Palma, zborul

O, daaaaa. Asta merită un capitol separat. Nu vezi prea des d-astea. Echipajul de 6 a decolat din Cluj. De fapt de 5, că al şaselea a venit ceva mai târziu din motive de rezervare tardivă de belet. E, asta este. Cu avionu nu te joci. Prin urmare, echipajul de 5 s-a reunit direct în aeroport. Cum niciunul nu e printre călătorii cu avionul, ne-am făcut curaj în bodega din aeroport cu neşte Hainekenuri, cât să nu plecăm cu burta goală şi cu emoţii în glandă. Mai bine cu nişte bere. Dovadă a faptului că nici Clujul nu e olteni-free, porţile erau numerotate. Adică prima şi singura poarta purta vajnica denumire de "Poarta 1". Evident că ăla care a pariat că există şi poarta 2 a pierdut. Stând noi la coadă la paşapoarte şi descălţat prin Stargate-ul local, trec pe lângă noi un şir de domni şi doamne la patru ace, cu insigne de Tarom în piept. Din grup se remarcă de la distanţă domnul cu păr grizonat şi parcă venit după un chef de 24 de ore. Era căpitanul, cu care am făcut cunoştinţă ceva mai târziu. Autubuzul ne-a dus cei 50 de metri până la avionul "Hunedoara", mândria flotei aeriene române. Apăi dacă îi Hunedoara, io alte griji n-am mai avut. După instructajul stiuardeselor facem cunoştinţă cu captain Călin. Mândrul piloţilor din România care mână mândria flotei române. Probabil grăbit la următorul chef de 24 de ore prin Ibiza sau te miri unde, captain Călin i-a dat o forjă avionului de am crezut că rămânem fără o aripă. Ş-apăi să te ţii coborâre pe aeroportul din Madrid. Am simţit în gât şi gustul grătarelor care le-am mâncat cu două săptămâni în urmă. Oricum, mai breaz ca toţi brejii captain Călin. Aeroportul din Madrid, cât un Sibiu o ţâră mai mic. Am trecut dintr-un terminal într-altul cu aeroportul de la un moment dat mi-era dor de cutiile de chibrituri de acasă unde faci 2 minute din orice colţ în orice colţ. Aşa, un ceas bătut pe muchie am alergat ca bezmeticii să ajungem la poarta de la care plecam mai departe. Ingenioşi, spanioliştii au dat câte o culoare fiecărei serii de porţi şi au colorat şi stâlpii giganţi, ca să vezi de la distanţă cât mai ai până la poarta pe care o cauţi. Cu chiloţii spanioli, niciun bai. Molcomi şi stingheri de zici că erau ardeleni. N-a mai fost ca în rollercoaster. Înapoi, captain Călin probabil nu terminase cheful. Că ni l-au dat pe captain Binder (done that) cum îi spunea Popsanul. Un mototol. Până s-a gândit el să verifice flapsurile, trenul de aterizare, nivelul de combustibil şi de gaze eliminate s-au năpustit străinezii pe culoarul nostru de zbor. Ş-am suflat în buze 40j de minute, am terminat două Sudokuri şi am facut poze la aeroport pe hublou până a pornit din loc. Ş-aventura s-a gătat româneşte. Cu mine care am curăţit pe jos aeroportul din Sibiu că n-am observat minibordura dinainte scărilor şi am aterizat pe burtă egzact pe mijlocul culoarului. Noroc de Dumnezău că or pus gresie lucioasă că de nu veneam cu mâinile în pungi de gheaţă acasă. Oricum, 10 puncte la Tarom. Singura companie care-ţi oferă zboruri pe care nu le uiţi niciodată.