin prisma faptului că e vorba de un om deosebit cum era Toci şi un jucător de valoare. A plecat prea devreme la 36 de ani şi el şi Toni Alexe, doi jucători din generaţia asta bună a baschetului românesc”, Dragan Petricevic, antrenor Elba Timişoara


Elemer Tordai s-a născut la Mediaş, în 6 mai 1971. La 14 ani s-a apucat de baschet sub îndrumarea lui Octavian Şerban iar la 18 ani a ajuns la CSU, echipa unde va cunoaşte consacrarea. Este dublu campion naţional cu CSU, în anii 1995 şi 1999. A fost căpitanul echipei de baschet şi a fost selecţionat în echipa naţională, unde a jucat peste 100 de meciuri. S-a retras din sport la sfârşitul sezonului 2005/2006, lovit de boala crâncenă. Federaţia Română de Baschet i-a acordat titlul de maestru emerit al sportului. A fost unul dintre cei mai buni jucători pe poziţia 4 din România.

Bogdan BRYLYNSKI

Să pierzi un prieten

Editorialul din Ziarul de Sibiu din 4 iulie

Dintre toate simţămintele posibile, cel mai greu de explicat este când pierzi pe cineva. Ştii să descrii ce simţi când iubeşti sau când urăşti, poţi să descrii când ceva te doare. Golul care îl lasă pierderea e singurul pe care nu-l poţi explica în cuvinte. E ca şi cum cineva ţi-ar fi smuls, fizic, o parte a corpului, pe care o simţi că lipseşte. Unii simţim durere în stomac, alţii în coşul pieptului. O simţi dar nu o poţi descrie. Iar singura certitudine este că locul acela nu-l poţi umple. Îl poţi amăgi, pe măsură ce trece timpul, te poţi preface că nu-l mai simţi, dar rămâne la fel de gol. E durerea sufletului. E ca şi cum te-ai uitat într-o seară spre stele, iar într-un loc ai vedea doar negru, înconjurat de punctuleţe aurii. Numele lui Toci ne stă pe buze. El e golul pe care îl simţim. Moartea lui ne dă un sentiment de neîmplinire. Al unui drum pe care nu l-am dus împreună la capăt. Mai toţi ştiam de boala sa. Ştiam că îl macină. Dar îl văzusem de atâtea ori câştigând. Ceea ce pentru noi părea un lucru extraordinar, pentru el era normal. S-a născut un învingător, iar boala nu-i putea sta în cale. Avea o viaţă întreagă în faţă. Mai putea să ne înveţe atâtea. Toci a coborât singur de pe piedestalul pe care l-am urcat. Nu a fost semizeul pe care îl credeam. Nici stânca pe care o vedeam în teren. A fost un om, ca oricare dintre noi. S-a stins pe atât de pătimaş precum a şi trăit. Ultima sa dorinţă a fost să fie dus la sală. Dorea să moară acasă. La fel cum a trăit. Ca un adevărat campion. Am pierdut un prieten dar am câştigat un înger. Priveşte spre noi, Toci!
Bogdan BRYLYNSKI

Ultimul cos al lui Toci

Destin tragic pentru simbolul CSU Sibiu, Elemer Tordai. Măcinat de un cancer la colon, Toci s-a străduit să rămână în viaţă. Boala n-a semănat însă cu baschetul, unde Toci a învins întotdeauna. Cel mai iubit jucător a murit la Clinica Polisano. De numele său se leagă perioada de glorie a clubului sibian şi cele două titluri de campion din vitrina CSU Sibiu. Întreaga suflare a baschetului sibian plânge după sufletul unui mare campion. De duminică seara, Toci ne priveşte de sus. Dumnezeu să îl odihnească.

6 mai 1971. La Mediaş se naşte Elemer Tordai. Unul dintre cei mai prolifici jucători ai baschetului românesc. Elev al pepinierei medieşene, Toci ajunge la CSU Sibiu, echipa unde va cunoaşte cele mai mari împliniri pe plan sportiv. De-a lungul carierei sale, Toci va câştiga două campionate şi va juca la echipe extrem de galonate din campionatul românesc, CSU, West Petrom Arad sau Dinamo.

Anii de glorie

Îndrumat spre baschet de profesorul Şerban Octavian încă de la 14 ani, Elemer Tordai a fost remarcat după câţiva ani de Mircea Vulc şi Marian Cărăuş, astfel că a fost adus la Sibiu la 18 ani. Deşi a fost componentul mai multor echipe, adversare de tradiţie a sibienilor, iubitorii baschetului l-au stimat şi aplaudat de fiecare dată când păşea pe parchetul sălilor de baschet din Sibiu. Aşa s-a întâmplat şi în ultimul sezon al campionatului naţional de baschet în care Elemer Tordai nu a mai putut îmbrăca tricoul de joc galben-albastru dar a rămas alături de echipă, devenind antrenor secund. Din 1990 încoace, numele lui Toci a început să însemne tot mai mult pentru CSU. A făcut parte din lotul care a participat în Cupa Cupelor în 1990. Prima sa reuşită vine în 1995. An de referinţă pentru echipa sibiană, primul an în care CSU reuşeşte să câştige campionatul naţional de baschet. Împreună cu Cornel Alecu, Nelu Lefter, Attila Kincses, Silviu Corodi, Viorel Ciocian, Marcel Lăpădat, Benny Pelger, Bogdan Spânu, Ovidiu Teleabă, Claudiu Muntean şi Gabriel Viciu, Toci îşi agaţă prima medalie de campion la gât. Cu Toci în echipă, Sibiul a trecut de Steaua în marea finală. Patru ani mai târziu, Toci şi colegii săi reuşesc să aducă un nou titlu la Sibiu. În anul 1999 a fost desemnat cel mai bun jucător al campionatului şi coşgheterul competiţiei interne. A jucat nenumărate meciuri în Cupele Europene împotriva unor adversari de valoare cum ar fi: Knor Bologna, Barcelona, Maccabi Tel Avi, Dinamo Moscova, Cibona Zagreb, Osijek. A fost desemnat ca jucător în echipa naţională a României.

Model demn de urmat

Pe lângă faptul că a fost un baschetbalist de excepţie, un „clasic” al acestui sport, Toci a fost în primul rând un om de caracter. Nu s-a complăcut niciodată în genul impulsiv al multora dintre jucători. Echilibrul său mental, adesea decisiv în teren s-a văzut cel mai bine în momentele tensionate. Pe când juca la Dinamo, Toci a fost huiduit de mulţi dintre suporterii sibieni care-l considerau trădător. Deşi rănit în orgoliu, s-a comportat cu demnitate, şi-a făcut datoria în teren, dar cu inima strânsă. Ştia că iubirea nu moare atât de încet. Sezonul trecut, după un meci excelent făcut la Cluj, Toci a fost lovit de unul dintre suporterii clujeni, înfierbântaţi de rezultatul nefavorabil. Nu a ripostat şi nici nu a depus plângere pentru a nu inflama şi mai tare spiritele din jurul partidelor care mai rămâneau de jucat. Aceasta a fost principala sa trăsătură de caracter. Profesionismul său nu poate fi pus la îndoială. Revenit în Mediaşul natal, în urmă cu trei sezoane, Toci a pus umărul la revenirea echipei de pe Târnava între forţele campionatului românesc. Pilon de forţă al echipei, în jurul său s-a construit o formaţie ce avea să surprindă sezonul următor, chiar şi fără Toci în teren. Pentru că el deja revenise la echipa pe care o iubea, CSU. Ultimul său sezon l-a petrecut acasă, la Sibiu. A jucat şi împotriva Mediaşului, deşi reconstrucţia echipei i se datora în mare măsură. A marcat trei coşuri consecutive de trei puncte, decisive pentru victorie. Elegant. Aşa l-ar fi caracterizat oricine. Era un gentleman al sportului sub panou.

Dragoste fără margini

Relaţia lui Toci cu suporterii sibieni s-a consumat extrem de pătimaş. Adulat şi huiduit, Toci a păstrat aprinsă pasiunea tinerilor sibieni pentru baschet. A participat la majoritatea acţiunilor suporterilor. La ultima ediţie a streetball-ului, chiar dacă se simţea rău, a arbitrat mai multe meciuri, chiar şi rezemat de piciorul panoului de baschet. A lăcrimat la filmuleţele pregătite de suporteri şi s-a veselit împreună cu ei în momentele când şi-au adus aminte de bucuriile împărţite de-a lungul vremii. A făcut parte şi din echipa naţională a României, iar pentru eleganţa sa, pentru experienţa şi plusul adus jocului de baschet din România a primit titlul de maestru emerit al sportului din partea Federaţiei Române de Baschet. Elemer Tordai va fi înmormântat astăzi, la ora 13, la cimitirul municipal.

Măcinat de cancer

Toci a fost răpus de cancer la colon. El a murit duminică seară, în policlinica Polisano, la vârsta de 36 de ani. În ciuda tratamentului la care a fost supus, căpitanul lui CSU nu a reuşit să câştige şi meciul cu boala. El era căsătorit de 12 ani cu Tinke.


"Dragostea şi suportul pe care-l primeşti de la suporteri e reversul la tot ceea ce ai dat tu pentru această echipă. Nu am fi reuşit să facem atâtea în viaţă singuri, fără suportul şi încrederea pe care am avut-o între noi. Ai fost mereu acolo când am avut nevoie de tine, la greu să ne încurajăm şi la bucurii să ne îmbrăţişăm. Aceste momente nu se pot uita niciodată. Cred în tine Tocico-fiom, cred că ai inimă de campion cum ai dovedit de atâtea ori, şi campionii sunt învingători. Viaţa mea este mai bogată cu prieteni ca tine şi Inke. Koszonom mi isi szertunk. Vei rămâne mereu în sufletul meu aşa cum te-am ştiut şi te-am iubit.“ Beni Pelger


Ultimele gânduri ale suporterilor

b_killer
“Lacrimile ce le vărsăm noi sunt prea puţine pentru a-i mulţumi lui TOCI pentru cariera de excepţie ce a avut-o şi sufletul care l-a pus pentru fiecare echipă la care a jucat. TOCI vei rămâne în inimile noastre.”

reggie
“Cuvintele sunt prea sărace pentru a arăta suferinţa noastră.
Odihnească-se în pace! Toci, ai fost şi vei rămâne un model şi un simbol pentru noi! Nu te vom uita niciodată!”


Toci în Cartea Recordurilor
De câteva săptămâni, suporterii sibieni au decis să-i dedice lui Toci viitorul record mondial de cel mai lung meci de baschet din lume, record ce va fi doborât de sibieni la începutul lunii august. Din păcate, ei nu au ajuns să-i spună şi jucătorului acest lucru, ezitând din cauza stării lui din ultimul timp.

Durerea ne copleşeşte sufletele. Scandările noastre se vor îndrepta spre cer. Un OM a plecat dintre noi şi ne-a lăsat îndureraţi
TOCI
În inimile noastre vei trăi mereu. Dumnezeu să te odihnească în pace.
Asociaţia „Al 6-lea jucător”

Bogdan BRYLYNSKI
Tudor Şt. POPA