Twister, asta joc...

Ati jucat vreodata Twister? Daca n-ati jucat nu stiti ce ati pierdut. Si asta venind de la un cal batran ca mine, care l-a jucat pentru prima data cu un an inainte sa schimbe prefixul si sa puna un 3 in fata. Prin urmare. Ca sa joci jocul asta, esential este sa nu ai prea multa minte. Sau daca ai, sa faci cumva sa dai in mintea copiilor. Sa fi pregatit sa te tavalesti pe jos, sa iei coate in gura, capete in barbie si picioare peste degete si in acelasi timp sa nu iti pese. Sau sa fi o tzara bat, cum e cazul subsemnatului. Momentele in viata in care am ras aproape pana la sufocare nu-s foarte numeroase. Unul a fost cel din Delta, cu operatiunea Monstrul. Dar asta parca bate tot. Sa fi fost trei dimineata cand ne-am apucat de Twister. In doua ore, pe jos era curat ca-n palma dupa ce ne-am tavalit incercand sa ajungem la cercurile colorate.
Jocul e foarte simplu (daca am inteles bine regulamentul, bahic vorbind). Ai patru siruri de cercuri colorate: rosu, albastru, verde si galben. Pornesti dintr-un capat intr-altul, iar pe drum te intalnesti cu concurentul, daca joci in doi sau cu tot tribul daca joci in patru. Pe margine, arbitrul invarte un ceasornic care dicteaza care parte a corpului pe ce culoare vine. De exemplu, mana dreapta pe rosu, piciorul stang pe verde s.a.m.d. No, imaginati-va ce minuni contorsionistice s-au petrecut pe tatami-ul pe care ne-am tocit calcaiele si de cate ori am ramas infipt cu nasul in vreun fund asteptand vocea eliberatoare a Popescului "piciorul stang pe albastru". Rupeti librariile, puneti pistolul la tampla librareselor, jefuiti mall-ul si cumparati-va jocul. Daca nu va place, va dau eu banii inapoi, ca la teleshopping. :))))))