Proşti şi inconştienţi

Obişnuiam să mă tratez singur de dureri de măsele. În ziar n-am scris, să nu mă creadă cetitorii un beţiv, dar acilea mă ştiţi cu toţii. Deci, mă tratam cu xilină şi, ocazional cu vodcă. Sau, mai bine spus, ocazional cu xilină şi mai tot timpul cu vodcă. După nenumărate vizite la dentist am înţeles şi eu ce efect are xilina şi cum poţi să scapi de durere fără să te ia dentistul la polizat cu albinuţa. Dacă simţeam că mă apucă, porneam în goană spre prima farmacie, cumpăram trei-patru fiole de xilină şi turnam pe măseaua dureroasă până nu mai simţeam nimic. Stăteam, la vremea aceea, în Vasile Aron. Şi singura farmacie non-stop era cea de la Cedonia. M-a apucat o durere groaznică de măsele într-o seară. Primul lucru, m-am dus la non-stopul din faţa pieţei, mi-am luat o Stalinskaya mică şi am luat-o la pas către Cedonia. Pe Milea vodca era gata şi durerea în scădere. Cu xilină am omorât-o de tot. Mi-a mers vreo şase luni, până când infecţia a devenit mult prea puternică pentru a fi stăpânită de un jet de calmant. Şi tot pe scaunul de dentist am ajuns şi-a durut de trei ori mai tare decât dacă m-aş fi dus din prima clipă. Avem pretenţia că le ştim pe toate. E corpul nostru, îl stăpânim în întregul lui. Normal că ştim mai bine decât oricine ce se întâmplă cu noi. Detectăm o gripă cu trei zile înainte să izbucnească, ne dăm mari că ştim diferenţa dintre întindere şi ruptură de ligamente, prostii. Dacă toţi am fi atât de deştepţi, medicii ar trebui să se reprofileze, pentru că nu ar mai avea pacienţi. Tratamentul acasă este o imensă prostie. Iar farmaciştii care permit tratarea fără avizul unui doctor sunt inconştienţi. Mai ales când vorbim de antibiotice periculoase dacă sunt luate în necunoştinţă de cauză. Acum cinci ani eram pro antibiotice fără reţetă. O cutie de Ampicilină făcea minuni la abcesele pe care le aveam în gură. Dar între timp m-am deşteptat şi maturizat.