Nişte bieţi cămătari

În lumea civilizată există bănci. În România cămătari. În civilizaţie, clientul este un privilegiu pentru o bancă. În România este doar un alt preş pentru şters picioarele. Nu suntem bogaţi şi băncile ştiu asta foarte bine. Şi mai ştiu, la fel de bine, că cei săraci sunt buni platnici. Pentru miliardarul care îşi plăteşte ratele la credit din încasări sau chirii sau alte matrapazlâcuri financiare nu-l doare 1% la rată. A folosit banii ca să producă alţi bani şi, la o adică, poate sări liniştit peste plata ratelor. Ce-l costă? Pe de altă parte, când te trezeşti cu executorul la uşă şi cu apartamentul scos la mezat, altfel gândeşti în fiecare zi de rată. Împrumuţi, mai găseşti o slujbă, iar viaţa ta gravitează în jurul unei singure zi pe lună. Cea în care plăteşti obolul faptului că n-ai avut mătuşi miliardare. Pe scurt, ne-am întors la iobăgie. Nu mai scot biruri cu fum de ardei iute şi bătăi cu vergile, au găsit o metodă mai sigură, şantajul. Plăteşti, bine, nu plăteşti, dormi în gară pe cartoane. Dacă mâine băncile cresc dobânda cu 100% ce credeţi că o să se întâmple? O să începem să semănăm şi glia vecinului.