Ptiu, ai dracului bani

Asta e o chestie pe care n-o sa o pricep niciodata. Mai ales cand se petrece in public. Pai mai oameni buni. E o gramada de lume langa voi. Pentru ce va trageti nasul si aruncati o flegma intre degete dupa care va apucati sa va numarati banii? Pe langa faptul ca e groaznic de scarbos, ganditi-va un pic si la casierita care ii va numara la randul ei, sa se asigure ca suma e cea ceruta. Credeti ca ii face mare placere sa culeaga de pe bancnote toate impuritatile care le-ati adunat in nari de-a lungul zilei? Poate faceti o data schimb de locuri si atunci sa va vad cum adunati harcile de pe hartiile de 10 lei. Sau o fi vreun semn de atentionare. "Sase, fraierilor, mandea are bani. Ia giniti la mine". A dracului meteahna.
Si nu pricep inca nu lucru. Falsa amabilitate. Suntem doi oameni care nu ne cunoastem. Eu iti zambesc frumos, din spatele tejghelei, din complezenta. Asta nu inseamna ca vreau neaparat sa socializam sau cel putin nu in cadrul cu pricina. E doar un zambet pentru ca nu sunt un om mohorat de felul meu. Dar asta nu inseamna ca te miri ce mare placere imi face sa raspund la aceiasi intrebare, pe care o aud de 29 de ani. "Brylynski? Ce nume e asta? Dar cum se pronunta? Dar din ce tara vine? Dar de cat timp ati venit in Romania?" Pfiiuuuuuu, ce mi s-a luat de intrebarile astea.
Si una amuzanta. In liceu eram al patrulea la catalog. Si strigau profesorii catalogul. Acarnulesei, Bolda, Badiu, Br... Br... Br... Bogdane. Imi schimb numele in Popa. NOT!