Reclama la măcelărie

Reclama e sufletul comerţului, nu? Parcă aşa se zice. E, ui acilea reclamă, scurt şi la obiect. E o reclamă la o măcelărie nu la te miri ce altceva. Chiar, la ce naiba s-ar mai putea face reclamă în felul acesta. Maxim, la vreo organizaţie de protecţie a animalelor de asta mai radicalistă. Pe de altă parte, având în vedere că poza e făcută în partea cu mari influenţe arabe a Africii, în Tunisia, pe undeva e de înţeles. Clar că muierile au fost oripilate :D

Inventarul trucurilor cu care ELE ne scot din minţi

Citiţi la Simona Tache un nemaipomenit de bine realizat şi structurat inventar al trucurilor cu care muierile ne scot din minţi. Şi, nu vă bucuraţi, dacă nu aţi trăit pe viu vreunul dintre punctele din inventar, înseamnă doar că sunteţi tineri. ŞI MAI AVEŢI VREME!

Modificări în trafic

Că suntem o grămadă de şoferi dar, deh, numai unii au informaţia, ceilalţi doar volanul :D, se vor face neşte schimbări în trafic în următoarele zile.
În primul rând, luni, strada Rennes va fi închisă. Marţi e rândul străzii Justiţiei. Se refac marcajele pe drumuri iar astea, fiind cu sens unic, sunt cam complicat de făcut cu maşini venind una într-una. Aşa că, de beţi cafele dimineaţa la Fellini, schimbaţi o zi barul sau lăsaţi maşina pe undeva prin zonă.
Pe de altă parte, tot de luni, se va modifica infernul de pe Milea/Semaforului/Rahovei. Aşa, sperăm să scăpăm de codălăurile care se fac acolo în fiecare zi
Trecerea de pietoni de pe strada Semaforului situată în apropierea interesecţiei va fi desfinţată începând cu această dată. Va fi creată o nouă trecere de pietoni pe strada Semaforului, la interesecţia cu strada Şoimului.
Trecerea de pietoni de pe DN1 (din dreptul staţiei de carburanţi ARAL) va fi desfinţată începând cu această dată
Trotuarul care face legătura între strada Rahovei şi DN1 va fi scos din uz, urmând să fie amenajată o alee în spatele blocului turn din intersecţie care face legătura pentru pietoni între strada Rahovei şi Aleea Şelimbăr (implicit această alee face legătura pietonală cu centrele comerciale).
Informaţiile vin din sursă sigură, aţă de la Primărie.
Nu de alta, dar să nu cumva să rămână Nosferu blocat cu Beemveul în trafic, cu o blondă după el, că îl arestează ăştia pentru indecenţă în public.

Vin moaştele. Înghesuială la mozoale

Bănuiesc că aţi văzut la televizor înghesuiala la ultimul set de moaşte adus în Bucureşti. Staţi aşa, că n-am scăpat. Vine şeriful Gheorghe la Sibiu. Adică ce-a mai rămas din el după ce s-a luptat cu balaurul până l-a biruit. Moaştele sfântului vor fi la catedrala de pe Mitropoliei, parcă, până săptămâna viitoare. No, acum să vedem credinţă. Toţi fariseii si falşii credincioşi vor fi acolo. Vom vedea pe viu cum se face credinţa cu SMURD-ul. Cum strada Mitropoliei va fi plină de jandarmi, poliţişti şi medici. Asta e credinţa noastră de azi. Vrem să părem pioşi când ne doare în fund de omul de lângă noi. Călcăm pe mâini şi picioare ca să ne ploconim în faţa unor cârpe, fie ele şi sfinte. Preoţii nu mai sunt demult părinţi spirituali. Iar puţinii care încă mai au har, sihăstresc prin parohii comunale, cât mai departe de vâltoarea şi tentaţia oraşelor. În sate nu vezi preoţi filmaţi cu mobile în timp ce întreţin relaţii sexuale ba cu fete, ba cu băieţi. Să fie pentru că acolo lipseşte tehnologia sau doar faptul că ei mai sunt încă preoţi? Nu jubilaţi. Nici enoriaşii nu sunt cu mult mai buni. Ne manifestăm credinţa cu pumnul, cotul şi bombeul. Ultimele moaşte aduse la Bucureşti au provocat două avorturi. Două gravide au pierdut sarcina în înghesuiala din faţa bisericii. Într-adevăr. Dumnezeu se apleacă asupra noastră. Ca să ne dea o palmă după ceafă, că atât merităm.
Foto

Banc 100% ardelenesc

Nona mea dragă mi-a adus aminte un banc genial:

Gheorghe merge cu gloaba la târg.
- Cum trage calul ăsta la căruţă, bade?
- D'apoi, nu prea trage.
- Da' la plug, trage?
- Nu prea.
- O fi bun de călăreala.
- N-aş crede.
- Păi, atunci de ce l-ai adus în târg să-l vinzi?
- Nu l-am adus să-l vând.
- Da' ce păcatele mele vrei să faci cu el?
- Să-l fac de ruşine, dă-l dracu.

Spam de spam, mâncaţaş

Din ciclul, că doar de aia ai adresă de mail, să ţi-o umple alţii cu prostii,
Tristar Productions prezintă:

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de spam

Deci cele mai importante oferte ale mele si ale prietenilor mei sunt:
1. Vrei bani pe gratis? intra pe http://independent-al.ro/ sau trimite e-mail la redactia@independent-al.ro si introdu datele de pe cardul tau.
In maxim 3 zile vei primi 1500 RON gratuit. numai de la noi. cei de la http://independent-al.ro/
2. Vrei o excursie gratis la sinaia? acceseaza, trimitene actele ATV-ului tau si veti fi contactat de Vlad Maierean pentru a va inmana premiul. mai multe detalii la
http://motosinaia.com sau office@motosinaia.com
3. Vrei un amant sau o amanta? scrie un e-mail la sfetnicul74@yahoo.com si iti voi da eu gratis.
4. daca vrei imbracaminte gratis, intra la http://www.sanatate-ph.com/ sau trimite un e-mail la istvan.liptak@gmail.com sau la articole@oradenii.com si va voi da toate
site-urile mele. Puteti sa ma gasiti si pe seopedia am nick "thefan".
5. daca ai probleme si vrei sa le rezolve cineva fara sa stie nimeni, scrie un e-mail la fcteddy314@yahoo.com ( eu creez si rezolv probleme... cum le ziceam la unii.. )
6. daca vrei sa iti ghicesti viitorul, scrie un e-mail la mihaela.dicu@rdslink.ro sau intra pe site-ul meu la http://mihaela.dicu.com/ iti voi baga mana in viitor. sunt una
dintre membrii fondatori ai ASOCIATIA ASTROLOGILOR DIN ROMВNIA :) cool nu e asa fata?

ma, ma lasati si pe mine sa traiesc sau nu? daca nu as face spam, m-as intoarce inapoi la vechiurile obiceiuri de a lua banii din conturile oamenilor.
Chiar vreti sa deveniti niste tinte? chiar va este prea bine? va merg afacerile prea bine? aveti prea multi bani?
Lasati-ma sa imi fac damblaua ca imi trece si mie pana la urma.
Terminativa cu posturi pe forumuri sau comentarii aiurea, terminativa cu amenintari si reclamatii, terminativa o data ca nu faceti bine ce faceti.
daca trimeteam spam in fiecare zi mai ziceam
daca ati fi vorbit frumos si ati fi spus frumos ca nu vreti sa mai primiti spam de la mine, v-as fi scos adresele din lista, ca lista este destul de mare, nu slabeste daca scot
cateva adrese de e-mail.
Plus ca din cei care primesc mesajele mele, foarte multi sunt interesati si sunt chiar multumiti ca primesc acel e-mail.
Chiar nu este de inteles ca mesajul este adresat doar celor interesati?
Eu primesc minim 20 de spamuri pe zi si nu m-am luat de nimeni. le sterg si atat.
Aveti impresia ca nu se afla cine face o reclamatie sau cine posteaza pe forumuri? sau daca folosesti un proxy crezi ca nu se poate face trace si prin ala?
inainte sa mai comentati ceva, cautati sa aflati cine sunt si veti realiza ca internetul nu este lumea voastra ci a mea.
Sfatul meu este sa nu incercati sa imi deveniti dusmani ca e de rau. Am si eu mandrie si orgoliu ca toatalumea.
Poate sa confirme aia care au avut mari probleme din cauza mea. sunt destui.
nu vreau sa mai abuzez de cunostintele mele. vreau doar sa traiesc si eu.
E greu sa te zbati de unul singur cand vrei sa faci ceva legal. daca imi mai puneti si voi bete in roate unde se ajunge/
Chiar trebuie sa pornim un razboi/ credeti ca daca avea alte alternative nu le puneam in aplicare?
Dar timpul este scurt si lunar e nevoie de bani. toata lumea are nevoie de bani. Fiecare ii facem cum putem mai bine.
Personal nu am ce pierde. De unde vin eu, este undeva foarte jos, undeva unde in afara de faptul ca nu ai nimic, trebuie sa mai si dai.
Atata timp cat am fost acolo, am trait acolo, stiu cum este, nu imi este frica sa ma intorc inapoi.
mai rau decat am fost eu, nu se poate sa fie cineva.
In cazul asta, credetima ca eu nu am ce pierde. insa voi aveti destule de pierdut.
Ar fi bine sa pastrati ce aveti si sa cautati sa fiti mai civilizati si mai intelegatori cu cineva care incearca sa supravietuiasca fara banii vostrii, desi ar putea sa vi ia

Ori şi-a luat viteză de la gagic, ori a lovit-o frustrarea după ce un nesimţit a luat ultima caserolă de mici de pe raftul din Carrefour, ori e NF. Ş-atuncea îi naşpa rau. Asta daca nu se oferă vreunul dintre cititori să calmeze fata.

Fantasmagorii

Acum ce urmează? Pe lângă proteste, greve şi alte angarale. Căci sigur va urma furtuna. Politicienii se ameninţă cu plângeri penale, cu moţiuni de cenzură. Între timp, ciumetele de rând suflă în buză a pagubă. O lună de zile, profesorii au avut un salariu mai mare cu 50%. Cam atât le-a fost. Vor aştepta păcăleala din 1 Aprilie. Cât e moral şi cât e imoral în decizia Guvernului, rămâne de discutat. În primul rând, să ne aducem aminte momentul 0 al întregului scandal. În cor, PNL-iştii au votat cu zâmbetul pe buze majorarea salarială. Deşi parte din Guvernul care câteva zile mai târziu se plângea că nu are bani pentru aşa ceva. Vreau să văd cum cade un cap. Dacă Tăriceanu era într-adevăr bărbat dădea afară din partid toţi liberalii care au votat legea pentru că au subminat activitatea Guvernului. Dar nu este. Din alt punct de vedere, este un potenţial contravenient. A încălcat cu bună ştiinţă o lege votată de Parlament. Bineînţeles, tot printr-un tertip juridic, într-o ţară în care cangrena pleacă de la legislaţie. Până la urmă însă, totul e mutare electorală. Tabla de şah ce va fi închisă în 1 Decembrie. Huo!

Terminaţi mă, noi nu suntem în stare să ne conducem propria ţară

Ce s-ar întâmpla dacă România ar prelua preşedinţia UE în 2009, în locul Cehiei? Ambasadorul Cehiei spune că ar avea aceleaşi obiective. Serios, Sherlock? Aşa, de felul tău nu prea le bangheşti cu România, nu?
Obiectivele României ar fi următoarele:
1. Tăriceanu ar prelua toate fabricile Mercedes, realizând că Citroenul nu are niciun viitor. Başca faptul că toate Citroenurile ar fi zgâriate. Pe de altă parte, Arhi ar lansa o nouă campanie, de furat triunghiuri de pe capote şi făcut din ele steluţe ninja.
2. Tăriceanu şi-ar stabili cartierul rezidenţial în palatul Schonnbrun iar Băsescu ar ocupa rapid Louvre-ul. Atuncea ar fi o adevărată luptă între palate, nu între cocioabe.
3. Geoană ar instala în Piaţa San Marco 250 de tarabe cu mici si ar hrani zilnic peste 2 milioane de turişti. Va primi voturi doar de la porumbei.
4. Năstase şi-ar face rapid un spital de urgenţă privat în bazilica Sf. Petru din Vatican unde va înregistra profituri imense tratând cele 2 milioane de turişti din Veneţia intoxicaţi cu micii lui Geoană. Ca să nu mai spun că va înlocui vitraliile cu termopane, tot pe o licitaţie europeană.
5. Oprescu ar câştiga din turul II alegerile din Roma bătând monedă pe faptul că Năstase oferă servicii de căcat. După care ar angaja doi consilieri pentru integrarea romilor.
6. Turnul Eiffel va fi privatizat iar profiturile vor fi destinate agriculturii din Insula Mare a Brăilei. După care va fi dezasamblat şi vândut la fier vechi.
Lista e mai lungă, dar sunt în pană de idei. Anyone?
Foto

P.S. Voi edita articolul pe măsură ce apar şi alte lucruri importante pe care le-am putea face dacă vom conduce Uniunea Europeană

7. Videanu ar schimba toate bordurile din UE
8. Geica ar fi angajat cu juma de norma la klm, lufthansa si air france, pentru o crestere a pensiei
9. cornu si laptele, extins in tot spatiul ue-licitatia fiind castigata de un srl din turda
10. anl ar demara un program de contructie locuinte sociale in madrid, paris, berlin si praga.terenurile vor fi achizitionate de la jiji care prevazator a facut un schimb de terenuri cu nato
11. s-ar umple Europa de Dacii vechi
12. Carabulea cumpara Airbus
13. Berlinezii s-ar calca in picioare sa vada moastele lui Stefan cel Mare
14. Mutu ar iesi jucatorul anului, pe locul 2 Chivu si pe 3 Banel. CFR castiga Champions League dupa o finala foarte disputata cu Gaz Metan Medias
15. Compa cumpara Continental Automotive
16. Teo isi deschide filiala la Barcelona
17. Brylu ia Pulitzerul (stiu ca n-are legatura cu UE)
18. Holograf este cap de afis la toate festivalurile europene, Metallica in deschidere.
19. Bursa din Sibiu da ora exacta in lume
si nu in ultimul rand:
20. UE ar primi noi tari: Moldova, Turcia si Albania; dar ar pierde toate celelalte state in afara de Bulgaria si Romania.
21. Sorin Ovidiu Vantu ar creea un fond european de investitii denumit "FEI" (Fondul European de Investitii), ar pune-o sefa pe Ioana Maria Vlass, iar peste un an pe Realitatea si Money Chennel va aparea stirea ca Vlass a dus fondul la sapa de lemn. Intamplator, SOV va aparea pe locul 5 in topul Forbes la mica diferenta de indianul Mittal, caruia i va propune sa cumpere CNN cu ajutorul sindicatului muncitorilor din Mittal Steel.
22. Se pune problema ca leul sa fie modeda unica europeana iar Isarescu sa conduca nou infiintata Banca Europeana.
23. Dan Diaconescu isi extinde aria de cautare a Elodiei in toata Europa, ca urmare a darii in folosinta a noului sau emitator imaginar cu acoperire europeana. Audienta sa creste de la 20 de milioane de telespectatori la aproape juma' de miliard. Apar primele Elodialand-uri, un fel de Disneyland unde iti lasi nevasta la intrare...si la iesire aflii ca a disparut in chip miraculos. Intamplator, din staff-ul Elodialand-urilor va face parte si Cristian Cioaca, pe post de cercetator stiintific gradul I.
24. Bursa din Bucuresti va suferi o cadere dramatica, in urma careia milioane de americani si japonezi vor ajunge falimentari. In regim de urgenta, Basescu si Tariceanu vor "pompa" 1000 de miliarde de euro din banii de campanie ai PD-L-E (Partidul Democrat Liberal European) si PEL (Partidul European Liberal) pentru a "salva" economia europeana de un nou crah.
25. Varsta minima de pensionare in Germania, Anglia, Franta, Austria, Cehia, Slovacia, Polonia si Ungaria va creste la 90 de ani, pentru a putea face fata salariilor profesorilor si a bugetarilor care au fost indexate cu 500% dar si a pensiilor care au fost "umflate" electoral la 200% cu ocazia primelor alegeri libere europene.

Daţi-le peste bot

Veneam dimineaţă spre redacţie şi ascultam în maşină Europa FM. O declaraţie a unui lider sindical de la Cartel Alfa în legătură cu măririle salariale. Nu cele ale profesorilor, că alea sunt ca şi rezolvate. Cele care vor urma profesorilor, adică medicii şi funcţionarii publici. Băsescu spune de vreo două zile, peste tot, că e de acord şi va susţine creşterea salarială în funcţie de reformă şi performanţe. Adică, şi cei angajaţi în sistemul bugetar să fie recompensaţi ca şi în sistemul privat. În funcţie de realizări. Mă, zici că a aruncat buzduganul după ei. "Cum adică să fim noi plătiţi după performanţe?" zicea labagiul ăla de lider sindical. Cât de penibil şi de nesimţit poţi fi când spui aşa ceva? Sigur, frecatul mentei e cea mai bine plătită slujbă în România, dar să vi tu, pe post naţional de radio, şi să spui că nu ţi se pare normal să fi plătit în funcţie de performanţă este o expresie cât de clară este posibil a românismului care încă guvernează fiecare om plătit din bugetul statului.
Lucrezi într-o fabrică de chibrituri şi câştigi 500 de lei pe lună. Contra sumei respective, ciopleşti 10000 de chibrite pe zi. Pe care patronul le vinde cu 2000 de lei. Tu ai câştigat 25% din banii intraţi în buzunarul patronului. Nu ţi se pare normal să câştigi 1000 de lei doar în momentul în care produci 20000 de chibrite? Sincer, devine discriminatoriu acest fapt, comparând sistemul de stat cu cel privat. Adică ţara asta ajunge împărţită între cei care primesc majorări salariale doar dacă produc mai mult şi cei care le primesc din aer, doar ca să o belească la fel cum făceau şi când aveau 50% mai puţin la salariu. Ştiu că sunt salarii de toată jena în sistemul de stat. Că sunt tineri plătiţi cu 6-700 de lei pe lună care muncesc de cad în cap. Dar vă spun eu de ce se întâmplă aşa. Pentru că în toate instituţiile bugetare există dinozauri, unşi cu toate alifiile, care cunosc pe dinafară instituţia, care au salarii babane, de la 15-20 de mii de lei în sus, pentru că au sporuri de vechime şi grade date, şi care îi lasă pe cei tineri să îşi rupă coatele în timp ce ei o ard la cafele şi votci prin oraş. Deci ăştia nu merită nici un sfanţ în plus. Înapoi la muncă, javrelor.
Foto

La multi ani, mr. Lala

D-l Lala, Ovi pentru blogosferă, împlineşte azi 51 de ani. E hunedorean de-al meu, deci merită băgat în seamă, pentru că hunedorenii sunt oameni unul şi unul. Iar pe cât mi-e de drag judeţul meu natal, pe atât de drag îmi sunt şi oamenii care il populează. La mulţi ani!

Salariul, ca armă electorală

Au lăsat mitraliera jos şi au pus mâna pe baionetă. Moartea curată nu mai este suficientă. E campanie şi trebuie să sară sânge. Din lupta de la distanţă, dintre palate, preşedintele şi premierul au pus mâna pe cuţite şi au ieşit în stradă. Bugetul a fost transformat într-o tranşee. Noi, ceilalti 21.999.998 de români suntem soldaţi non-combativi, aşezaţi frumos în garnizoană, aşteptând trompeta de atac. În prima linie, profesorii. Li s-a fluturat un vis frumos pe la nas. Au adulmecat iar mirosul le-a gâdilat papilele. 50% în plus la salariu nu e de ici de colo. Merită să ieşi în frig, în stradă, să faci scandal, să îngheţi anul şcolar şi să tulburi apele negre de campanie. Din „popota” profesorilor a ajuns mirosul şi către sistemul sanitar. Profesorii da, noi nu? Şi au smuls o promisiune de la preşedinte. Că sunt următorii pe listă. În acelaşi timp, în a treia linie de luptă se încălzesc funcţionarii publici. Fac flotări şi genoflexiuni, iar în loc de trese vor pune pe braţ brocarde japoneze. Dintr-o necesitate, salariul a devenit o armă. Deocamdată o folosesc doi oameni până când va izbucni cu adevărat războiul. De abia atunci va curge sânge.

Pretenii mei. Nişte bulangii

RCS&RDS se laudă pe Hotnews că au ajuns la 1.2 milioane de abonaţi la serviciul de telefonie mobilă Digi Mobil. Uuuuuuuuuuu. Mamă, ce meseriaşi sunteţi. Probabil mulţi dintre voi aţi păţit-o, dar povestesc celor care au avut norocul să nu beneficieze de "serviciile" mirobolantei companii.
Într-o sară, după 6, clincăne la uşa soacrei un pulifric de la erceeşi. Dă cu bună seara şi plantează pe masa din bucătărie un telefon mobil. Că e gratis dacă vorbeşti în reţea, că să vezi ce minunat şi mirobolant e, că e moca doi ani după care îl poţi da înapoi, fură semnătura şi se cară. Pe telefon sunt două straturi de praf. Nu îl foloseşte nici dracu pentru că NU ARE NEVOIE DE EL. Cine naiba are nevoie de un telefon într-o reţea inexistentă, care arată ca în 1700, e mai degrabă o probă decât un telefon. Aşa că, întrebarea mea întrebătoare e următoarea. Probabil că super compania a dat 1.2 milioane de telefoane, dar câte dintre ele sunt efectiv folosite? Care sunt încasările venite pe urma telefoniei mobile în această reţea? 12 mii de euro? Oare şi-au scos banii daţi pe telefoane.
Şi că veni vorba de penibila companie. Mă duc la Digi, să transfer cartelele cumpărate acum doi ani, pe numele meu. Semnez nşpe mii de hârtii, mă duc la xerox să fac copii la buletin, că idioţii nu s-au gândit de prima dată că sunt două cartele şi trebuie două copii după buletin. Aflu după două săptămâni că trebuie să mai merg o dată. Că nu au înregistrat schimbarea de nume. După ce îmi instalez antena, dau drumul mulţumit la televizor, să mă uit la Telesport, la baschet, evident. A mers două săptămâni după care au băgat automat GSP1. Deşi îl aveam o dată în grilă. Fără să anunţe, fără nicio înştinţare, aşa, că aşa vrea pula lor. Pretenii mei, o urare de dulce, multă mue.

Ghinion. N-a ţinut

Am jucat la loto biletul promis. După numerele puse de toată lumea pe cilea au rezultat următoarele şase cifre: 5, 7, 9, 11, 17, 21. Numerele extrase duminică sunt 18, 32, 34, 40, 49 si 46. Prin urmare, eforturile noastre reunite de a plezni premiul cel mare au ca rezultat 0 numere ghicite :)). O fi fost biletul nenorocos. Adevărul e că l-am jucat undeva prin Terezian, în apropiere de liceul LIA, într-un birt de drojdieri notorii, ce duhnea a aromă de mahorcă şi votcă ieftină. Dar scria LOTO la intrare, deci şanse ierau. Încercăm şi data viitoare.

Brylu plângăciosul

“Cu acest articol particip la concursul organizat de eMAG cu ocazia lansarii in Romania a gamei de laptopuri HP Pavilion pe 30 octombrie 2008. Concursul este jurizat de Victor Kapra si de reprezentantii eMAG.”
Să vă povestesc ce făceam eu acum 13 ani. A 11-a a fost piatra de căpătâi a educaţiei subsemnatului. Cel mai greu an de învăţământ la care am fost supus. Bine, doar din vina mea, evident. Ce să zic, îmi trăiam viaţa.
Am scris eu acum câteva zile de profesoara mea de istorie, care ne asculta pe unde ne prindea. Doamna Pârvan. Un munte de femeie, extrem de blajină. Râdea de mine şi de Oaie şi ne spunea că trece prin noi. Un profesor cu adevărat deosebit. Despre ea circulau nenumărate legende prin liceu. Având în vedere că a fost profa de istorie a lui Nunu, tatăl meu, a Nonei, mătuşa mea, nici nu mă mir că existau atâtea legende. Preda de când se înfinţase liceul. Cică, unul mai tupeist, ar fi scris în interiorul tezei comentariul unui meci de fotbal. Că se zvonea că Pârvan citeşte prima şi ultima pagină din lucrare. Şi gagiul ar fi luat 8. Sau, una mai reală, din câte ştiu eu, l-ar fi urmărit pe un coleg mai mare cu taxiul până la sala de biliard, şi l-ar fi ascultat acolo. Asta o cred pentru că am păţit-o pe propria piele. M-a ascultat la budă şi mi-a dat şi o notă bunicică.
Dar povestea e alta. Chinuit de sinuzita mea, eram nevoit să fac de două ori pe lună puncţii. Dureroase, dracu sa le ia. Iar toţi profesorii ştiau că Brylynski e mucos şi trebuie să îi găurească doftorul nasul. Luni, oră de istorie. Ştiam sută-n mie că mă ascultă. Şi prin urmare, am chiulit. Joi, următoarea oră. Vine draga de ea, cu privirea aia agera şi zâmbetul ironic de-abia mijit. Nu zice nimic, strigă catalogul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. După care se aşează tacticoasă la catedră.
"Bogdan, dragă. Unde ai fost luni?"
"Păi, doamna profesoară, am trăit o tragedie. Duminică n-am putut să mai respir. M-am dus de urgenţă la doamna doctor la cabinet şi mi-a făcut din nou puncţie. Şi acum sunt ameţit". Chestia asta ţinea deobicei, deşi cu ea nu o încercasem niciodată.
"Când ai fost la ea? Pe la ce oră?"
Eu, fraier, nu miros capcana. "La 12, doamna profesoară"
"Bine"
Îmbăţoşat de victorie mă aşed în bancă, împănat ca un cocoş. "Am făcut-o şi pe asta". Cu 5 minute înainte să se termine ora, mă ia din nou la întrebări.
"Sigur ai fost la doamna doctor la puncţie?"
"Da, doamna profesoară, cum să nu"
"La ora 12, doamna doctor a fost la mine acasă, la un ceai"
Totul sau nimic. "Doamna profesoară. Doar nu credeţi că vă mint. Mă cunoaşteţi doar, ştiţi că sunt un băiat sincer"
Ea o lasă ca mine dar... "bine, după oră mergem până la ea la spital"
Colegii deja schimbau feţe-feţe. Eu eram sigur că blufează. Şi am ţinut de poveste până la capăt. Se termină ora şi mă invită spre spital.
Zic în gândul meu, mergem până la poartă şi renunţă. Ieşim din şcoală, mă invită să o ţin la braţ. "E, doar n-o fi aşa de şmecheră", încep să merg cu ea spre spital. "Mă duce până la cinematograf şi ne întoarcem", trecem de cinematograf. "La cal sigur ne întoarcem", trecem şi de statuia lui Decebal din centru, ea nimic. Când am văzut spitalul la 200 de metri în faţă, am început să caut varianta salvatoare, de totul sau nimic.
După cum prietenii mei ştiu deja, eram faimos şi în acelaşi timp batjocorit pentru abilitatea mea de a plânge la comandă. Era specialitatea casei când eram în căcat până în gât. Şi acum eram la un pas de înec. Clasicul "îmi moare pisica" şi lacrimile încep să curgă. Într-un acces de sinceritate, chiar la poarta spitalului, mărturisesc tot. Cu lacrimi fierbinţi o rog să mă ierte că am minţit-o, îi promit că nu mai fac niciodată, mă jur că luni iau 10, atât de bine o să învăţ.
Închid ochii şi îmi aduc aminte figura ei. Un zâmbet jumătate ironic jumătate părintesc. "Ştiam eu că n-o să rezişti. Apropo, nici n-o cunosc pe doamna doctor. Cum o cheamă?". Am crezut că mor acolo pe trotuar. Am fost ca o bucată de plastilină în mâna ei. A făcut cu mine ce-a vrut. M-a forţat cu bunăştiinţă, convinsă fiind că mint şi că nu am cohones să duc minciuna până la capăt. Pe drum înapoi mi-a spus că dacă intram pe poarta spitalului ar fi renunţat. Şi o cred. Am fost la 2 metri de victorie. Şi am clacat. De asta o iubesc, o preţuiesc şi o să îmi aduc aminte de ea întotdeauna. A fost una dintre cele mai bune lecţii pe care le-am primit vreodată.

Uriaşul drăgăstos

El e unul dintre cei mai frumoşi câini care i-am văzut vreodată. O scumpete de câine cum mai rar întâlneşti. Dintre 50 de câini, el îţi sare primul în ochi. Îl vezi de la distanţă, blajin, drăgăstos, se agaţă de marginea gardului şi închide ochii pe jumătate când îl scarpini pe ceafă. Te strânge în braţe ca un om şi îşi pleacă botul pe umărul tău. Ar sta aşa, îmbrăţişat, ore în şir. Îl cheamă Albuţ şi dacă voi sta vreodată la casă, un câine ca el mi-aş dori. Ştiu că mulţi ziceţi că sunt nebun. La un moment dat o să vă fac cunoştinţă cu câinii mei şi o să vă transmit microbul. Albuţ e "doggy available". Un mesaj aici sau un ţâr la 0722.227.297 şi e al vostru. Întreaga poveste a uriaşului drăgăstos o găsiţi pe blogul de adopţii

Mari ofticoşi

Ui ce ofticoşi sunt elevii sibieni din ziua de azi. La Goga s-au montat camere de luat vederi. Şi de aici scandalul. "Suntem ca nişte infractori. Nu mai putem face nimic. Au angajat şi un gardian nou, mult mai exigent". Relatarea o găsiţi aici. Opinia mea, politicaly correct e următoarea

Cu siguranţă va ieşi scandal la Goga. Chiar dacă nu vor putea cârti în faţa profesorilor (sper că mai există o urmă de respect), elevii vor desfiinţa decizia conducerii liceului de a monta camere de supraveghere în şcoală pe forumuri, vor posta filmuleţe denigratoare şi vor bârfi liceul la toate colţurile. Vor apărea cu siguranţă discuţii despre comunism. Niciunul dintre elevii de la Goga n-au prins vreun ceas de comunism dar îi vor acuza pe profesori, directori, îngrijitori şi paznici de comunism, de parcă ar şi ce înseamnă. E o măsură drastică, sunt de acord. Dar nu e oare una normală? Eu văd dascălii din ziua de azi complet descumpăniţi. Sunt puşi în faţa unei emancipări pe care nu o mai pot controla. Batjocoriţi, ironizaţi, filmaţi cu telefoanele mobile, profesorii nu mai au demult la îndemână unelte coercitive. Nota la purtare nu mai sperie pe nimeni. Exmatriculatul e un erou printre ai săi. Şedinţa cu părinţii e doar o glumă bună. Eu sunt perfect de acord cu piciorul în prag pus la Goga. Uitaţi ce spune o elevă: „Parcă am fi la închisoare. Chiar nu mai putem face nimic”. Adică? La şcoală ar trebui să învăţaţi, nu să faceţi altceva.

Comentarii au început să apară rapid. Exact cum prevedeam. "Catrina e un cretin comunist", scrie unul dintre cititori, care sigur are o vastă experienţă în ce înseamnă traiul în comunism şi are idee ce înseamnă acest cuvânt.
Înţeleg frustrarea elevilor. Îmi aduc aminte că în liceu, generaţia mea a fost cam ultimul val de libertate. După noi s-au închis porţile. Iar testarea s-a făcut chiar când eram în clasa a 12-a. Metode s-au găsit rapid. Fie ţineam de vorbă paznicul şi o tuleam prin spate, fie săream gardul. Îmi aduc aminte că pe final de an şcolar, vroiam să sărbătorim "adio, liceu" şi am tras un şpriţ în curtea şcolii. Rugam trecătorii să ne cumpere vin şi le dădeam banii prin gard. N-a murit nimeni din asta. Şi nici n-am făcut scandal, nu ne-am hârâit cu profesorii. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre, şi până la urmă ăsta a fost şi tot farmecul. Am mai luat-o în freză, a mai venit mama la şcoală, şi până la urmă a trecut. So, bat palma cu oricine că n-o să moară niciun elev din Goga după instalarea camerelor. Sunt curios ce spun Zafox şi restul liceenilor

Am găsit-o, Doamne mulţam

Am găsit-o pe micuţa bagaboană. Se hârjonea cu doi hăndrălăi în faţă la Raiffeisen pe Mihai Viteazu. După şase ore de căutări am abandonat, de frig, de foame şi de deznădejde. Ştiu fiecare cotlon pe ambele părţi ale bulevardului. Când s-a întunecat am căutat-o cu lanterna. Nici urmă de Tănase. Şi-am plecat spre casă cu gândul să tot revin în faţa blocului, poate, poate apare. N-a fost cazul. Nici n-am apucat bine să mă îmbrac mai gros, să mă întorc la căutări. Potera înfiinţată ad-hoc a găsit-o, pe principiul "unde e o hoardă de câini, sigur e o căţea în călduri". Le mulţumesc din suflet Silvanei şi lui Sebi iar Oti şi Andreea, sunteţi noii mei eroi personali. Nu o să pot niciodată să vă mulţumesc destul.

Am pierdut-o pe Tănă

Am pierdut-o pe Tănă (Tănase). Căţelul ăsta supărat din headerul blogului. S-a pierdut azi, în jur de ora 14, pe Mihai Viteazu, prin zona blocului cu Redal Cafe. E neagră toată, cu urechi mari şi ascuţite, bot sârmos şi are o pată albă pe piept şi una pe coadă. Nu e greu de recunoscut. Seamănă cu o veveriţă şi nu sunt mulţi câini de genul ăsta. Vă rog eu mult de tot, dacă aţi văzut-o careva, strigaţi-o, că vine şi se bagă în seamă chiar şi cu necunoscuţi, e sociabilă, ca stăpânul. Puneţi mâna pe ea şi sunaţi-mă la 0722.227.297. Răspândiţi poza pe unde aveţi posibilitatea. Vă rog eu mult de tot. Crăp dacă nu o găsesc.

Laura Andreşan, dileme cu cuvântul târfă

Giz, aşa e când nu ai somn. L-am prins pe Balaci la Telesport mucilică, vai steaua lui, am mai lucrat neşte cele prin casă şi m-am pus iar la televizor. Acu două seri. Am început să mă uit la Ultimul Mohican, iar la pauza de publicitate pun mâna pe telecomandă. Întâmplător, B1 tv e aproape de Naţional. Trosc, bong, pleosc. Interzis cu Laura Andreşan. Confesiunile unei prostituate de lux, episodul I. Fosta blondă siliconată cu toate găurile astupate stă întinsă languroasă pe gresia unei băi, ce-i drept mişto baia, şi ia interviu unei prostituate de lux. Întrebări pe cât o duce capul. Le selectez atente că majoritatea sunt scârboase pentru o anumită categorie de cititori. Oricum, să cad de pe canapea de ras la întrebarea „Cum e să fi târfă?” Auziţi bă cine întreabă. Laura Andreşan. Helăăăăăăăăăăăău. Bagaboanta asta cu pretenţii de piţipoancă le-a arătat cerul gurii prin puţă unei hoarde de sibieni înfierbântaţi, în Cotton acu vreo 6-7 ani. S-a lăudat peste tot cu politicienii pe care i-a pacadit la viaţa ei. Subiect de orgii cu Mutu şi alţi fotbalişti corigenţi şi tu o întrebi pe muerea asta cum e să fi târfă. Probabil, blondă fiind, te-o cam lăsat memoria. Blondy, no offense, tu eşti excepţia de la regulă. Probabil pizdetul e ofticată că prostituata spune da cam la toate întrebările. Respectiv: ai avut vreun client care să plătească 1000 de euro? Da. Dar 2000 de euro? Da. Dar 5000 de euro? Da. Să crape fosta blondă. Deh, politicienii e săraci, schimbă şi tu domeniul. Ups, am uitat, tu nu eşti târfă. Hahahahahahahahaha

Sunt mic, mic, mic, mănânc lăptic, fac mult somnic

...şi aş vrea să stau la tine un pic. Un pic mai mult, da' nu-mi venea altă rimă :))

Mai sunt patru. Mogâldeţe. Vecinii de pe Mitropoliei, unde i-am găsit, spun că ar fi fost opt. Mă gândesc că i-or fi luat pe restul nişte oameni mărinimoşi, din categoria cărora sper să mai găsesc şi eu patru, care să le ofere mogâldeţelor rămase o casă.

Aseară, un copil şi-a adus laptele din programul "Lapte Corn", l-a pus într-un vas şi încerca să-i convingă pe ăştia micii că mănânce. N-a reuşit, pentru că ăştia micii nici măcar nu au deschis încă ochişorii. Astăzi ne-am chinuit noi în redacţie şi până la urmă i-am convins să molfăie lăpticul din biberon.

Nu ştiu cine o fi avut ideea asta genială să ia căţeii de la căţea şi să-i abandoneze în stradă. Îi acord circumstanţe atenuante, poate e căţeaua bolnavă sau poate nu-i acceptă sau... cine ştie. Orişicât, sunt foaaaaarte drăgălaşi, aşa că dacă îi vreţi sau dacă ştiţi pe cineva care îi vrea, daţi-mi un semn la numărul 0742.127.835. Dacă nu-i puteţi lua, poate aveţi un blog şi îi anunţaţi şi pe alţii.

Adela a găsit căţeluşii şi încearcă să le găsească un stăpân. Pliz, help.

Balaci, spaima sticlelor de vin. Nu rimează

Ilie Balaci. Îl mai ţineţi minte. „Marele blond” i se spunea întâiului dintre olteni, cel pe care istoria fotbalului îl aşează între Dobrin şi Hagi. Perla Olteniei, geniul pe care l-a dat Craiova. Cel mai faimos jucător din istoria Universităţii Craiova, una dintre cele mai iubite echipe din toată ţara. E mort de beat în direct la Telesport. Mari prostii n-a spus. Că „sunt mai mulţi care îl muşcă pe Lăcătuş de fund” nu e o prostie cât casa. Ce m-a distrat pe mine, dacă se poate spune că m-a distrat pentru că e naşpa să vezi un idol de calibrul său afumat la o emisiune de televizor, e cum îi spunea el dolofanului de Horia whatever că „n-a băut în viaţa lui un pahar în casă. În viaţa vieţilor mele n-am băut un pahar de alcool în casă”. Având în vedere că emisiunea e la Bucureşti iar casa lui e la Craiova, eu îl susţin şi sunt perfect de acord cu el. N-a băut în viaţa lui un pahar acasă. Normal. Doar de aia s-au inventat birturile.
Foto

Că bine zici, Tolo

Fără să fiu cel mai mare fan al lui, Tolontan mi se pare un jurnalist de o precizie bisturiană (dacă există cuvântul ăsta, dacă nu, DEX, here I come). Nu e genul jumătăţilor de măsură, al cuvintelor pe jumătate spuse. Dimpotrivă. Omul are opinii şi le exprimă pe cât de clar, pe atât de critic.
Astăzi a scris acest text

Şefii cluburilor cred că toată lumea se învîrte în acelaşi univers conspiraţionist
Incursiune în redacţia unui ziar de sport. În fiecare zi, sună zeci de conducători, arbitri şi jucători. Întotdeauna ca să precizeze, să riposteze sau să nege, aproape niciodată ca să spună “m-a amuzat chestia aia despre mine”.
Îi despart locuri în clasament. Culorile echipamentelor. Statutul. Dar îi uneşte o suspiciune teribilă. Mereu cred că e ceva sau cineva în spate. De cînd răsare soarele şi pînă apune, ei se învîrt într-o lume a combinaţiilor. Şi cînd se pune roşu la semafor e mîna cuiva!
“De fapt, voi scrieţi puţin din ceea ce se întîmplă. Lumea fotbalului e mult mai complicată decît vă imaginaţi. Pur şi simplu, ocultă”. Din acest motiv, preşedinţii caută în media resorturile în mijlocul cărora trăiesc.
De fapt, lucrurile sînt mult mai simple. Nici Gazeta, nici ProSport, nici gsptv sau sport.ro nu concurează în Liga 1 şi nu ţin cu o echipă sau alta. Sînt situaţii în care jurnaliştii greşesc, dar cei care duc erorile în teoria conspiraţiei sînt pradă imaginaţiei lor bogate. Şi lumii ameninţătoare în care trăiesc. Ei au făcut-o aşa. O lume în care mingea e, parcă, ultimul lucru important.

Editorialul său nu exprimă doar realitatea dintr-o redacţie a unui cotidian sportiv. Întreaga presă trăieşte sub aceste suspiciuni. Într-o Românie coruptă e imposibil ca ziariştii să nu fie şpăgari. Să nu trăiască din ciupeli, din "generozitatea" celor despre care scriu, nu? Cam asta e opinia generală. A fi ziarist e aproape sinonim cu a fi corupt, rotiţă într-un mecanism al intereselor pe care doar un presar le poate face publice. Şi cu toate astea, dovezile întârzie să apară. Şi despre mine s-a spus deseori că am luat şpagă. Bine, n-a zis nimeni "ai luat de la ăla atât". Şi mi se pare şi normal. Este foarte clar că o invenţie n-are cum să fie documentată, mai ales cu nume şi sume. Dar chiar dacă nimeni nu poate spune că am luat bani şi de la cine am luat bani, sunt corupt pentru că sunt ziarist. Cum zice Tolontan? "Cei care duc erorile în teoria conspiraţiei sunt pradă imaginaţiei lor bogate"? Nu ştiu de ce am citit bolnave în loc de bogate. Şase, paranoicilor, corupţia e după colţ.
Foto

Puneţi mâna pe lopată

Din principiu, dau bani la cerşetori. Ştiu, o să spuneţi că nu e bine, că îi încurajez să cerşească, că banii ăia se duc pe whisky şi ţigări în loc să ia lapte praf la copii, asta este. Dau, pentru că nu pot să scap de sentimentul de milă pe care îl am în momentele cu pricina. Am văzut şi Filantropica, de vreo cinci ori, cred. Sunt convins că există o regie în spatele fiecărui cerşetor, ce naiba. Fără marketing nu merge nimic în lumea asta. Şi cu toate astea, dau. În special la copii. Le "cumpăr" florile, chiar dacă le dau bani şi nu iau buchetul, iconiţe, mai tot ce "comercializează" puştanii. Şi tot sper că din câţi bani strâng îşi iau şi un hamburgher înainte să dea obolul la părinţi sau la micii întreprinzători care au pus afacerea pe roată. În zona restaurantului Fellini este o tanti care cerşeşte cu flori în mână în fiecare zi. E toată plânsă, tot timpul cu lacrimi în ochi şi cu o voce de-a dreptul înduioşătoare. Mă plezneşte direct în portofel. Am şi doi "clienţi" la Universitate, frate şi soră, le dădeam încă din facultate. Au trecut mai bine de cinci ani şi ei sunt tot acolo. Concluzia: când am dau, bine sau rău, dar dau.
Ieri am fost la Real la neşte cumpărături. În parcare, o tanti cu un plod în braţe, eterna replică "dă-mi şi mie zece mii să iau ceva de mâncare la ăsta micu". Îi spun că îi dau, să aştepte până bag plasele în portbagaj. Îi dau 20j de mii şi îi spun, uite, ia şi coşul, du-l şi îţi mai rămân cinci mii, după care mă urc în maşină. Şi o văd cum împinge cu dispreţ coşul într-un colţ ferit al parcării. Adică nu se merita să facă 10 metri până la rândul de cărucioare pentru 5 mii. Mai bine i-a lăsat în coş. Mi-au trecut rapid prin minte două gânduri. Primul, să mă dau jos, să îi dau două palme pentru mega lenea care o futea. Şi al doilea, să mă dau jos, să îi dau două palme, să îi iau cei 20j de mii şi să îi dau o rudă de salam din plasă. Noroc cu plodul din braţe. Deci băi aceştia. Sunt zeci şi sute de oameni care vă dau bani în fiecare zi pentru că le e milă de voi şi de progeniturile de care vă bateţi joc una-într-una. Dar măcar nu desconsideraţi banii, mulţi, puţini, câţi sunt. Măcar atât puteţi să faceţi.

Loteria se amână

Dragii moşului, nu m-am ţinut de promisiune. N-am apucat să pun beletul la loto. Daţi cu pietre, trageţi-mă pe roată, n-am apucat. Pe de altă parte, bine am făcut, că nu se prea potriveau numerele noastre cu alea scrise pe biluţe. Prin urmare, săptămâna viitoare, pun cele 6 numere norocoase şi o să fim miliardari :)). Numerele hastea au ieşit 34, 13, 33, 29, 7, 49.. Adela, după cum vezi, nu este 21. Cine mai vrea să pună numere pentru săptămâna viitoare, băgaţi mare.
LE:: Numerele sunt următoarele:
21: de şapte ori, dintre care Adela de 6
17: de şase ori
7: de şase ori
5: de patru ori
9: de patru ori
pentru finală: alegeţi doar unul dintre acestea, fiecare a apărut de câte trei ori:
33, 20, 11, 29, 23, 22, 3, 11, 18

Şi mai Later Edit. Anonimii numără mai bine decât mine. 11 e de patru ori, deci ramane numarul 11 ca cel de-al şaselea număr. Mă duc să pun beletul la loto.

Asta a fost aproape. Doamne, ţine-mă

Să mai zică vreunul că nu iegzistă Dumnezeu. Mă duc şi io ca omu` până acas`. Cât am meşterit ce-am avut de meşterit am dat drumul la televizor. Pe Realitatea, să mă ţin la curent cu evenimentele de prin ţărişoara. Şi aud prin ceaţă o ştire. "Un Boeing 737 a ieşit de pe pista aeroportului din Istanbul". No io mă. Mă trag mai aproape până dau băieţii un prim plan cu avionul. M-am trântit în fotoliu jumătate paralizat, jumătate crăcănat de râs. Ghiciţi ce scria pe avion. HUNEDOARA. Nu, n-are nicio legătură cu judeţul din care se trage subsemnatul. E avionul cu care ne-am cărat în gaşcă în Palma de Mallorca. Da, ăla cu cheptăn Călin. Avionul ăla de se hurducăia din toţi rărunchii, pe care îl conducea Călin ca Hamilton. Bine, cheptăn Călin n-a avut nicio treabă cu incidentul de azi. Era un alt cheptăn, un bolovan, care a scăpat mândria flotei aeriene româneşti de pe tarla şi a nimerit cu el în cucuruz. N-o decedat nimeni, n-o fo nimeni zgâriat, s-or ales numa cu o sperietură. Ptiu, da aproape o fost. Doamne mulţam că m-ai adus acasă întreg.

Desfaceţi butoiul, e sărbătoare

Ieri am instalat un widget care nici nu mai ştiu pe unde l-am găsit, dar mi s-a parut foarte interesant. E ceva mai jos, în colţul din stânga al paginii. E un fel de wikipedia ambulanta, că şi-aşa mi-era lene să mai scriu în fiecare zi evenimentele. Şi frunzăream wigdetul, curios de întâmplările zilei de azi. Când văd, Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural. Hmm, ăsta e un triş. Adică, muerea unei comunităţi cu tablă de intrare bicoloră încă neridicată la rangul de oraş, primeşte cadouri de două ori pe an? Faţă de bietele mueri locuitoare ale urbelor supertehnologizate care trăiesc dintr-un 8 Martie într-altul? Păi asta-i egalitatea promovată de curentul feminist? Vor muierile egalitate cu bărbaţii şi când colo se văd trădate tocmai de acolite. Cam nazol. Şi mi-o mai trăznit o trăzneală prin cap, să aflu cine `mniezău o mai fi inventat şi sărbătoarea asta. Evident că n-am găsit nimic. Probabil e lăsată de la daci, când ăia din Sarmisegetusa dădeau, în mărinimia lor, câte o zi liberă de la muncile câmpului muerilor de la Costeşti care lucrau pentru avutul obştii. Şi acuma, întrebarea întrebătoare. Muere din mediul rural se numeşte doamna care locuieşte în orice vatră cu rang de comună, sat sau cătun sau este muerea ce locuieşte într-o gospodărie unde se cresc oi, porci, găini şi se cultivă cartofi, porumb şi castraveţi? Că dacă ar fi prima varianta, sătencele (pardon, orăşencele) din Miercurea Sibiului, Sălişte, Dumbrăveni şi parţial Avrig, Agnita şi Tălmaciu sunt clar defavorizate de termenul de rural pus în coada acestei sărbători. Până la urmă, nu e nicio diferenţă de trai, bunăstare sau statut social, decât o corvoadă pesedistă aruncată în spinarea bietelor localităţi, ca să dea bine pentru domnii deputaţi la final de mandat. "Raportăm, am făcut din comuna aia de căcat un oraş ţâţă de mâţă. Ce dacă nu au apă, n-au canalizare, gaz din părţi, impozite mai mari. Acuma sunt orăşeni, să se mândrească cu asta, `tu-le mama lor de îmbuibaţi".
Propun înfiinţarea următoarelor sărbători: "Ziua mondială a copiilor care au ghiozdan cu Lord of The Rings", "Ziua mondială a bărbaţilor care merg la crâşmă şi nu la club" şi "Ziua mondială a bunicilor care îşi bat nepoţii la şah".
Puneţi numere la loto şi nu mai râdeţi ca proştii

Numa şase îs norocoase

Ehe, mai ţineţi minte careva vinul 12 ţâţe? Dap, ăla în sticlă cu gât lung, cu bunăciunile de la Căpâlna pe etichetă, şase la număr. No, ce legătură are cu ce vreau să scriu... A, da. 6. M-o trăznit o idee. Că n-am prins niciodată mai mult de trei numere la loto cu numerele mele norocoase, hai să facem un bilet colectiv al blogului. Carevasăzică. Spuneţi fiecare şase numere. Eu le aleg pe şase cele mai frecvente şi le pun pe un belet. Dacă câştigăm, eu mă mut în Maldive şi voi mă căutaţi cu poliţia până mi se termină banii. Aşa mă ştiţi voi pe mine? Facem altfel (deşi îs tot cu capul la Maldive), presupunând că am avea orbescul noroc să pleznim beletul şi să luam trei milioane de euroi, împărţim suma la şase. Fiecare număr o să primească vreo 500 de mii de euro, care se împart la persoanele care au spus acel număr. Sau dacă aveţi vreo altă variantă... discutăm.
Încep eu: 7, 9, 14, 18, 20, 25

Unde sunt banii miliardarilor?

Pe vremuri jucam poker cu bunica mea, pe beţe de chibrite. Şi-mi spunea că sunt CPB-ist. Târziu am aflat ce înseamnă asta. Despre pokeristul care nu plusează se spune că stă cu curul pe bani. Număr pe puţin 15 milionari în noul top făcut de ziarele centrale. 15 miliardari sibieni get beget. Şi mă întreb oare unde sunt banii lor? Din 15 milionari în euro nu s-a găsit unul care să investească în sport? Sau 2, 3, 4, care să pună fiecare câte un milion şi să investească într-o echipă. Să investească în dezvoltare. Dezvoltarea oraşului nu înseamnă doar clădiri ridicate peste noapte, hoteluri impresionante sau centre comerciale. Înseamnă şi învăţământ, şi cultură şi nu în ultimul rând, sport. Toate fac parte din comunitatea locală. Bilanţul investiţiilor oamenilor care conduc Sibiul prin conturile lor impresionante în aceste domenii tinde către 0. Şi nici speranţe nu se întrevăd. Atlassibul oferă o parte consistentă din bugetul echipei de baschet. Foarte bine, dar nu e suficient. Toţi ar trebui să contribuie, fiecare după cât consideră, pentru dezvoltarea acestui oraş. Pentru ca fii lor să se poată înscrie la un club de fotbal sau de baschet şi să nu se antreneze prin săli reci de şcoli generale.

Faceţi loc. Frânez

Am vazut că Tudor e nervos de mama focului pe poliţia română şi pe radarele pe care le-au amplasat prin judeţ. El spune că radarele au fost amplasate ca să se adune amenzi mai multe la buget, să crească încasările, să aibă şi poliţiştii ce să mânâncă. Pe undeva nu-l pot contrazice, dar ca unul care a avut carnetul suspendat pentru viteză, eu unul sunt pro-radare. Pe vremea când lucram la ProTV (azi văd că m-am trezit pro) acopeream domeniul eveniment. Eram un ştirist de la ora 5, pe româneşte. Am fost la zeci de accidente. Am văzut atât de mult sânge şi creieri împrăştiaţi pe şosea încât am fost total descumpănit. Normal că nici mie nu-mi place să-mi vină în poştă o amendă, dar câţi oameni au murit şi vor muri în continuare din cauza vitezei. Nu suntem nişte bogătani. O amendă ne arde la buzunar şi de teama unei amenzi o să frânăm. Ştiu, cei care fac accidente au BMW-uri, Q7 sau Passat-uri şi îi doare în cur de 150 de lei amendă. Probabil, dar mulţi dintre ei nu au şoferi personali şi o să îi doară când rămân fără carnet. Radarul fără poliţişti incoruptibili nu valorează nici cât o ceapă degerată. Dacă toate carnetele suspendate pe urma acestor amenzi ar rămâne la poliţie şi nu s-ar da înapoi pe P.C.R.-uri (pile, cunoştiinţe şi relaţii) ar fi nemaipomenit. Atunci am ajunge la o disciplină relativă în trafic.
Anyway, multe dintre radarele din judeţul Sibiu sunt amplasate la intimidare. Unele sunt false, la fel cum altele sunt perfect funcţionale, cu cameră de nush câţi megapixeli, numai bună să-ţi facă o poză de buletin ca la mama acasă. Se zvoneşte că va exista un flux al modificărilor radarelor pe măsură ce lumea se prinde care-s false şi care sunt veritabile, tocmai ca să se păstreze întotdeauna elementul surpriză.
Asta e lista radarelor din judeţul Sibiu
Cristian: la ieşirea din localitate pe sensul Sibiu - Sebeş, pe partea dreaptă - cameră falsă
Apoldu de Sus: la intrarea în localitate, pe sensul Sibiu - Sebeş, pe partea dreapta - cameră falsă
Săcel: la intrarea în localitate pe sensul Sebeş - Sibiu, pe partea dreaptă - cameră în funcţiune. Deocamdată este în teste şi nu emite amenzi.
Veştem: la ieşirea din localitate pe sensul de mers Braşov - Sibiu - cameră falsă
Colonia Tălmaciu: pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Sibiu, la 200 m de hotel Poiana Soarelui - cameră falsă
Boiţa: la jumătatea liniei drepte care trece prin sat, pe sensul Sibiu - Râmnicu Vâlcea - cameră falsă

Prin urmare. Avem doar camere false şi una care funcţionează dar e în teste. Însă, repet. Nu vă bazaţi că sunt false. Nu ştiţi când aveţi surpriza ca una dintre ele să fie activă. Că par ei, poliţiştii, proşti. Dar nu sunt.

Să vă hummerăsc

De parcă nu era de-ajuns ăla galben. A mai apărut unul roşu. N-am nicio treabă. Problema lor ce deal au cu benzinăriile şi ce discount primesc la fiecare plin (ăştia mai amărâţi care nu au benzinărie). Da` parcaţi-le dracului unde aveţi loc, nu le mai lăsaţi în mijlocul drumului că sunt convins că nu v-ar plăcea un tuning cu cheia sau niste vopsea albastră pe capotă. Neica din imagini a parcat regulamentar pentru şoferii de Hamăr în mijlocul bulevardului. Octobuzul 17 l-a depăşit cum l-a depăşit dar amărâtul troleibist n-a avut nicio şansă. Îi săreau antenele de pe şine de mai făcea un metru. Carevasăzică, s-a oprit în mijlocul bulevardului cu mâna înţepenită pe claxon. Moment în care mandea a ginit scandal pe ştrasse şi-a ieşit cu aparatul pe geamul de la balcon. Poate ar fi bine să-mi las aparatul în balcon, să nu mai tot caut după el la fiecare claxon. Şeriful cu Hamărul vine fuguţa-fuguţa după vreo două minute de claxoane. Probabil nu-şi terminase cafeaua. Între timp, bulevardul era plin până aproape de Rahovei că deh, pe unde să şi treci? Îşi porneşte baronsanul furia roşie turbo, face trei metri şi o suie pe trotuar. Deşi avea trei locuri de parcare libere, suficiente chiar şi pentru un Hamăr. Dar ar fi fost doar o maşină parcată regulamentar. Cu ce ieşea în evidenţă? Aşa că l-a suit pe trotuar. Oare mai ştiu să fac semnul de la Nike cu cheia de la pivniţă? Sper să-mi iasă unu la unu, să nu se plângă că n-are maşină de firmă.

Palma, la dracu

Nu râdeaţi. Că nu-i de râs. Chiar am fost la dracu acasă. La Cueva del Drach, adică Peştera Dracului, e cel mai frumos obiectiv turistic pe care l-am văzut în Palma de Mallorca şi unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut prin toate peripeţiile mele prin lume. Evident că dacă n-ar fi plouat şi n-ar fi fost vreme mohorâtă nu ne-am fi dus la peşteră. Pentru ce să dai 10 euro când poţi să-ţi mai iei 5 Bacardiuri. Dar no, cum plaja ne refuza constant, am luat-o la picior spre Porto Cristo şi peşterile din zonă. A Dracului a fost prima din drum, că poate ajungeam la alta. Nu ne-am dus chitiţi să o vedem neapărat pe asta.
Rânduială ca la mama ei acasă. O altă mostră de turism. Şase case de bilete, restaurant, bar şi maşini de îngheţată, să nu te plictiseşti aşteptând intrarea. Nu intrai după cum te taie capul. La fiecare fix, se îndepărtau lanţurile şi intrai în peşteră condus de 20 de ghizi. Ai dracului ghizi. Dacă vedeam înainte semnul de "nu fotografia, jito" n-aş fi intrat cu siguranţă. Dar deja dădusem cei 10 euro când am văzut semnul. M-am resemnat, gândindu-mă că n-o să mă fac io de cacao în peşteră făcând poze, într-o ţară civilizată, când e ditai semnul pus la intrare. Şi n-am făcut. Primele cinci minute. Gardienii ne supravegheau de zici că vizitam tezaurul Spaniei. În ciuda cerberilor, toţi ciucaleţii pozau. Dar nu aşa. Cu nesimţire. Şi prin nesimţire înţeleg să foloseşti bliţul într-o peşteră întunecată. Adică, helăăăăău, morone.
Am rezistat fără să fac poze când m-am trezit rugat de doi nemţi să le fac o poză în peşteră. No, până aici. Mi-am pus cureaua aparatului după gât, am lipit LCD-ul de burdihan ca să nu se vadă lumina şi am făcut poze “de la brâu”. Jumătate au ieşit mişcate, dar am găsit şi câteva superbe, numa bune pentru viitoarea expoziţie.
Peştera Dracului este una dintre cele mai adânci din lume, evident, dintre cele vizitabile fără cordelină şi colţari, şi are cel mai mare lac subteran. Ştiind perfect să speculeze potenţialul ei turistic, spanioloii au angajat un inginer francez, specializat în iluminat subacvatic. Şi le-a pus franţuzul nijte becuri în apă de te întrebai dacă eşti la dracu sau ai ajuns în paradis. Ceva imposibil de povestit. Reflexe albăstrui, turcoaz, albastru închis. Luminile se aprindeau şi se stingeau, o întreagă feerie. Şi dacă asta vi se pare impresionant, să vă povestesc momentul în care am rămas cu gura căscată. Am ajuns cu toţii într-un amfiteatru, înconjurat de lacul turcoaz. Ne-au povestit în patru limbi istoria peşterii după care, dintr-o dată, s-au stins toate luminile. Şi pe pereţi şi în apă. Şi din cel mai îndepărtat colţ, se aud acorduri din Mozart. Colţul se luminează încetul cu încetul de... trei bărci, luminate de jur împrejur. În prima barcă, un clavecin, o violonistă şi o violoncelistă. ..................................................................................................... asta a fost comentariul meu pe moment. Vâsleau în perfectă linişte, nu se auzea nimic altceva decât o muzică divină. 10 minute a fost o linişte de mormânt. Nici să tuşeşti nu-ţi venea. Tot ce mi-am dorit eu în momentul acela a fost să nu se termine. Evident că dorinţele nu se împlinesc. Dacă se împlineau acum eram la Bucureşti, ridicam premiul cel mare de la Loterie. Dar am învăţat să mă mulţumesc exact cu ceea ce am. Iar experienţa de la dracu a fost de-a dreptul divină.
P.S.: Bulangiii aveau de vânzare fotografii la ieşire. 10 poze la 3 euro. De aia nu m-au lăsat să pozez în linişte stalactitele şi stalagmitele. Vă pupă tata. Iertare că am ignorat semnul, dar ieşeam din peşteră ca singurul fraier care a intrat cu aparat şi a ieşit cu cardul gol. A, şi cea mai amuzantă fază, la ieşire, toată lumea îşi verifica pozele şi le ştergea pe cele neclare. Nikon D60 rulz. Mai multe pozici pe fotoblog.

6 (adica sase), politia

Dragi tovarăşi şi pretini. Şase. Azi, pe Mihai Viteazu. Poliţiştii sibieni au astăzi o campanie denumită "Niciun accident în cartierul meu". Adică, sunt două patrule, una în apropierea giratoriului cu Dumbrăvii şi una lângă giratoriul cu Iorga, care vor amenda tot ce prind. Cinci minute cât i-am urmărit au oprit vreo trei maşini. Vor da amenzi pentru parcări, pentru centură, pentru neacordare de prioritate, vor amenda pietoni care nu trec pe trecere, biciclişti, scuterişti, pe scurt, tot ce mişcă. Aşa că şase, fiţi atenţi. Că îi destul de greu examenul de carnet, vă spun eu, care am trecut de curând prin el.

Twister, asta joc...

Ati jucat vreodata Twister? Daca n-ati jucat nu stiti ce ati pierdut. Si asta venind de la un cal batran ca mine, care l-a jucat pentru prima data cu un an inainte sa schimbe prefixul si sa puna un 3 in fata. Prin urmare. Ca sa joci jocul asta, esential este sa nu ai prea multa minte. Sau daca ai, sa faci cumva sa dai in mintea copiilor. Sa fi pregatit sa te tavalesti pe jos, sa iei coate in gura, capete in barbie si picioare peste degete si in acelasi timp sa nu iti pese. Sau sa fi o tzara bat, cum e cazul subsemnatului. Momentele in viata in care am ras aproape pana la sufocare nu-s foarte numeroase. Unul a fost cel din Delta, cu operatiunea Monstrul. Dar asta parca bate tot. Sa fi fost trei dimineata cand ne-am apucat de Twister. In doua ore, pe jos era curat ca-n palma dupa ce ne-am tavalit incercand sa ajungem la cercurile colorate.
Jocul e foarte simplu (daca am inteles bine regulamentul, bahic vorbind). Ai patru siruri de cercuri colorate: rosu, albastru, verde si galben. Pornesti dintr-un capat intr-altul, iar pe drum te intalnesti cu concurentul, daca joci in doi sau cu tot tribul daca joci in patru. Pe margine, arbitrul invarte un ceasornic care dicteaza care parte a corpului pe ce culoare vine. De exemplu, mana dreapta pe rosu, piciorul stang pe verde s.a.m.d. No, imaginati-va ce minuni contorsionistice s-au petrecut pe tatami-ul pe care ne-am tocit calcaiele si de cate ori am ramas infipt cu nasul in vreun fund asteptand vocea eliberatoare a Popescului "piciorul stang pe albastru". Rupeti librariile, puneti pistolul la tampla librareselor, jefuiti mall-ul si cumparati-va jocul. Daca nu va place, va dau eu banii inapoi, ca la teleshopping. :))))))

Palma, acvariul

De când am pus piciorul pe aeroportul din Palma de Mallorca am vrut să merg să vizitez acvariul. Nici nu era foarte greu să te decizi, din moment ce era obiectivul cel mai intens promovat în tot aeroportul. Pe fiecare stâlp de la ieşirea din aeroport erau lipite bannere cu imagini din acvariu. Suficient cât să captiveze un pasionat. Ne-am tot învârtit în jurul cozii vreo trei zile până să dau cu pumnul în volan şi să comand excursie la acvariu. Am stabilit de dimineaţă, la cafea, itinerarul zilei, cu oprire sută-n mie la acvariu. După ce am hălăduit prin Palma suficient cât să ne plictisim, başca faptul că începuse şi ploaia, hida toată gaşca la acvariu. No, une-i pliantul cu adresa. La hotel, pe terasă. Ne-am adus noi aminte că strada cu pricina s-ar numi Manuela Herrera. Marcel, gipiesul meu vânjos n-avea habar de nicio Manuela dar ştia un Manuel Hererra. Judecând logic, Manuel putea foarte bine să fie soţul Manuelei, aşa că ne-am lăsat în voia lui Marcel. A, am uitat să vă spun povestea cu maşina. După ce ne-am luat un flit de ne-a durut părul în aeroport, că n-au vrut să ne închirieze maşină fără carte de credit, la hotel i-am convins că şi cash-ul e la fel de valabil ca şi plasticul care-l bagi în perete şi-ţi dă bani. S-au scuzat că nu mai au maşini de 7 locuri, cum aveam noi nevoie, dar ne-au dat de 9 la acelaşi preţ. Deci. În microbuzul ăla încăpea o clasă întreagă din ciclul 1-4 şi toate băncile din spate din ciclul 5-8. Trăjni-l-ar de mastodont. Ş-apăi găsea şi Marcel alea mai înguste străzi din Palma de eram tot marşarier, a-ntâia, marşarier, a-ntâia. Într-un târziu, ajungem pe Manuel Hererra. Acvariu nici vorbă. Dar am găsit o parfumerie şi o papucărie, suficient pentru muieri, motiv de beri pentru bărbaţi (da, am mai tras si câte o bere pe principiul că ăla cu maşina mai mare are întotdeauna prioritate. Şi jur că eram cea mai mare maşină). Sictiros dădeam în goarnă Fiat-ului Scudo să ajung mai repede la hotel, la prietenul Grant`s când găsesc pe autostradă exit-ul spre acvariu. Bineînţeles că era închis, ce dracu. Credeţi că în Spania nu funcţionează legile lui Murphy? Şi la fel de bineînţeles, a doua zi am ajuns acolo cu un ceas înainte de închidere. Fomeia de la intrare ne-a avertizat. "Mai aveţi doar o oră şi noi recomandăm cel puţin o oră şi jumătate pentru vizitarea acvariului". Mă laşi? 46 de minute, over and out. Câte 10 poze pe minut, o ţâră de holbeală la rechini, pauză mai lungă pentru poze artistice cu cascada, mângâiat ţestoasele pe frunte şi Doamne-ajută. Drept, n-am apucat să zgâriem cu unghia geamurile făcând here, fishy, fishy, fishy, dar eu am iesit super multumit. Ş-am zis că venim şi a doua zi, să le demonstrăm că putem mai bine de 46 de minute. Dar nu ne-am mai pus capul cu ei.
Lasând gluma la o parte, Acvariul din Palma este unul dintre cele mai mari din Europa. E structurat extrem de inteligent şi de atractiv pentru vizitatori. Vieţuitoarele marine sunt împărţite pe secţiuni, de la meduze, anemone, cai de mare, peşti exotici, rechini şi peşti buni de aruncat în tigaie până la jungla amazoniană, cu peşti ciudaţi culeşi din râurile sud-americane. Bazin cu ţestoase, bazin special cu rechini şi cu koi fish (evident că ne-am hăhăit ca moronii). Foarte impresionant mi s-a părut tunelul construit în aripa peisaj oceanic, cu tot felul de peştoci fluturându-şi cozile deasupra capului tău. Iar pozicile au ieşit pe măsură. Am pus mai multe pe fotoblog şi aaaa, l-am găsit şi pe Nemo. Cam timid băiatul, sincer să fiu. Luni, povestea cu dracu ş-am încheiat cu vacanţele pe anul asta.

Încercaţi cu alţii

De câţi poliţişti e nevoie să schimbe un bec? Perimată întrebare. Adevărata întrebare e de câţi poliţişti e nevoie ca „Marea Debarasare” sa nu se transforme în „Marea Înarmare” a sibienilor cu Elcromuri din 1982, frigidere Fram din 1975 sau maşini de spălat Albalux folosite de trupe în timpul celui de-al doilea război mondial. Răspunsul, niciodată suficienţi. Marea Debarasare, menită să ecologizeze apartamentele sibienilor, să îi provoace la electrocasnice noi, care consumă puţină apă şi puţin curent în locul vechilor scule ce învârtesc contorul precum un titirez e un eşec pentru simplul fapt că se petrece în România. Acum 15 ani, Germania făcea, la rândul ei o debarasare asemănătoare. Străzile din oraşele nemţeşti erau pline de tot felul de nimicuri, de la televizoare la mese sau canapele.
continuare

Andone sau Trombetta?

Eu zic ca niciunul. Mureşan şi Paszkany. Ei da, restul sunt accesorii potrivite într-un anumit moment al existenţei. După meciul de la Roma nu m-am temut atât de mult pentru CFR de Chelsea cât mă tem de meciul cu Bordeaux. Atunci vom vedea exact dacă discuţiile despre mentalitate îşi au sau nu rostul. Probabil atunci va fi examenul de mentalitate al echipei şi vom vedea dacă joacă româneşte (am bătut Roma, egal cu Chelsea, cine dracu` e Bordeaux?) sau intr-adevar sunt o echipa de Champions League. Foarte clar este faptul ca nu mai putem vorbi de echipe mici in cea mai importanta competitie intercluburi. Anathorsis Famagusta sau Bate Borisov sunt alte exemple, pe lângă CFR-ul clujean de echipe care fac vâlvă în grupele în care erau clar de tot considerate outsidere.
Nu pricep cum de o echipă care bate Roma pe Olimpico şi face egal cu Chelsea în Gruia e pe locul 5 într-o ligă despre care inferioară e mult spus. Dar, fotbalul autohton am încetat de mult să încerc să îl înţeleg.
Revenind la întrebarea din titlu. Eu cred că Andone a adus CFR-ul la maximul românesc posibil. Atât de bine poate juca româneşte o echipă. Trombetta a luat maximul românesc şi i-a dat forţă britanică şi luciditate italienească. Cum, de unde, doar un anonim ca Trombetta ar putea şti. Dar îmi aduc aminte că şi Mourinho a fost un biet translator la Barcelona înainte să ajungă unul dintre cei mai buni antrenori din lume. Merite au amândoi dar laurii îi culege doar omul care se ridică de pe bancă la finalul meciului. Trombetta a dat mâna cu Spaletti şi cu Scolari. Andone i-a văzut la televizor.
P.S. Mi-am amintit când am văzut poza. Mureşan, 10 cu Roma 9.5 cu Chelsea. Mă gândesc câte goluri ar mai lua naţionala României cu Rădoi şi Mureşan în teren.
Foto: GSP
LE: E clujean şi ştie mai bine dedesubturile poveştii CFR-ului. Îi dau dreptate 100%

Nu ma tem. Inca

Un taximetrist a fost prajit de viu in masina de un oarecare, fara niciun fel de avertisment sau vreun scandal prealabil. O tanara a fost batuta si jefuita in centrul Sibiului in conditii asemanatoare. In ambele cazuri, autoritatile au parut oarecum habarniste. Exista posibilitatea sa fereasca anumite "transpiratii" tocmai ca presa sa nu dezvaluie anumite aspecte ale anchetei iar vinovatii sa fie luati din oala. Pe de alta parte, imi aduc aminte ca in repetate randuri am fost solicitati chiar de catre politie sa difuzam/publicam/televizam portrete-robot, anumite informatii, in cazuri de furt sau talharie, cum a fost si cazul de pe Filarmonicii. Problema este alta. Acalmia din oras a disparut. Imi aduc aminte ca acum cinci ani de zile, Sibiul era impanzit de talharii si politistii nu mai reuseau sa le stavileasca.
continuare

Pozici

Pe fotoblog am pus prima serie de poze din Palma. Peisaje de data asta. Pe cele mai frumoase le-am pastrat pe mai tarziu, povestea si pozele.

Palma, zborul

O, daaaaa. Asta merită un capitol separat. Nu vezi prea des d-astea. Echipajul de 6 a decolat din Cluj. De fapt de 5, că al şaselea a venit ceva mai târziu din motive de rezervare tardivă de belet. E, asta este. Cu avionu nu te joci. Prin urmare, echipajul de 5 s-a reunit direct în aeroport. Cum niciunul nu e printre călătorii cu avionul, ne-am făcut curaj în bodega din aeroport cu neşte Hainekenuri, cât să nu plecăm cu burta goală şi cu emoţii în glandă. Mai bine cu nişte bere. Dovadă a faptului că nici Clujul nu e olteni-free, porţile erau numerotate. Adică prima şi singura poarta purta vajnica denumire de "Poarta 1". Evident că ăla care a pariat că există şi poarta 2 a pierdut. Stând noi la coadă la paşapoarte şi descălţat prin Stargate-ul local, trec pe lângă noi un şir de domni şi doamne la patru ace, cu insigne de Tarom în piept. Din grup se remarcă de la distanţă domnul cu păr grizonat şi parcă venit după un chef de 24 de ore. Era căpitanul, cu care am făcut cunoştinţă ceva mai târziu. Autubuzul ne-a dus cei 50 de metri până la avionul "Hunedoara", mândria flotei aeriene române. Apăi dacă îi Hunedoara, io alte griji n-am mai avut. După instructajul stiuardeselor facem cunoştinţă cu captain Călin. Mândrul piloţilor din România care mână mândria flotei române. Probabil grăbit la următorul chef de 24 de ore prin Ibiza sau te miri unde, captain Călin i-a dat o forjă avionului de am crezut că rămânem fără o aripă. Ş-apăi să te ţii coborâre pe aeroportul din Madrid. Am simţit în gât şi gustul grătarelor care le-am mâncat cu două săptămâni în urmă. Oricum, mai breaz ca toţi brejii captain Călin. Aeroportul din Madrid, cât un Sibiu o ţâră mai mic. Am trecut dintr-un terminal într-altul cu aeroportul de la un moment dat mi-era dor de cutiile de chibrituri de acasă unde faci 2 minute din orice colţ în orice colţ. Aşa, un ceas bătut pe muchie am alergat ca bezmeticii să ajungem la poarta de la care plecam mai departe. Ingenioşi, spanioliştii au dat câte o culoare fiecărei serii de porţi şi au colorat şi stâlpii giganţi, ca să vezi de la distanţă cât mai ai până la poarta pe care o cauţi. Cu chiloţii spanioli, niciun bai. Molcomi şi stingheri de zici că erau ardeleni. N-a mai fost ca în rollercoaster. Înapoi, captain Călin probabil nu terminase cheful. Că ni l-au dat pe captain Binder (done that) cum îi spunea Popsanul. Un mototol. Până s-a gândit el să verifice flapsurile, trenul de aterizare, nivelul de combustibil şi de gaze eliminate s-au năpustit străinezii pe culoarul nostru de zbor. Ş-am suflat în buze 40j de minute, am terminat două Sudokuri şi am facut poze la aeroport pe hublou până a pornit din loc. Ş-aventura s-a gătat româneşte. Cu mine care am curăţit pe jos aeroportul din Sibiu că n-am observat minibordura dinainte scărilor şi am aterizat pe burtă egzact pe mijlocul culoarului. Noroc de Dumnezău că or pus gresie lucioasă că de nu veneam cu mâinile în pungi de gheaţă acasă. Oricum, 10 puncte la Tarom. Singura companie care-ţi oferă zboruri pe care nu le uiţi niciodată.