Post de drojdier sadea

Am văzut aseară, undeva pe un canal obscur, nici nu mai ţin minte care, o reclamă la scotch. Era vreo 12 noaptea şi eu râdeam ca boul, de unul singur, atât de amuzantă mi s-a părut. Mi-a luat vreo 10 minute să o găsesc pe youtube, că la o oră atât de înaintată parcă nici memoria nu mai funcţionează cum trebuie. Başca faptul că beam bere, nu whisky, deci gândurile îmi zburau mai degrabă spre hamei decât spre malţ. Anyway, reclama este la scotch-ul Red Bowler. N-am beut niciodată, dar dacă îl prind pe undeva, îl degust doar de dragul reclamei. "Can i have ma fockin scotch you fockin moron" hahahahahahaha

Acuma, vorbind o ţâră mai serios, whisky-ul ăsta a ajuns un pion de bază al societăţii clubbingo-manelistice în care trăim. E o expresie a statutului social al fiecăruia. Nu că aş fi eu mare clubber, dar la puţinele ocazii în care chiar n-am reuşit să mă trag pe cur de la mersul în club am putut studia atent coaele pe care ţi le dă o sticlă de whisky. Întotdeauna, masa la care se bea Jack Daniels e cea mai gălăgioasă şi mai strălucitoare. De la aur, nu de la inteligenţă, nu vă impacientaţi. Cocalarii beau Jack. Nu ştiu de ce, pentru că e un whisky prost, şi asta v-o spune orice beţiv profesionist. Se răscolesc scoţienii în mormânt când aud că Jack-ul e cel mai căutat whisky. Parcă îl văd pe William Wallace cum descalecă în faţă la Zebrano şi cuţitează juma de sală. După aia sunt beutorii de Chivas. Şi ăştia îl beau de fiţă, doar că cele 2-3-4-5 milioane cât costă o sticlă într-un club mai justifică investiţia. Tot din punctul de vedere al unui beţiv. Până la urmă, e bun ce îţi place, nu ce trebuie. Eu, de exemplu, când vine vorba de drojdit whiskane (şi nu e Pope prin preajmă) beau JB. Mi se pare un whisky foarte aromat, uşor digerabil şi niciodată dătător de dureri de cap. Şi dacă nu JB, atunci Grant`s. Sunt whisky-uri ieftine şi bune. Însă numerele 1, la orice oră din zi şi din noapte, sunt whisky-urile din seria Glen, cu Glenfiddich în pole-position. Acela este un whisky curat scoţian, făcut la mama lui, din malţ ţinut în ploaie mocănească, vânturat prin peşteri şi Jean Valjean mai ştie ce-i fac ăia pe acolo. E ieftin în duty-free-uri (deci se bea numa la ocazii) şi bate la fundul gol orice porcărie de poşircă vândută sub tejghea prin club. Mâine, coniac... Preferinţe, ceva?