Poluare luminoasă

Citeam de dimineaţă pe tron, zgândărit de purceii care se cereau afară National Geographic. Cam singura revistă la care m-aş abona şi, de data asta chiar o voi şi face. Şi am dat peste o poză superbă. O fotografie de noapte cu o clădire imensă, luminată extraordinar de frumos. Ce mai, o poză de nota 10. Şi dau să cetesc explicaţia foto, care sună ceva de genul ăsta. "Un supermarket din Bucureşti care îşi bate joc de resursele de energie folosind mii de kilowaţi ca să lumineze o parcare chiar şi în momentele în care nu este folosită". Am înghiţit în sec. Am uitat că e o revistă ecologistă, nu una fotografică. Ajuns la redacţie, deschid rapid wewewe-ul indicat. www.poluareluminoasa.ro dacă vreţi să aflaţi mai multe despre consumul inutil, la care poate mulţi nici măcar nu ne gândim. Sunt fan declarat al nopţilor luminate, îmi place la nebunie să mă plimb pe străzi frumos luminate, centrul Sibiului iarna, Budapesta, Praga, Viena... oraşe luminate la marea artă. Şi rar mă gândesc la preţul pe care trebuie să îl plătim doar pentru o privelişte. Definiţia poluării luminoase, Poluarea luminoasă – lumina artificială îndreptată acolo unde nu este nevoie de ea şi unde nu este dorită. dă o mică speranţă. Vorbeşte de lumină, acolo unde nu este dorită. Tot din revista de dimineaţă am mai aflat o chestie foarte interesantă. România nu are niciun fel de legislaţie privind poluarea luminoasă. Adică, dacă tu mă superi pe mine rău de tot, eu vin şi îţi montez vreo trei reflectoare care să îţi bată în geam să nu mai poţi pune geană pe geană şi tu mă sufli de praf, că nu ai ce să-mi faci. De la Garda de Mediu până la Poliţie, nicio instituţie a statului nu are competenţă să se implice într-o asemenea problemă. Pentru că după curent cu porţia, acum am prins şi noi gustul luminiţelor, abuzăm de ele cum abuzăm de toate avantajele care au venit ulterior împuşcatului şi nimeni nu ştie de unde să apuce toată povestea. De la cap sau de la picioare. Dacă ar dormi erdeeşii la birou, ştiu unde aş monta primele reflectoare :)). No ui d-aia am dat eu 2 bulioane pe becuri ecologice. Să dorm cu cujetul împăcat.

Lansare, lansare

în primul şi în primul rând, avem un client nou. Îl cheamă Dix şi mă jur că n-am mai văzut căţel aşa şod de multă, multă vreme. În al doilea rând, de vreo trei zile încoa, Animal Life, mama tuturor căţeilor din Sibiul ăsta mare şi-a lansat site-ul. E plin de povestioare, mai triste, mai haioase şi, evident, de căţei.

Darwine, băiete, ai avut dreptate

Din ciclul "ţi-o cauţi, ţi-o furi" maglaoana s-a întâlnit cu ghiolbanul. Într-o emisiune politică. Azi văd că e ziua politicii, n-am ce-i face că mai sunt numa două zile de campanie. Uitati acilea cercopiteci în stadiu primitiv de evoluţie. Vot alb zici, Adeloaso. Da două scatoalce după cap şi o roşie stricată ce-au?

Mulţam fain, domnu` catindat

Dje dimineaţă, ca tot omu orb de somn şi cu mintea încă la visul de acum 10 minute îmi iau gaşca de puradei să mergem afară la mirosit tufişuri. Şi reîmprospătat aroma, ca în fiecare dimineaţă. Frig de te caci pe tine, nu alta. Înşiruite ca-n armată, o droaie de maşini parcate, aşteptând şi ele să plece la servici. Pe fiecare, câte o pată de culoare, roşie. Raclete pentru deszăpezit maşina. Măi să fie, mare nebunie. Mă duc spre otomobilul perzonal, să văz dacă o trecut moşu şi pe la mine. Normal că o trecut băăăă, că am fost copil cuminte. Primit şi Bilinchi racletă nou-nouţă de la domnu catindat Florin Orlăţean. Din păcate, deşi frig de te căcai pe tine, cum am menţionat mai sus, geamurile erau curate ca-n palmă. Aşa că n-am apucat să văz dacă racleta foncţionează. Da` mâine dimineaţă, dacă e tot aşa ger, pornesc drujba din braţul drept cu racleta pesedistă, murmurând cu voce tare: "Trei culoooooori, cunosc pe lumeeee, amintind de-un brav popooooooor"... Sănătate domnu` catindat, pensiiiiiii.

Iubiţii mei

Da mă, am o obsesie, asta-i viaţa. Nu, nu cu RDS :)). Cu căţeii mei cei scumpi şi drăgălaşi. Ia uitaţi cât de frumoşi sunt

Post de drojdier sadea

Am văzut aseară, undeva pe un canal obscur, nici nu mai ţin minte care, o reclamă la scotch. Era vreo 12 noaptea şi eu râdeam ca boul, de unul singur, atât de amuzantă mi s-a părut. Mi-a luat vreo 10 minute să o găsesc pe youtube, că la o oră atât de înaintată parcă nici memoria nu mai funcţionează cum trebuie. Başca faptul că beam bere, nu whisky, deci gândurile îmi zburau mai degrabă spre hamei decât spre malţ. Anyway, reclama este la scotch-ul Red Bowler. N-am beut niciodată, dar dacă îl prind pe undeva, îl degust doar de dragul reclamei. "Can i have ma fockin scotch you fockin moron" hahahahahahaha

Acuma, vorbind o ţâră mai serios, whisky-ul ăsta a ajuns un pion de bază al societăţii clubbingo-manelistice în care trăim. E o expresie a statutului social al fiecăruia. Nu că aş fi eu mare clubber, dar la puţinele ocazii în care chiar n-am reuşit să mă trag pe cur de la mersul în club am putut studia atent coaele pe care ţi le dă o sticlă de whisky. Întotdeauna, masa la care se bea Jack Daniels e cea mai gălăgioasă şi mai strălucitoare. De la aur, nu de la inteligenţă, nu vă impacientaţi. Cocalarii beau Jack. Nu ştiu de ce, pentru că e un whisky prost, şi asta v-o spune orice beţiv profesionist. Se răscolesc scoţienii în mormânt când aud că Jack-ul e cel mai căutat whisky. Parcă îl văd pe William Wallace cum descalecă în faţă la Zebrano şi cuţitează juma de sală. După aia sunt beutorii de Chivas. Şi ăştia îl beau de fiţă, doar că cele 2-3-4-5 milioane cât costă o sticlă într-un club mai justifică investiţia. Tot din punctul de vedere al unui beţiv. Până la urmă, e bun ce îţi place, nu ce trebuie. Eu, de exemplu, când vine vorba de drojdit whiskane (şi nu e Pope prin preajmă) beau JB. Mi se pare un whisky foarte aromat, uşor digerabil şi niciodată dătător de dureri de cap. Şi dacă nu JB, atunci Grant`s. Sunt whisky-uri ieftine şi bune. Însă numerele 1, la orice oră din zi şi din noapte, sunt whisky-urile din seria Glen, cu Glenfiddich în pole-position. Acela este un whisky curat scoţian, făcut la mama lui, din malţ ţinut în ploaie mocănească, vânturat prin peşteri şi Jean Valjean mai ştie ce-i fac ăia pe acolo. E ieftin în duty-free-uri (deci se bea numa la ocazii) şi bate la fundul gol orice porcărie de poşircă vândută sub tejghea prin club. Mâine, coniac... Preferinţe, ceva?

N-o fost chiar rău

Fui la erdeeşi. Şi, surprinzător, că am rămas şi eu mască, n-a fost nicio problemă. S-or dat peste cap să rezolve situaţia cu Digi-ul transferat către galaxia vecină, au reziliat contractul chiar şi fără titular. Toate bune şi frumoase. Dacă vă zic că doamna de la ghişeu o fost amabilă iară ziceţi că-s nebun. Probabil era excepţia care confirma regula. Să fie acesta ultimul post anti-RDS? neeeeeeee...

Sado-masochism curat

Din ciclul RDS, "I love you - Mori, dă-te dracu", azi mă întorc la vechii mei prieteni. Scuipăcioşii de la ghişeele faimoasei companii. Din sado-masochism, prostie şi o lene proverbială, o să încerc să fac un contract pentru internet. Spun încerc pentru că bag de acum mâna în foc că vor apărea probleme în primele 30 de secunde(poate ar fi trebuit să mă barbieresc, să vezi că ăştia cu barba mea au o problemă). Şi ca să egalez scorul, îmi daţi o m..e vă dau o m..e, reziliez un contract de Digi. Să mă beţi cu RDS-ul vostru.

Am învins

Am cucerit Piaţa Mare. De data asta organizat, nu ca găştile de trepăduşi care-şi fac viaţa pe acolo. Căţeii sunt stăpâni peste Piaţa Mare, măcar pentru două zile. Dar tot vor pune piciorul pe aceleaşi dale călcate de Smokie, Phoenix, Europe şi Prodigy. În 5 şi 19 decembrie, de la 16 la 18, super câinii noştri se vor plimba ca nişte vedete, îmbrăcaţi în haine de gală la Târgul de Crăciun. Evident, se vor plimba după fundurile potenţialilor stăpâni, încercând să îi impresioneze până la lacrimi şi să plece din Piaţă undeva la cald. Că de frig s-au săturat până peste cap. Animal Life va avea un stand la Târgul de Crăciun în aceste două zile, mulţumită lui Sebi. O să fie foarte distractiv să alergăm după o hoardă de căţei bezmetici sub agerele priviri ale webcamurilor de prin piaţă. Evident, puturoşii poa` să stea acasă şi să ne urmărească din faţa monitorului, cu o ciocolată caldă în faţă, adormiţi de gradele din calorifer, dar care mai e farmecul? Mergem cu puradeii în piaţăăăăăăăăăăăăăăăăă.

Ironia sorţii

Bănuiesc că ştiţi toţi bancurile cu "culmile". Culmea prostiei, culmea nesimţirii, culmea vitezei, culmea culmilor... ş-aşa mai departe. Să vă zic una de-a dreptul reală dar, în acelaşi timp, culme care bate orice altă culme. Ştiţi care e culmea evreilor din Sibiu? Să fii secretara comunităţii evreieşti şi să te cheme Deutsch. Bine că nu o cheamă Wermacht sau Blitzkrieg.
Ce mai fac evreii de prin Sibiu, reportaj în Sibiu Standard

Criză, dar nu la magazine

O lume întreagă e cuprinsă de panică şi disperare într-o criză economică bine întreţinută la televizor în fiecare seară. Ni se spune că România e în criză. Unde se vede această criză, încă nu se ştie. E drept, au apărut oameni care se plâng de rate majorate şi de cursuri valutare crescute. Dar, până acum, nu am întâlnit niciunul care să fie în pragul de a pierde tot. Pe de altă parte, seară de seară, Real-Kaufland-Carrefour (mai nou) ne oferă un contraexemplu de criză cum nu se poate mai potrivit. În complexul comercial de la marginea Sibiului se cheltuie miliarde în fiecare zi. Sunt oameni cu rate la bănci, cu datorii la prieteni, cu case şi apartamente ipotecate pentru alte credite. Care cheltuie bani una într-una. Credeţi că un gigant ca şi Carrefour ar fi deschis un ditai supermarketul într-un moment de criză, echivalent cu falimentul pentru magazinele de consum? Eu, unul, cred că nu. Şi mai mult decât atât, afacerile supermarketurilor se anunţă în creştere cu 73% în următorii cinci ani. Pentru că oamenii au bani de cheltuit, chiar dacă analiştii urlă la televizor că e criză. Rândurile astea le-am scris vineri la amiază. Seara, m-am dus şi eu, ca tot românul "afectat" de criză, la Real, să iau papa pentru trip-ul de weekend la Deva. În viaţa vieţilor mele n-am prins o asemenea înghesuială, nici în vârful de trafic din Bucureşti. După 40 de minute de stat d-an pulea în faţă la Real într-o coadă de maşini, timp în care m-au şi lovit alte două maşini, am întors şi am ieşit cu nesimţire pe interzisul de la Mobexpert. Nu de alta, dar băteam pe careva. Scăpat după o oră de înghesuială dau să plec spre Deva. Am trecut de McDonalds la 6. La 7 jumate eram înainte de panta care coboară spre Cristian. M-am întors şi am durmit în patul meu că ajungeam la Deva dimineaţă. Puteam să jur că a fost vreun accident super nasol. Când colo, vorbesc duminică, la Deva, cu un prieten care a venit de la Braşov în aceeaşi seară. Nici vorbă de accident. Se circula în coloană.

Fără scăpare

Vrei, nu vrei, politica tot se suie pe tine ca pe capră. Şi e mai nasol când se suie pe la spate (asta ca să păstrăm tonul din prima frază). Dă Adeloasa un buzz de dimineaţă.
Adela: ai reclamă cu pirpiliu pe blog
bryluku: cu ce?
Adela: pirpiliu
Adela: nu ştii cine-i pirpiliu?
bryluku: nu
Adela: nici io
Adela: un candidat pdl
bryluku: la mine nu se vede
bryluku: serios?
Adela: da mă
Adela: chiar sus, sub tănă
bryluku: la mine sunt anunturi
Adela: hmmm
Adela: mai dă-i rifrieş
Şi-mi dă printscreen-ul. Cu Pirpiliu asta, cine `miezău o fi şi pirpiriul. Singura mea satisfacţie rămâne faptul că e sub Tănă. Atât am vrut să aud.

Donează un euro

O mână de persoane pornesc un nou proiect îndrăzneţ pentru o Românie indiferentă, ca cea din ziua de azi. Vor să strângă 350 de mii de euro pentru construirea unui centru de viaţă independentă.
Un centru de viaţă independentă nu este un spital sau un azil - cum mulţi confundă - ci un aşezământ în care se urmăreşte adaptarea tuturor obiectelor şi descoperirea metodelor cu ajutorul cărora tânărul cu dizabilităţi fizice să dobândească noi deprinderi şi abilităţi, care să îl facă autonom, să îi sporească gradul de independenţă şi, astfel, să se integreze social. Mai multe informaţii despre acest proiect găsiţi aici

Ce drăguuuţ

Tudor are patru căţeluşi la care le caută stăpân. Şi nu pot să cred că încă nu le-a găsit. Uitaţi la ei cât de drăguţi sunt. Haideţi măi, luaţi-i acasă, sunt nişte păpuşei.

RDS&RCS: nişte hoţi ordinari

Povestea a început acu vreo trei ani, evident, cu prima ţeapă. Tovarşu Bako, coleg la Tribuna la vremea respectivă, cumpără un Digi TV pentru uz propriu. Nesimţiţii i-l vând fără măcar să îl întrebe dacă poate instala antena în direcţia Păltiniş, unde e emiţătorul. Normal că nu l-a putut folosi. Ca să ajungă în linie directă cu Păltinişul trebuia să treacă prin cinci pereţi de beton. Ca să nu-l arunce şi să se aleagă cu paguba, am cumpărat de la el antena si receiverul, plus cartela. La mine a mers. Le-am instalat şi m-am "bucurat" de servicii până m-am mutat de pe Axente Sever. Antena a rămas acolo până de curând, când m-am mutat din nou. Înainte să plec de pe Axente Sever, m-am dus la RCS să cer suspendarea serviciului. Am achitat tot ce era de achitat şi am plecat cu sufletul împăcat. Doamne mulţam, aproape doi ani n-am mai avut treabă cu ei. Toată tărăşenia a început însă când m-am dus să îl repornesc, bou, prost ce sunt. Prima dumă: aveam de plătit aproape 2 milioane. De ce? Pentru că hoţii nenorociţi m-au trimis acasă liniştit, fără să îmi spună că nu închid serviciul dacă nu predau şi cartela. 3 luni neplătite, penalizări, dobânzi, din 300 de mii s-au făcut două milioane. Degeaba am încercat eu să le explic că m-au minţit, că nu mi-au spus ce trebuie să fac. S-au pişat pe mine. Am plătit, ca orice bou, ca până la urmă ajung la concluzia că ei chiar au dreptate, sunt un bou. Ochei, au repornit sistemul, l-am instalat, mergea. Mă duc cu tovarşu să facem trecerea pe numele meu a sistemului. Îmi iau taxa de 300 de mii. Mă trimit de două ori să le fac copii de buletin, că fomiştii n-au nici măcar un xerox în ditai instituţia. Semnăm toate hârtiile şi încheiem povestea. O întreb pe incompetenta de la birou: "Cum pot să conectez două televizoare la antenă?""Aaa, simplu. Vă mai luaţi încă un decodor". Briciu lu moşu. Mai dau două meleoane ca boul şi semnez actele pentru noul decodor. Plec împăcat, că am rezolvat o dată şi pentru totdeauna. Vine instalatorul. Şi mă întreabă mirat: "De ce nu aţi luat decodor dublu, că aşa plătiţi două abonamente""Taci bă, că eşti prost. Mi-a zis mie aia de la agenţie că e un singur abonament". Ăla a dat din umeri, probabil nu eram singurul fraier care a luat-o în mână. Am văzt io că la al doilea televizor n-aveam şi Spice Platinum, ca pe primul. Nici HBO, numa româneştile. Am zis no, e decodor mai vechi, oi suna eu într-o zi să îl restarteze. Până mă sună tovarşu Bako. Că s-a dus la RDS să plătească telefonul şi netul şi... de aici începe zona crepusculară. Penalii i-au mutat telefonul lui Bako pe numele meu. Digi-ul a rămas pe numele lui. Pentru al doilea decodor mi-au făcut un nou contract, pe 12 luni. Practic, pentru fiecare televizor trebuie să plătesc câte un abonament. Între timp, pe Digi-ul rămas pe numele lui Dragoş s-au tot adăugat penalităţi, că eu am plătit o dată pentru că eram convins că am un singur abonament. Okei. Hai să o rezolvăm. Mergem la RDS-ul de pe Dumbrăvii. Vă daţi seama că n-au avut nici cel mai mic habar despre ce s-a întâmplat. Cum de a ajuns telefonul lui Bako pe numele meu şi Digi-ul meu pe numele lui Bako. M-au trimis in audienţă la director, unde credeam, din nou, ca boul, că o să rezolvăm. Asta a fost partea cea mai interesantă, că deh, omul e director, nu pulime la ghişeu. De cum ne-a deschis uşa am ştiut că nu o să rezolvăm nimic. Din privirea lui se vedea că îl doare aţă-n cur de noi şi de plângerea noastră. Discuţia n-a fost prea lungă. Pe scurt, a fost greşeala mea că nu am întrebat dacă noul receiver vine cu un nou abonament. Angajata lor a fost perfectă, nici vorbă de înşelătorie, nici vorbă de servicii de căcat. Şi a găsit el soluţia perfectă. Să reziliem digi-ul care încă e pe numele lui Dragoş şi la al doilea să renunţăm şi să ne băgăm cablu în locul Digi-ului. Ca să rămânem tot clienţii lor. Nici vorbă să schimbe decodorul simplu cu unul dublu, ca să încheiem povestea. De ce? După ce m-au furat cu 6 milioane în trei ani să lase de la ei 1 milion cât e diferenţa între decodoare? Lasa, că alea 6 milioane nu rămân la voi, vă promit eu. O să ajungă la bugetul statului, amendă de la OPC, mama voastră de hoţi şi nesimţiţi.
Foto

Servicii în anul 2008

RDS&RCS este locul în care nesimţirea şi-a dat mâna cu incompetenţa. O companie care ar putea deveni liniştit studiu de caz pentru OPC, la orice oră din zi şi din noapte. Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, domnilor şi doamnelor RCS-işti, dacă, din întâmplare, n-aţi auzit de această instituţie. Să o luăm cronologic. Primul abuz a fost înlocuirea Telesport din grila de programe cu GSP-ul proprietate personală. S-a făcut fără nicio notificare către clienţii care, poate, urmăreau acel program. Apoi, serviciul DigiMobil. Că e sau nu avantajos, nu pun acum în discuţie. Ştiţi că DigiMobilurile se lasă chiar şi la vecini? Care semnează în numele proprietarilor şi îi obligă la o prelungire cu doi ani a contractului de telefonie? O înşelătorie curată. Încercaţi, de curiozitate, cei care nu v-aţi lovit de flegma casierilor şi serviciilor de „relaţii cu publicul” din filialele sibiene, să puneţi în discuţie o problemă. Priviri ironice, explicaţii arogante care niciodată nu îţi oferă o soluţie. RDS&RCS s-a transformat într-o maşină perfecţionată de înşelătorie. Îţi oferă informaţii doar pe jumătate pentru că doar banii tăi contează. Tu, du-te dracului!

Mă aşteaptă RDS-ul

La ora 16 mă duc la RDS pentru o întânire cu şefimea. Ca să rezolvăm cea mai de căcat problemă cu care m-am confruntat în serviciile româneşti. Vă spun atât, deocamdată. În loc să transfere un Digi de pe un nume pe altul, nemernicii ăştia au transferat un telefon. Care nici măcar n-am văzut cum arată. Vă povestesc tot când mă întorc.

LE Am nişte draci, dacă mă apuc acum să scriu, îmi închid Gugăl şi sfânta treime blogul şi sigur fac două accidente până acasă. Deocamdată vă povestesc atât: S-AU PIŞAT PE MINE

Sportul românesc sângerează

Fiecare dintre noi avem o echipă preferată. Bărbaţii în special, dar în ultima perioadă, emanciparea feminină începe să acapareze şi o parte din fenomenul sportiv. Suporteriţe de tenis, ping-pong şi volei pe plajă, femeile au început să apară pe stadioane, în sălile de sport, semn că le-a cuprins şi pe ele microbul. Au deja preferinţe în materie de fotbal şi fulare ale echipelor de baschet sau handbal. Foarte frumos, dacă mă întrebaţi pe mine. Asta până în momentul în care deschizi televizorul. Sânge, dinţi sparţi, rotule fracturate, obraji crestaţi de pulanele jandarmilor. Lanţuri peste picioarele cameramanilor, picioare în gura jandarmilor, capete sparte de cărămizi. Conducători de cluburi fugăriţi pe stadion. Arbitri luaţi la pumni. Autocare sechestrate şi ciuruite cu bâte şi cu pietre. Suporteri arestaţi. Acesta este sportul românesc de astăzi. Legea dragomirească a făcut posibilă izbucnirea unor violenţe de neimaginat. Le-a permis forţelor de ordine să răspundă cu aceeaşi monedă. Practic, a pus un egal între suporter şi cel care ar trebui să îi pună căpăstru. A dus la un război între animale. Sunt perfect conştient de faptul că România avea nevoie de o lege care să interzică violenţa pe terenurile de sport. S-a ajuns prea departe. Însă orice lege trebuie făcută cu cap. Iar legea Dragomir nu are nici măcar picioare. Ce s-a gândit vajnicul deputat fotbaliator. Orice club are o firmă de pază. Adăugăm jandarmii şi obţinem o forţă. Ce putem face cu această forţă? Să-i batem, dumnezeii mamii lor de nenorociţi. Să îi umplem de sânge până nu mai comentează vreunul. Aşa vom potoli violenţele pe stadion, cu violenţe. Steaua-Timişoara s-a încheiat într-o baie de sânge. Legea Dragomir s-a întors împotriva celor care trebuiau să o aplice. În loc să calmeze spiritele, bătălia le-a înfierbântat. O peluză a sărit să o apere pe cealaltă. O luptă s-a transformat într-un război. Iar asta ni se pare nouă o lume civilizată? În lumea civilizată delicvenţii sunt filmaţi şi urcaţi în dube, fără scandal, tam-tam şi mult sânge la finalul meciului. Sunt arestaţi, amendaţi sau chiar încarceraţi, dar ajung acasă cu toţi dinţii în gură şi ochii intacţi. Chiar dacă după şase luni sau chiar un an.
Foto

Bancul... n-o pot da de gol

Mă mâncau degetele pe tastatură să zic cine mi-a spus bancul ăsta. Dar n-o pot da în gât. Ups, mi-a scăpat primul indiciu. Cine mi-a spus acest banc?

Un grup de turişti se zgîieşte uimit la a opta minune a lumii:
Englezul: "Wow! It's wonderful!"
Francezul: "O la la! C'est merveilleux!"
Neamţul: "Mein Gott! Es ist wunderbar!"
Românul: "'ai să-mi bag p**a!"

Îs român, mă doare-n şpiţ

De abia dacă a trecut o săptămână de când scriam despre calitatea serviciilor turismului romanesc. Sătul de sictireală şi refuzuri nepoliticoase am început să caut cazare abroad. Cum mi-e pata pusă pe schiat, am căutat cazare în Austria şi Slovacia. În paralel, aproape sigur că în mijloc de noiembrie nu o să mai găsesc nimic, am început să caut cazare înainte de revelion şi pe la noi prin munţi, în Parâng şi la Straja. Şi trimit mailuri. Evident, vreo 50 în Austria, Slovenia şi Slovacia şi vreo 10 în România. Şi încep să curgă răspunsurile. Staţi liniştiţi, nu de la ai noştri. Că ei şi-au pus adresă de mail la contact doar ca să dea bine, să pară şi ei din secolul 21. Sau îi chişcă de ăştia care cer informaţii pe mail.
Uitaţi cum arată un răspuns de oameni civilizaţi, care îşi tratează cu cel mai mare respect clienţii chiar şi în momentul în care nu le pot oferi nimic.
Dear Mrs Brylynski,
Thank you for your e-mail. We regret to inform you that we are fully booked for the desired period.
Maybe we can make you an offer for a different period?
We remain at your service for any future bookings you might wish to make.
Yours sincerely,
Nicola and Nina

Iar apoi, după ce le mulţumesc pentru faptul că au răspuns atât de repede şi atât de amabil,
Dear Mr. Brylynski,
we wish you great skiiing-holidays!
Maybe we can make you an offer next time!
Best regards
Nicola and Nina
Cum naiba să nu mergi la oamenii ăştia? Dintr-un email îţi dai seama cât de bine vei fi tratat, cât de mult preţ se pune pe tine. Pe mine m-a dat pe spate semnătura lor. Nicola and Nina. Frumos, personalizat, au creat din start o relaţie de apropiere semnând cu numele mici. Puii mei, aşa se face turism. Ce-l costă pe Gicu cabanierul să scrie şi el Dragii mei, pentru perioada asta nu am camere libere. Din 5 ianuarie vă stau la dispoziţie. Gicu, cabanierul. În momentul acesta m-aş mulţumi şi să îmi răspundă, darămite să mai dea o minimă dovadă de amabilitate.
Foto
Revin cu informaţii pe măsură ce mai apar răspunsuri

Proşti şi inconştienţi

Obişnuiam să mă tratez singur de dureri de măsele. În ziar n-am scris, să nu mă creadă cetitorii un beţiv, dar acilea mă ştiţi cu toţii. Deci, mă tratam cu xilină şi, ocazional cu vodcă. Sau, mai bine spus, ocazional cu xilină şi mai tot timpul cu vodcă. După nenumărate vizite la dentist am înţeles şi eu ce efect are xilina şi cum poţi să scapi de durere fără să te ia dentistul la polizat cu albinuţa. Dacă simţeam că mă apucă, porneam în goană spre prima farmacie, cumpăram trei-patru fiole de xilină şi turnam pe măseaua dureroasă până nu mai simţeam nimic. Stăteam, la vremea aceea, în Vasile Aron. Şi singura farmacie non-stop era cea de la Cedonia. M-a apucat o durere groaznică de măsele într-o seară. Primul lucru, m-am dus la non-stopul din faţa pieţei, mi-am luat o Stalinskaya mică şi am luat-o la pas către Cedonia. Pe Milea vodca era gata şi durerea în scădere. Cu xilină am omorât-o de tot. Mi-a mers vreo şase luni, până când infecţia a devenit mult prea puternică pentru a fi stăpânită de un jet de calmant. Şi tot pe scaunul de dentist am ajuns şi-a durut de trei ori mai tare decât dacă m-aş fi dus din prima clipă. Avem pretenţia că le ştim pe toate. E corpul nostru, îl stăpânim în întregul lui. Normal că ştim mai bine decât oricine ce se întâmplă cu noi. Detectăm o gripă cu trei zile înainte să izbucnească, ne dăm mari că ştim diferenţa dintre întindere şi ruptură de ligamente, prostii. Dacă toţi am fi atât de deştepţi, medicii ar trebui să se reprofileze, pentru că nu ar mai avea pacienţi. Tratamentul acasă este o imensă prostie. Iar farmaciştii care permit tratarea fără avizul unui doctor sunt inconştienţi. Mai ales când vorbim de antibiotice periculoase dacă sunt luate în necunoştinţă de cauză. Acum cinci ani eram pro antibiotice fără reţetă. O cutie de Ampicilină făcea minuni la abcesele pe care le aveam în gură. Dar între timp m-am deşteptat şi maturizat.

Salvaţi-l pe Papucel

Pentru Papucel m-a sunat o domnişoară foarte drăguţă. M-au apucat dracii când mi-a spus că muncitorii de pe şantierul pe unde îşi face veacul căţeluşa vor să o omoare în curând. Am publicat articolul în toate ziarele friendly şi chiar sper să îi găsim stăpân. Că e tare frumuşică. Şi poze şi povestea pe blogul de adopţii

Mi se ofileşte mâna

Voi ce faceţi? Vin alegerile şi, în mod normal, ar trebui să merg la vot. Dar nu mă pot îndemna să mă duc să votez. Nu am încredere în niciunul dintre candidaţii colegiului din care fac eu parte. Îi cunosc şi niciunul nu îmi inspiră nici cel mai mic dram de încredere. Am ajuns să regret votul listă. Atunci puteam vota o idee, o doctrină, o concepţie, chiar dacă încrederea în oamenii de partid era egală cu cea de acum. În acest moment, cât se sincer se poate, eu nu mă duc la vot. Şi dacă nu m-ar roade remuşcări civice, aş fi foarte împăcat cu decizia mea. Pe de altă parte, îmi dau seama că nu e o soluţie. Nu mă duc eu, se va duce tot sibianul cu +- informaţii la îndemână, care nu îi cunoaşte, şi va vota la întâmplare. Ce-i va trece lui prin cap în momentul respectiv. Votul meu ar putea contrabalansa, într-o oarecare măsură, votul în necunoştinţă de cauză. Şi totuşi, nu pot să pun ştampila pe nicicare catindat. Mai putem discuta de spirit civic pe vot uninominal? Serios, asta e dilema mea, dacă trebuie să votez un om, nu mă lasă inima, pot să nu mă duc şi să rămân civicimente împăcat?

Conştiinţă colectivă

Suntem pe ultimul loc în Europa la donarea de organe. Şi nu cred că religia ne împiedică să dăm o mână de ajutor chiar şi după moarte. Într-o majoritate de oameni care ţin post iar când ies din casă lovesc un câine şi scuipă un cerşetor, religia rămâne doar ceva de faţadă. Eu cred că avem acest stigmat din indiferenţă. Poate e prea mult să aplicăm principiul cu capra vecinului, dar este clar că românii, în acest moment, nu mai au o conştiinţă colectivă. În afară de mitinguri pentru salarii, de la mineriade încoace, românii nu au mai avut nicio acţiune de grup. Şi atunci, rezultatul îl ştiţi cu toţii. S-a mai ieşit în stradă după un Champions League, sau după Campionatul Mondial din SUA, şi cam atât. Urmăream interesul acordat de americani alegerilor şi discursurile pe care le-a ţinut Barack Obama. Erau adunaţi sute de mii de oameni, pentru ceva în care credeau. Iar nouă ne lipseşte credinţa în om. Dezgustaţi de liderii ce apar la televizor ne-am închis în propriile colivii ignorând oamenii din jurul nostru. Pot să înţeleg că te deranjează gândul că vei fi secţionat în 25 de bucăţi, dar eşti mort. Ce mai contează ce se alege de ficatul sau de inima ta? A, probabil ne deranjează că nu mai suntem în viaţă ca să primim mulţumirile şi ploconelile. Probabil. Pe de altă parte, cum bine spunea un cetitor pe site-ul ziarului, nici eu nu am semnat vreo hârtie prin care mi-aş dona organele după moarte. La 28 de ani nu te prea gândeşti la asta :D. Aţi dona vreunul organe? Şi dacă aţi dona, aţi da chiar tot? Sau ăştia mai beţivi preferaţi să vă mândriţi cu ficatul pe lumea cealaltă la vreun drinking contest.

Dear mr. President...

Dragă domnule parlamentar de Sibiu. Vă felicit că aţi reuşit să vă atingeţi scopul propus şi că aţi ajuns parlamentar al României. Pe această cale, vă suntem recunoscători că v-aţi onorat prima promisiune făcută în campanie şi aţi adoptat un câine pentru familia voastră... aaaaa, pardon. La noi nici nu adoptă câini şi nici promisiunile nu şi le respectă.
Foto

O zi perfectă

De-o zi ca asta mi-e chiar haznă. Ai avut vreun moment în care simţi că orice ai face, oricât te-ai strădui, proiectul în care eşti implicat nu are nicio şansă de reuşită? Că eşti un biet Don Quijote şi în jurul tău apar tot mai multe mori de vânt? Eu trec prin câte o stare de asta măcar o dată la două săptămâni. Cu câinii mei, evident, doar cu ce altceva. Reuşesc să găsesc un stăpân, întorc capul dau de alţi 10 chinuiţi în stradă. Oblojesc doi câini, după colţ mă aşteaptă 20. Şi mă simt atât de descurajat. Dar de fiecare dată apare ceva care mă scoate din nou pe linia de plutire şi îmi dă avânt. Au început deja să sune oameni. Că au câini pe lângă bloc, pe care îi îngrijesc, şi vor să le găsească un stăpân. Să îi ajutăm. N-am făcut un pas mare, dar pasul ăsta de bebeluş e ceva. Mă pierd în gânduri. De ce sunt atât de happy. Păi, proteviştii mei colegi au făcut o ştire cu campania noastră de adopţii în Finlanda. Şi m-au rugat să îi duc la o persoană care a adoptat un câine. I-am dus la doamna Florea, pe Moldoveanu, la Lali. Lali a fost primul câine care mi-a rupt sufletul în direct, la televizor. Am fost cu ea, în primăvară, la Antena 1, în direct. Din şase căţei câţi am dus acolo, cinci au fost adoptaţi pe loc. Ea era cea mai blândă şi mai timidă dintre ei. A stat nemişcată jumătate de oră cât a durat emisiunea. Şi, apropo de ce scria Ade, atunci am văzut pentru prima dată resemnarea în ochii unui câine. Toţi patrupezii din platou dispăreau de lângă ea, până a rămas singură, cu ochii în pământ. Mi-am jurat atunci că nu mă las până îi găsesc un stăpân. La vreo săptămână de la emisiune, mă sună o doamnă. Că îi e drag de ce facem noi, că iubeşte câinii, că vrea un căţel. Când am auzit că stă la curte parcă l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Cu Silvana, am dus-o pe Lali aţă pe Moldoveanu. Era speriată, timorată, vroia între frăţiorii ei. Ce e greu, a trecut. Iar Lali a ajuns de la Antenă la Proteveu. O să o vedeţi sâmbătă sau duminică dimineaţa la Ştirile Pro TV. Tocmai am petrecut cu ea una dintre cele mai frumoase jumătăţi de oră din viaţa mea. Mi-a umplut sufletul de bucurie. Să mor eu dacă nu merită tot efortul de pe lume mulţumirea pe care am avut-o eu azi.

Iubiţei, iubiţi-vă

Ca la noi, la nimeni. De fapt, ca la voi, ca eu nu-mi reneg Deva natală. Urbea lui Hermann este cel mai romantic oraş din România. Sez who? Sez Evenimentul Zilei, într-un top pe care nush cine l-a făcut, dar ceva, ceva, a nimerit. Oricum, autoarea m-a cucerit din start cu fraza "Îndrăgostiţii care vor să se bucure de o atmosferă specială ar trebui să viziteze Ardealul". Sibiul conduce în top, cu ce altceva decât cu... Podul Minciunilor. Ăsta da loc romantic. Nu zic că nu-i frumos şi feeric, dar dacă ne gândim că pe podul acesta soldaţii dădeau vise deşarte săsoaicelor cu decoltee generoase după care zburau spre alte fufe din alte oraşe, îţi cam taie pofta de romantism. Doar gândindu-te la nervii, plânsetele şi isteriile de după. După Sibiu, Sighişoara, Braşov, Cluj şi Timişoara. Primul oraş non-Ardeal vine din inima oltenilor, vatra lui Brâncuşi şi leagănul copilăriei Popescului, Târgu Jiu. După care Iaşi, Piatra Neamţ şi Tulcea. La întrebarea "Este Bucureşti un oraş romantic?" răspunsul "hell, no!". E, nu-i chiar aşa. Înainte să cadă bomba ultimelor două administraţii capitaliste, Lipscaniul era cel puţin la fel de frumos ca Bălcescul nostru, dar mult mai încărcat de poveşti nespuse, de şoapte duioase şi de tandreţuri. Acu, e doar o ruină. Că aşa e, unde pune politicianul mâna, nici dracu nu mai repară.
Mie Podul Minciunilor nu mi se pare deloc romantic. Cred ca sunt multe alte locuri mai frumoase şi mai romantice decât podul, iar Piaţa Schiller ar fi unul dintre ele. Dacă m-aţi întreba unde mi-ar plăcea să locuiesc, în Piaţa asta m-aş topi de plăcere. E linişte, e verdeaţă, lângă arhive e o cafenea super frumoasă, ar fi un vis. După mine, un loc romantic presupune în primul rând o oarecare doză de intimitate, şi pe Pod ai orice numai intimitate nu. Voi? Pe unde v-aţi pupat prima dată? La umbra cărui gorun? Care sunt locurile cu adevărat romantice ale Sibiului. Şi cine e pentru Sighişoara pe primul loc, să ridice mâinile sus... `r-aţi ai dracu cu Sibiul vostru hihihihihi

Roma Antică pe Google Earth

Profit să scriu postul acesta, pentru că Nunu e plecat în America şi poate nu-l vede, prin urmare, poate nu mă dezmoşteneşte. În ciuda fanatismului dacic specific familiei cu nume polonez şi strămoşi tătari din care mă trag, Google Earth vine cu o chestie extraordinar de interesantă. Chiar dacă e de la inamici, GE va permite în scurt timp vizitarea Romei Antice aşa cum arăta ea în anul 320 e.n. Reconstrucţia virtuală permite vizitarea Colosseumului şi vizite la şcolile de gladiatori. Modelul 3D este compus din 6700 de clădiri. Dintre cladirile care apar pe machetă, doar 300 au rezistat până astăzi.Roma este primul oraş antic care poate fi văzut în imagini 3D pe Google Earth. Peste 400 de milioane de persoane au descărcat hărţi de pe platforma Google Earth, de la lansarea sa, în 2005.
Ideea mi se pare genială, chiar dacă au început cu Roma şi nu cu adevărata civilizaţie antică, Dacia lui Burebista şi Decebal. N-am dat ban în viaţa mea la comentarii, dar dacă vă prind că vă apucaţi să ridicaţi în slăvi romanii acilea, mai pupaţi comentarii după Crăciun. Acceptăm doar comentarii pro-dacice. Roger that? D-aia am şi pus poză de la Sarmisegetusa, na!

S-au întors haiducii

Suntem luaţi de proşti. În propria ţară, de proprii conaţionali. Dacă încă nu aţi găsit loc să faceţi Revelionul, puteţi să vă luaţi adio. La loto au câştigat gălăţenii, deci nicio şansă să aveţi purcoiul de bani în faţă şi să nu aveţi ce face cu el. Deşi turismul românesc nu oferă nimic, avem unele dintre cele mai mari preţuri din întreaga Europă. Toate pensiunile oferă cam acelaşi lucru. Plimbări cu sania, masă tradiţională, poate o excursie, două, dacă au vreun versant în apropiere. Dar toate costă. Nu e suficient că iau 3-400 de euro pentru un sejur de 4 zile, mai taxează şi fiecare activitate în parte. ATV-urile se închiriază în Mărginime mai scump decât în Sibiu. Să nu mai vorbim cât costă Poiana sau Sinaia. În Parâng, de exemplu, noaptea de cazare costă, normal 50 de lei. Patru nopţi, 200 de lei. Aceleaşi patru nopţi costă, de Revelion, 1400 de lei, de şapte ori mai mult. Două mese pe zi şi o masă de revelion costă 1200 de lei. Şi vă spun eu că nu servesc caviar şi Dom Perignon. Dacă serviciile ar fi de calitate, aş mai înţelege. Dar sunt jalnice. Şi scumpe. E jaf la drumul mare. Cum să nu mergi în străinătate. Când în Austria găseşti o săptămână, la cabană, în condiţii super, la 2-300 de euro, pentru ce să îi dai ca să mergi în habarnismul din staţiunile montane româneşti? Acolo condiţiile sunt altele. Ţi-e mai mare dragul să mergi la schi. La anul mă duc sută-n mie. Decât să stau la cozi prin Păltiniş sau să-mi rupă buzunarul cabanierii sictiroşi din Parâng mai bine la alţii. Poate până la urmă ne trezim şi noi.

Serialele copilăriei

Şi uitam de serialul acesta. Mai trec din când în când peste Romantica, zapând după ceva interesant la televizor şi nimeresc uneori Dallas. Am stat să mă uit la un episod, dar nu m-a încântat mai deloc. Mi s-a părut extrem de banal. Şi când mă gândesc ce isterie a creat serialul acesta la vremea lui. Primul serial despre capitalism ajuns în România. Copilărind la bunica mea, cu un televizor alb-negru în casă, îmi aduc aminte că ne strângeam toată curtea vizavi, la Alex, să ne uităm la Dallas la color. Eu eram amorezat de Pamela. Vara scotea televizorul în curte şi ne adunam ciopor pe gard pentru cele 60 de minute din lumea nouă. În Dallas am văzut pentru prima dată cum arată un zgârie nori. Visam la minunăţiile Americii într-un serial care acum e doar banal. Nu mai reprezintă nimic, decât nişte amintiri frumoase. După Dallas a venit Sclava Isaura, prima telenovelă difuzată în România. Din ăla n-am apucat să văd prea mult, ca a început şcoala şi am revenit la bloc. Dar îmi aduc aminte că gospodinele erau înnebunite când începea episodul. Lăsau tot ce-aveau de lucrat prin casă şi se îmbulzeau la televizor. Dallas ca Dallas, dar Salvaţi de Clopoţel şi Beverly Hills, alea au fost seriale definitorii pentru adolescenţa mea. Nu cred că am ratat vreun episod, şi de l-am ratat, sigur se întâmplase ceva de-a dreptul extraordinar. Am găsit, de curând, caietul meu de meditaţii la geometrie. Că eram bâtă la matematica, la fel ca şi acum. Şi aveam desenat lângă fiecare triunghi câte o siglă a serialului Beverly Hills 90210. Eram în perioada în care îmi tunam singur hainele. Şi acum mai ştiu să desenez emblema Guns`n`Roses. A mai fost apoi şi Melrose Place, dar n-a prea contat. Astea trei sunt definitorii. Voi? Ce seriale mişto vă aduceţi aminte?

Client nou

Pliz, care încă nu aveţi căţel şi vă doriţi. Care aveţi dar ştiţi pe alţii care nu au. Care nu aveţi dar nu vă plac, care nu cunoaşteţi pe nimeni care vrea un căţel, daţi o mână de ajutor. Daţi veste în ţară, să îi găsim şi prichindelei un stăpân.

Dansuri celebre şi damn funny

Am văzut acum vreo trei seri True Lies, pe TV 1000. Cât mă fascinau în copilărie filmele cu Schwartzenegger pe atât mi se par de prostioare acum. Dar ăsta e super amuzant, chiar dacă e cu guvernatorul. A, şi mai e mişto ăla cu planeta roşie, filmul în care am văzut prima gagică cu trei ţâte. Bine, şi ultima, dacă tot suntem la subiect. Una dintre cele mai amuzante faze din tot filmul True Lies e când Jamie Lee Curtis îi face striptis musculosului. El, agent secret pe bune, ea agentă secretă închipuită. Ia uitaţi-vă cum dansează. Hahahahaha
Jamie Lee Curtis

Şi că veni vorba de dansurile celebre, ăsta îl ştiţi cu siguranţă toţi, iar care nu îl ştiţi, căutaţi tot episodul din Seinfeld şi uitaţi-vă. E faimosul dans făcut de Elaine.
Julia Dreyfuss

Urâţică, dar frumoasă

Ca să vezi cum te pedepseşte universul când eşti răutăcios. Pe Tănăsei îi ştiţi, puişorii bagaboantei de Tănase, concepuţi ad-hoc într-o poştă prin boscheţii de pe Mihai Viteazu. La momentul naşterii, trei bucăţi perfecte şi una mai amărâtă. A fost ultima care a învăţat să meargă, ultima la care i-au apărut dinţişorii. Şi de-aia am botezat-o Ţica-Urâţica. Apăi aşa i-a rămas numele. Ulterior, a încercat să se scoată. A compensat aspectul cu inteligenţa. Ea a dat tonul evadării din balconul pe care îl împărţea cu ceilalţi trei fraţi şi surori. Îi folosea de scară ca să sară peste cartonul pus în uşa de la balcon. Până s-a prins cum poate da cartonul la o parte, ca să poată evada toată familia. Şi acum, când e un căţel adolescent, s-a făcut şi frumoasă. Dusă cu pluta pe Dunăre, Cibin şi alte râuri curgătoare, dar frumoasă foc şi linguşitoare din cale afară. Şi da, aşa doarme ea, cu burta în sus şi labele peste botic.

L.E. Azi am scris pentru prima dată de căţeii pe care i-am trimis în Finlanda, ieeeeeeeee, unde stau la cald si bine, în paturi şi pe fotolii. Şi Traian a scris un editorial de nota 10.
P.S.
Asta-i soru-sa, Prefe. Nu de la Prefectură ci de la Preferata

Probleme pentru trafic.ro

Iaca, şi răspunsul. Să mai zică vreunul că blogosfera nu are putere. Arhi şi Piticu, doi dintre bloggerii români cu cel mai mare trafic au pornit o, să-i spunem campanie, renunţând la serviciile trafic.ro. Motivele le ştiu ei şi sunt explicate suficient de bine. Semnalul e îngrijorător pentru trafic.ro, mai ales că, deja, tot mai multe publicaţii online migrează spre SATI, renunţând la serviciile trafic. Şi panica începe să se vadă. Acum am primit primul comunicat de la trafic, pe mailul ziarului.

Cu o experienţă de 8 ani în domeniul monitorizării on-line, Trafic.ro oferă servicii destinate dezvoltării oricărui business prin Internet. La Trafic.ro, ne bazăm pe îmbunătăţirea continuă a facilităţilor puse la dispoziţia utilizatorilor noştri şi înţelegem să acţionăm strict în interesul acestora.
De aceea, respectăm decizia de retragere a unor publisheri din cadrul sistemului de monitorizare on-line pe care îl oferim tuturor utilizatorilor de Internet din România. De asemenea, Trafic.ro apreciază colaborarea reciproc avantajoasă pe care a avut-o cu repectivii publisheri în decursul anilor.
Chiar în condiţiile în care, conform declaraţiilor, retragerea publisherilor în cauză este dată, de propria logică de business şi nu ne-a luat prin suprindere, Trafic.ro analizează cu obiectivitate toate motivaţiile care stau la baza acestei decizii. Aşa cum am dovedit de-a lungul experienţei noastre în monitorizarea on-line, ne propunem să înţelegem motivaţiile şi obiectivele utilizatorilor noştri pentru a putea să ne dezvoltăm serviciile în folosul acestora.
Trafic.ro este şi se va menţine în poziţia de lider „de facto” în domeniul monitorizării on-line în România - dovada incontestabilă sunt cele 50.000 de site-uri care utilizează serviciile noastre. Tocmai de aceea, vom continua să onorăm încrederea utilizatorilor noştri respectând obiectivele de dezvoltare pe care ni le-am propus şi oferind mereu facilităţi îmbunătăţite şi suport dedicat.
Probabil că i-a durut retragerea publisherilor, dar mie mi se pare, cel puţin suspect, faptul că acest comunicat vine în aceeaşi zi cu anunţul făcut de cei doi bloggeri.

O bazookă mică de-aş avea...

Ţineţi minte cazul dirigintei care şi-a scos elevii pentru ora de dirigenţie la o cafea? Cât tam-tam s-a făcut la momentul respectiv? Dacă îmi aduc bine aminte, s-a pus în discuţie chiar chemarea profesoarei în Consiliul Profesoral al liceului la care preda. Ba, a fost şi ameninţată cu sancţiuni. Ei bine, vineri, o întreagă clasă de la şcoala 4 a ieşit la îngheţată. Asta n-ar fi fost o problemă dacă nu ar fi existat următoarele două aspecte. Primul dintre ele, iniţiativa i-a aparţinut lui Eugen Barbu, candidat la Camera Deputaţilor din partea PSD. Gestul său ar fi fost de apreciat, dacă nu s-ar fi petrecut în plină campanie electorală. Pentru că este clar o încercare de a construi o imagine de om implicat în viaţa societăţii ce urmează să fie decontată politic. Dacă n-ar fi fost vorba de politică, aş fi tăcut din gură. Dar nu e cazul. Iar al doilea aspect, copiii au fost la gelaterie în timpul orei de sport. Bănuiesc, cu încuvinţarea învăţătoarei, că doar nu au prins gustul chiulului din clasa I. Şi atunci întreb, care este diferenţa dintre diriginta care şi-a dus elevii la cafea şi învăţătoarea care i-a dus la îngheţată. Un politician la mijloc, asta e diferenţa. Acu dacă mă apuc să înjur o să zică lumea că-s al dracului şi nu-s deontolog.

Inventarul obiceiurilor cu care NOI le scoatem din sărite

Vă trimiteam acum câteva zile spre blogul Simonei Tache, pentru un inventar al obiceiurilor cu care muierile ne scot peri albi. Iar Răzvan sugera să lansăm o contrapartidă a obiceiurilor cu care noi le disperăm pe ele. Corect, de ce să fie world peace. This is Sparta.
Da, lor le place la nebunie. Să întindă pentru a doua oară rujul pe buze când tu aştepţi deja de 10 minute la uşă, cu geaca groasă de iarnă pe tine să plecaţi undeva. Nu contează că mergeţi doar să cumpăraţi pâine. E important ca rujul să fie acolo. Să se trezească cu jumătate de oră înaintea ta şi să dea drumul tare la muzică. Îţi dai seama că degeaba ai pus perna pe ureche. Dacă nu auzi muzica simţi vibraţiile. Somnul e oricum pa demult. Iar, deşi s-a trezit înaintea ta, te roagă suav să îi faci o cafea. Mniezău.
Revenge I say. Urmează inventarul obiceiurilor cu care NOI le scoatem din sărite:
1. Că am învăţat de la Al Bundy sau nu, cel mai important şi mai enervant obicei pentru ele: scărpinatul. Da, ştiţi la ce scărpinat mă refer. Când vii de-afară şi te arunci pe canapea. Faţa lor e priceless.
2. Prietenii. Iar aici putem adăuga liniştiţi şi şpriţul. Berea cu băieţii vine imediat pe locul II cu şanse mari la primul loc. Cel care n-a auzit măcar o dată „tu îi iubeşti pe ei mai mult decât pe mine” ori n-are prietenă/soţie, ori nu are prieteni, ori nu-i place berea. E unul dintre lucrurile pe care nu îl înţeleg. Şi când o muiere nu pricepe ceva, e deranj mare.
3. Interjecţiile. Gureşe ca nişte vrăbiuţe, ajung în pragul disperării când primesc interjecţii drept răspuns. De genul, „nu-i aşa că mă iubeşti mai mult decât orice?”, „Îhî”. Ai spart-o. I-a căzut faţa. Se înnorează şi încep precipitaţile. Întotdeauna se termină cu o Katrina.


4. Ciorapii. Bărbaţii e sportivi. Ştie toată lumea. Nu contează la ce sport ne referim, ne put picioarele. Chiar şi la şahişti. Cade primul ciorap, cade al doilea, se fac tam-nesam ghem şi zboară spre un colţ al camerei. Poate cad pe masă. Poate cad sub masă. Poate aveţi câine ca mine şi îi găseşte chiar sub pernă. Imediat îi urmează pantalonii şi chiloţii. Ordinea perfectă e history.
5. Băşinile. Pişarea fără beşină e ca nunta fără lăutari. Care n-a scăpat vreodată o flatulaţie cu doamna prin preajmă? Nu vă înroşiţi, că n-aveţi de ce. E un simbol al masculinităţii. Pârţu-i sfânt, mai ales că majoritatea rezemăm coatele pe burtică. De ce s-o ţinem balonată, că ş-aşa e dolofană, mânca-o-ar tata de burticică. Nu-mi aduc aminte fiecare reacţie, dar ştiu că o dată am luat una după ceafă. De la mama :P
6. Hainele necălcate. Eu am un principiu bun şi sănătos. Tricoul pe care îl port e cel care e primul la rând. Nu le aleg, nu mă uit dacă sunt sau nu călcate. Aş putea ieşi pe stradă liniştit cu un tricou pe care scrie „Sunt un cur”. Mi-aş da seama de-abia la redacţie când ar râde ppp-iştii de mine. Big deal, ce dacă nu-i călcat? Şi apropo, dacă vreţi să experimentaţi senzaţii tari, încercaţi faza cu tricoul necălcat dacă locuiţi cu soacra. Avertisment, ţineţi bine de cristale că se sparg dracului toate.
7. Fotbalul. Când mama l-a cunoscut pe tata, prima conversaţie, evident, despre ocupaţiile părinţilor. „Tatăl tău cu ce se ocupă”. „E fotbalist”, spune mama. „E tot timpul îmbrăcat în negru şi fuge cu un steag în mână pe marginea terenului”. Ofsaid, henţ, fault, 11 metri. Beznă totală. O mulţime de bezmetici (niciodată nu sunt sigure câţi) care aleargă d-an pulea 90 de minute în urletele şi huiduielile tembelilor adunaţi în faţa televizorului. Pont: le puteţi fraieri între 1 şi 2 meciuri că merită să meargă pentru atmosferă. După care back to the beginning. S-au săturat să le scuipe alţii seminţe în cap.
8. Condusul. Numai aşa, de dumă, bagă un pic piciorul în acceleraţie. „Inconştientuleeeeeeeeee, vrei să ne omori?”. Deşi tufe de Veneţia (aici Adela şi Copila Blondă au luat foc) muierile nu se pot abţine să nu comenteze. E mai important faptul că tu ai trecut cu 10-50 km peste limita de viteză decât faptul că nu te mai poţi concentra la drum atent la avalanşa ce vine din dreapta. Orice-ai face, cu siguranţă nu faci bine. Nu ţii amândouă mâinile pe volan, te-o pus dracu să întorci capul după bijba blondă de peste drum sau după Ferrari-ul care a trecut pe sens opus, you`re focked my friend. Nu există antidot. Drept e că n-am încercat cu pumnul. Dar vine o zi, vine o zi când te voi păliiiiiii.
9. Femeile. Da, şi eu mă mir. Încă n-am întâlnit femeia care să înţeleagă expresia „ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place”. Femeile nu suportă femeile. Spre deosebire de bărbaţi pe care berea îi împacă aproape întotdeauna. Chiar dacă a fost şi o coadă de muiere la mijloc. Explicaţia e destul de simplă. Frumuseţea e trecătoare. Noi ştim, ele ştiu. Pe noi nu ne interesează chiar atât de mult, pentru ele e un centru al universului. Şi orice ameninţare trebuie omorâtă din faşă. Aşa au învăţat ele de la Hitler.
10. De ce să fiu egoist? Punctul zece îl completaţi. Voi, cei urgisiţi de soartă.
Foto

Americanii au votat. La rând, românii

Zarurile au fost aruncate. Cel mai puternic om al planetei îşi trage originile din îndepărtata Kenye, acolo unde au loc deja serbări naţionale, iar prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, care va schimba tapetul şi decoraţiunile la Casa Albă, este o simpatică femeie de culoare. Mulţi îşi pun întrebarea dacă America este pregătită să fie condusă de un asemenea cuplu. Precedentul în ceea ce se cheamă imposibil în materie de şefi de stat surpriză fusese deja creat. Franţa tradiţional naţionalistă şi-a tras la Palatul Elysee un preşedinte de origine maghiară cu rădăcini înfipte în Ţara sfântă ceea ce-ar fi fost imposibil de conceput în mintea francezilor acum 10 ani.
Dacă ar fi să păstrăm proporţiile, în balcanica Românie a anilor 90, analişti politici de carton sforăiau în preajma unor alegeri prezidenţiale că a se instala un maghiar la Cotroceni ar fi ca şi când la Casa Albă ar veni un negru. Iată că această prorocire imposibilă a devenit realitate. Barack Obama este noul preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Votat în cel mai democratic mod cu putinţă de majoritatea americană, noul uns de la Casa Albă a scris o pagină de istorie. Colin Powell şi, mai apoi, Condoleezza Rice au trecut o barieră. Obama a trecut-o pe a doua şi cea mai puternică. Vor fi americanii sub Obama mai fericiţi, îşi vor păstra ei supremaţia mondială pentru următorii 4 ani, vor reuşi să-şi cicatrizeze rapid rănile produse de criza mondială? Greu de răspuns, dar cetăţenii americani asta aşteaptă acum. Nu toţi. Sudul American, tradiţionalist rasist, nu se împacă în ideea de a fi condus de un negru. Într-o ţară a pisicilor, spune sudistul de pe stradă, nu va putea domni niciodată un şoarece. Episodul Dallas este des amintit în discuţiile amatorilor de politică. În anii â60, John Kennedy, un preşedinte incomod pentru unii, a plătit cu viaţa îndrăzneala de a se împotrivi pretenţiilor sudiste. Obama nu se teme de repercursiuni şi merge înainte aşa cum îi stă bine unui învingător. Lupta a fost prea grea şi prea dură ca să abandoneze acum.
Am avut ocazia să urmăresc pe viu, din strada americană, ultima săptămână de luptă din campania electorală şi nu am putut să nu mă raportez la ceea ce am lăsat acasă, în România, acolo unde lupta pentru ciolan este în toi. Cu toată duritatea bătăliei, spiritul de fair play a dominat confruntarea. Toate vorbele grele au fost însă dublate de dovezi şi demonstraţii clare. Nu au existat jigniri gratuite sau zvonuri manipulatoare. În concluzie, a fost o adevărată bătălie între doi adevăraţi bărbaţi politici.
La noi? La noi totdeauna trebuie să fie altfel. Vorbe pe la colţuri, jigniri gratuite, lătrături pe sticlă, dezvăluiri senzaţionale dar fără probe, într-un cuvânt, un circ penibil care, încet dar sigur, ne duce tot mai departe de ceea ce înseamnă adevărata democraţie. Şi asta din cauză că nouă, românilor, ne lipseşte ceva esenţial şi anume bărbăţia în politică. Grava penurie de bărbaţi politici adevăraţi ne face tot mai săraci, mai depărtaţi de democraţie, mai izolaţi de lumea politică internaţională. Şi asta pentru că, alături de câteva excepţii, adunătura noastră de hoţi, de inculţi şi agramaţi, de duşi cu pluta, şi de miliardari de carton, care a format până acum Parlamentul românesc, se poate numi oricum, dar nu bărbăţie politică. Ne rămâne doar să sperăm în reformarea clasei politice odată cu rezultatele mult trâmbiţatului vot uninominal. Dacă nici aşa nu vom simţi că putem avea politicieni adevăraţi, pentru noi totul este pierdut.
Articol scris de Nunu in ziarul Hunedoreanul

Nişte bieţi cămătari

În lumea civilizată există bănci. În România cămătari. În civilizaţie, clientul este un privilegiu pentru o bancă. În România este doar un alt preş pentru şters picioarele. Nu suntem bogaţi şi băncile ştiu asta foarte bine. Şi mai ştiu, la fel de bine, că cei săraci sunt buni platnici. Pentru miliardarul care îşi plăteşte ratele la credit din încasări sau chirii sau alte matrapazlâcuri financiare nu-l doare 1% la rată. A folosit banii ca să producă alţi bani şi, la o adică, poate sări liniştit peste plata ratelor. Ce-l costă? Pe de altă parte, când te trezeşti cu executorul la uşă şi cu apartamentul scos la mezat, altfel gândeşti în fiecare zi de rată. Împrumuţi, mai găseşti o slujbă, iar viaţa ta gravitează în jurul unei singure zi pe lună. Cea în care plăteşti obolul faptului că n-ai avut mătuşi miliardare. Pe scurt, ne-am întors la iobăgie. Nu mai scot biruri cu fum de ardei iute şi bătăi cu vergile, au găsit o metodă mai sigură, şantajul. Plăteşti, bine, nu plăteşti, dormi în gară pe cartoane. Dacă mâine băncile cresc dobânda cu 100% ce credeţi că o să se întâmple? O să începem să semănăm şi glia vecinului.

Din ciclul "Get a life", să ne prezentăm cititorii

Ştiu că posturile de genul acesta sunt cam lame, dar pe mine mă amuză din cale afară. M-am uitat din nou peste statisticile trafic.ro, cuvintele cheie de căutare prin care gugăliştii din întreaga lume ajung şi ei unde doar eu fac ce vreau. M-am prăpădit de râs, dar în acelaşi timp, mă gândesc cu îngrijorare la câţi timizi şi psihopaţi se ascund în spatele unui IP.

cum fac sa am tupeu El e timidul de serviciu. Fra, ai nimerit bine. În primul rând, mergi într-un birt, razi două beri, că mai multe sigur nu duci. Când eşti aproape trotilat şi berea nu şi-a făcut de tot efectul, îl cauţi din priviri pe cel mai solid din birt şi îi tragi una după ceafă. Nu da la faţă, că ti-o va întoarce. Dacă scapi cu viaţă, ai tupeu, nu alta.
jocuri cu niste oameni si animalele ii mananca dacă nu cumva cauţi filmul Jumanji, cauţi sigur poze cu ceva gang-bang-uri. Dar nu te lăsa înşelat. Nu se mânâncă de-adevăratelea. Doar se prefac.
pizde de liceu din sibiu ce au adrese de mesenger Pretene, pizdele de liceu din Sibiu sunt prea deştepte ca să aibe adrese de messenger la vedere pentru toţi tâmpiţii ca tine.
cum se bea flaming lamborghini Nu ştiu cine eşti, cum te cheamă, dar dacă mai apari pe acilea, dă un mail să tragem un şpriţ. Ăsta bărbat adevărat. Şi dacă, din întâmplare eşti muiere, pentru tine aş divorţa.
fasolari din valea mare Pe ăsta îl bănuiesc că m-a văzut după cheful de pomină de duminică halind fasole cu cârnaţi la El Gringo. Deşi n-am scris niciunde amănuntul acesta. `r-aţi ai dracu de securişti
salam am ce mai tare amanta Amice, dacă te cheamă salam, poţi s-o ai tu şi pe Claudia Schiffer amantă. Că nu te-ajută la nimic. Sau salamul e ce mai tare. Sunt confuz.
poze cu cacanari Mda, sunt pe cilea câţiva. D-ăştia cu Hummere sau cu girofare. Vezi şi prin alte părţi, poate prinzi vreunul pe budă.
cum sa castig o masina de gloaba Da ştie-te Dumnezău. Unu la mână, ce-i aia maşină de gloabă. Doi la mână, cine naiba ar dori aşa ceva. Şi trei la mână, la ce articolul lu peşte te-a trimis gugăl la mine cu căutarea asta.
metode pt a fi mai dragastos Da, mai băiete. Şi tu ai nimerit bine aicea. Mă tem să te sfătuiesc pe blog, că mă invadează comunitatea ghei, dar dă un mail şi ne povestim. Asta dacă mai ai nevoie.
relati cu publicul rds Tu sigur n-ai nimerit bine. Asta dacă nu ştii să înjuri. Dacă ştii, ne facem noi un birou propriu de relaţii cu publicul pentru RDS.
care este unde raportez pentru luarea unor caini din strada Vanghelieeeeeeeeee, ce faci frăţică? Urât al dracului Bucureştiul. No, cum îţi mai mere? Ce, probleme cu câinii? Pe cine vrei să raportezi? Ăăăă, nu, unde vrei să raportezi? Ce dracu mă care este... loaţi cânii de pe stradă, că raportez.
vreau jocuri cu masini in care sa ma urmareasca niste masini de politie
Asta se numeşte real life. Dacă ai coae. Care mai e adrenalina în spatele tastaturii? A, am uitat, ai numa 12 ani şi încă nu ţi-a dat nimeni carnet. Antrenează-te liniştit. Vine şi vremea în care-ţi ia tactu Ferarri şi atuncea o să te joci de-adevăratelea
cum face sa le puna coziile asa de repede
Asta n-am priceput-o, dar dacă le-aţi făcut ceva la animale vă tai tăt-tăt-tăt.
cum fac un blogger Încearcă faza cu timiditatea. Mergi la un blogmeet, bea două beri şi dă-i un pumn în meclă. La bloggeri se admite, că lucrează din taste nu cu good-look-ul. Dacă nici aşa nu l-ai făcut, you suck.
caut talente pentru infiintarea unei trupe Încearcă la Adela, n-ai cum să ratezi. Sau la Blonde. Dacă nu, Shoricika sigur.

Get a job

Marian a lansat de curând portalul jobconnect.ro. O alternativă locală la de-alde bestjobs sau e-jobs. El caută joburi pentru sibieni. Când am avut nevoie m-a servit cu super rapiditate aşa că vă recomand firma cu toată căldura. Sunt băieţi serioşi. N-o să vă trimită drojdieri pentru un post de secretară :D
P.S. Uitaţi-vă mai jos, să vedeţi ce-o să facă Ica în cărăbuşul cu siglă de Citroen. Da să nu vă îmbulziţi, da?
LE: Sau mai degraba aşa

Aşa să ne ajute Dumnezeu

Nu obişnuiesc să citesc Cancan, Click, Ciao şi alte fake-uri d-astea de reviste, care trăiesc mai mult din speculă decât din informaţii concrete. În schimb, peste hotnews îmi arunc măcar o dată pe zi ochii. La rubrica de revista presei de astăzi am găsit o ştire mega friki. S-a pocăit după ce a luat Oscarul XXX. Sandra Romain (hai, nu faceţi pe proştii, că toţi o ştiţi) s-a întors acasă, în România, după ce a f***t jumătate de Americă. Şi să vedeţi motivul: era ofticată că o înşeală soţul. Păi să nu te caci pe tine de râs? Ea, ea, ea avea probleme că o înşeală? În timp ce ea tocmai primea cinci premii Adult Video News şi era expertă în acoperitul tuturor găurilor cu care natura a înzestrat femeia. Şi cum s-a întors în ţară e şi mai amuzant. Cică ea, care n-a preacurvit în viaţa ei, a fost exorcizată de ceva unchi, mătuşi, şi aşa a ieşit dracul din ea. Şi mai spun cancanii că are o relaţie foarte apropiată cu divinitatea şi că nu lipseşte de la slujbe. Hahahahahaha. Oare câte icoane s-au spart când le-a pupat asta?
Foto

Băgătorii aşteaptă o hologramă

Americanii au lăsat din nou cu gura căscată o lume întreagă. Da, ştiu, au ales un preşedinte negru, nu ăsta e evenimentul. Evenimentul a fost live pe CNN. Pentru prima dată în istoria televiziunii moderne, CNN a folosit un reporter hologramă în timpul transmisiilor de la urne. Jessica Yellin este primul reporter hologramă apărut la televizor. Modul de punere în practică a acestei idei este incredibil. Televiziunea americană a folosit nu mai puţin de 35 de camere pentru a recompune imaginea femeii. Băgătorii sunt probabil în culmea fericirii. Fac pariu ca MediaPro va fi primul concern românesc ce va folosi holograme. Iar daca Dragoş rămâne la Sibianul, va fi primul reporter hologramat în Sala Transilvania. Atunci ce-o să mai ziceţi bă de fantoma lui DP?

Urmează o surpriză

Dacă încă nu aţi văzut această maşinuţă prin oraş, nu disperaţi. În curând o să o vedeţi cât de des se poate. E prima dată în viaţa mea când văd o asemenea maşină şi mi se pare super tare. Oricum, surpriza nu e maşina, ci ce va ieşi din ea. Şi, din păcate, deşi deţin informaţia nu o pot divulga. Dar vă pot spune atât. Ica, Marc, delicios. De abia aştept...
L.E. Ica a dezvăluit misterul. În viitorul foarte apropiat o să puteţi mânca nişte clătite apărute tam-nesam din cărăbuşul din imagine. Miam, miam, miam.

Nuntă ca-n poveşti

Am lipsit grămadă de pe blog, din motive de-a dreptul obiective. M-am nuntit. Ne-am chefuit ca în poveşti, trei zile una-ntruna, bătute pe muchie. Vineri ne-am beţivit de să ne ţină minte tot Sibiul. Cu ocazia asta am descoperit un nou birt, Oldies, al cărui fan declarat am devenit. De-acu încolo doar acolo mă mai şpriţez. Gaşca de burlaci (bine mă, unii, că alţii sunt cu şaiba pe deget) a topit un butoi de bere Guiness, stropită din plin cu coniac şi tequila. Până către dimineaţă. Nunta, ca în poveşti. A, uitai să vă zic cine au fost actorii principali. Cori cu Florin, mireasă respectiv mire, Adela cu Nae, naşa respectiv naşu. Iar noi, alaiul :D. A fost una dintre cele mai frumoase nunţi la care am fost vreodată şi printre puţinele la care chiar m-am distrat. Poezia de la începutul filmuleţului e declaraţia de dragoste compusă de naş şi citită de mire în genunchi, în faţa miresei. Cam asta a trebuit să facă naşul ca să răscumpere mireasa. Şi-a mai dat şi o sticlă de votcă Săniuţa, ca pentru orice drojdier.

Şi cum nu se putea încheia aşa uşor, azi noapte am mai tras un chef cu strigături. Tot la Oldies, tot cu Guiness şi Tequila. Iar la un moment dat, ne-a trăznit prin cap să jucăm Twister. Am trezit-o pe sărmana Diana, pe la 1 noaptea, să o rog să îmi împrumute jocul. Mulţumesc şi milioane de scuze. Ş-apăi să te ţii. Dacă vă spun că inclusiv barmaniţele şi-au făcut echipă de Twister şi-au jucat cu noi nu mă credeţi, nu? Păcat că încă n-am pus mâna pe poze. Dar urmează...