Doar nu credeati ca am petrecut singur

Anul acesta am avut doi mosi. Pe Aiax si pe Tana. Si daca nu-s cei mai frumosi, io nu mai stiu ce sa zic

Si-a trecut si Craciunul

Greu... tare greu. Prea multa mancare, prea mult vin, prea multa bere, prea putin somn. Dar foarte frumos. Am fost la Deva de Craciun, ca in fiecare an, la mine acasa, la mama si la tata, la amicii din liceu, la strazile pe care le stiu pe de rost si la birturile pe care le nimeresc cu ochii inchisi. Uneori ma apuca dorul de casa, mai ales atunci cand ma intorc de la Deva. As mai sta, ca-i tare fain

Sa aveti un Craciun Merry si Joyeux

Dragii mosului, pana prin preajma revelionului nu creca mai apuc sa scriu. Nu de alta, dar cand is betoc fac numa prostii. Kidin... Nu ma aberez cu urari si alte cele. Simplu, sa va bucurati de Craciun din tot sufletul vostru. Hai noroc si distractie faina.

Campanie extraordinara a BBC

Cautand cu un prieten peste un vraf de reclame, sapand dupa idei, am dat peste o campanie publicitara ce mi s-a parut de-a dreptul geniala pentru mass-media. Evident, de marca... BBC, dar cu un mesaj atat de simplu si la obiect cum rar am vazut. Si daca stai sa te gandesti, la mintea cocosului, doar asta inseamna meseria pe care o practicam. Dar le-a venit lor si nu altora. Oricum, de-a dreptul deosebita.

Nesimtitii...

Concertul lui Ramazzotti a fost foarte fain. Nu ma asteptam pentru ca mi se parea cam fatalau gagiul. Si poate pe undeva chiar fu asa. Doua chestii m-au impresionat. Duetul sau cu tipa care-i facea backing vocals. Giz, ce voce!!! Stateam si ascultam si ma gandeam cine face backing pentru cine? Mi-a placut la nebunie vocea donsoarei. Si mi-a placut din nou foarte mult duetul lui cu pianistul. Un unplugged foarte reusit.
In rest, m-am kkt pe mine de frig, am degerat la propriu.
Si m-au dezgustat ciumetii din tribune. Toti tampitii s-au adunat la concertul asta. Pe langa comentariile fara perdea la adresa tipelor din tribune si taranismelor inevitabile la orice manifestare de genul asta, am ramas mut de uimire cand i-am vazut cum arunca tigari aprinse in oamenii din fata. Ce ciumeti... Dezgustatori

Cum am murit si am inviat

De cu seara, mi-am luat doi "bebelusi" de Gosser. Stiam sa o sa fie meci greu. Dar nu credeam ca atat de greu. Asa, ca de inceput, stau pe TVR2 si tot astept meciul. Noroc ca imi vine inspiratia sa mai zappez o tzara si vad live din Franta pe 1. Mai bine cautam televiziunea care transmite meciul inca vreo 30 de minute. Cacanarii lituanieni isi bat joc de o Romanie si-asa umilita de propriul joc. Slab, foarte slab. Noroc cu Vali Motogna. La pauza prima sticla era gata, a doua deja avea emotii. Speram, dar mi-era rusine sa le spun celor de langa mine ca mai cred ca Romania poate castiga. Totusi, 6 goluri avantaj, 2 arbitri la cherem si 11 mii de oameni in sala. Dumnezeule... daca nici asta nu era avantaj Franta...
Si incepe repriza a doua. La primul gol al Romaniei ma uit cu coada ochiului la cei de langa mine. Oare sa le zic acum ca poate, poate. La al doilea ii privesc insistent. Cand les francaises mai aveau doar doua goluri, mi-am dat drumul. Sa vedeti ca le facem muci. Ne apropiem la un gol. Romania are atacul. Motogna paseaza spre Meirosu care are culoar de sut. Cand ridica mana sa arunce... SE IA CURENTUL. S-A LUAT CURENTUL IN TIMPUL SFERTULUI DE FINALA ROMANIA-FRANTA. Sa paralizez. Vecina de langa a trecut cu ochii in pamant dimineata pe langa mine. Nici nu ma mir. Ce si-or auzit la Electrica. Pun mana pe telefon sa sun. Cu cealalta imi trag pantalonii pe mine. Ma sui in masina si o tai spre redactie. Ajung aici la 20-19 pentru Franta, cred... ca mi-a luat ceva pana am reglat antena. Am urlat, am dat cu pumnul in masa, am plans, m-au luat palpitatiile. La sfarsit, cand eram la fel de epuizat ca si fetele din teren, mi-au dat din nou lacrimile. In surdina. De cand n-am mai trait asa ceva. Iar acum ma gandesc tot la ele. La Clara Vadineanu si la Cristina Neagu. Tinerele care au decis jocul cand jucatoarele experimentate erau paralizate. La Vali Bese si la Adina Meirosu, care si-au tocit coatele si invinetit coastele in aparare. La Luminita Hutupan, CEL MAI BUN PORTAR DIN LUME, la Tadici si la disperarea care i-o citeam pe fata. La Steluta Luca, ce s-a reinventat pe final, la Ramona Maier care mi-a dat emotii la fiecare 7 metri. Si la Ada Nechita, hulita echipei nationale, care a marcat cele doua goluri ce ne-au dus in prelungiri. Fiecare dintre ele e langa inima mea. Parca mi-ar fi surori.

4 august, bagati la cap

Baaaaaaaaaa... vin Iron Maiden in 4 august la Bucuresti. Deocamdata am aflat ca biletul e 130 de lei IN PRIMUL RAND... ca altundeva nu are farmec. Cine mai vine?

Hot-line reclamat la OPC

O linie telefonică erotică a fost reclamată la Protecţia Consumatorului de un gălăţean nemulţumit că nu a fost satisfăcut, însă reclamaţia s-a dovedit nefondată, potrivit Mediafax. Potrivit inspectorului şef al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Galaţi, Silviu Bacalum, tânărul susţine în reclamaţie nu numai că a fost nemulţumit de serviciile prestate, dar că a fost şi jignit. "A venit un consumator care a sunat la o linie erotică şi care nu a fost mulţumit de serviciul prestat. Mai rău de atât, a fost jignit şi făcut minor", susţine Silviu Bacalum. Cercetările întreprinse de inspectorii OJPC Galaţi au dovedit însă că plângerea nu era întemeiată, serviciile oferite fiind considerate de bună calitate. Poliţiştii au făcut singurul lucru posibil, în aceste condiţii. Au sunat şi ei la linia erotică. "Inspectorul care a soluţionat cazul a spus că plângerea este neîntemeiată. A vorbit la linia erotică, a verificat şi a stabilit că totul era în regulă", a mai spus inspectorul şef al OJPC Galaţi.

No, de asta ce sa mai zici? Hahahahaha

Oare de ce nu m-am gandit

Cautand stiri ciudate pe net am dat peste chestia asta. E dansul a doi tineri insuratei, James si Julia, care a fost vazut de aproape 2 milioane de oameni pe youtube. In concluzie, cei doi au ajuns in emisiunea Oprah, unde s-au intalnit cu nimeni altul decat... Patrick Swayze. Sunt super draguti. Sper sa va placa. Oare noi, astia insuratii sau maritatele, de ce nu ne-om fi gandit la chestia asta?

P.S. Deja sunt peste 3.2 milioane de oameni care au vazut filmul pe youtube. Nici nu ma mir

Nemţii sunt jalnici în pat

Ce m-am mai distrat. Bratwurstii s-au facut de toata minunea...

Bărbaţii germani sunt consideraţi a fi cei mai proşti amanţi din lume potrivit unui sondaj la care au participat în jur de 10 mii de turiste din întreaga lume. Chestionate legat de aventurile amoroase trăite în ţările vizitate, turistele i-au făcut cu ou şi cu oţet pe germani, consideraţi a fi cei mai egoişti amanţi în pat. Locul II a fost ocupat cu graţie de suedezi, care sunt mult prea... rapizi. În ciuda faimei lor de amanţi teribili, ajutaţi de diferiţi stimuli inhalabili, olandezii se situează pe un deloc onorant loc trei, consideraţi a fi mult prea din topor. Americanii nu ocupă de această dată primul loc însă îşi păstrează caracteristicile care i-au făcut atât de detestabili. Sunt prea dornici de a domina, potrivit celor 10 mii de femei. Galezii şi scoţienii sunt prea gălăgioşi în timp ce britanicii nu se încadrează în tiparul formelor dorite de turiste. Turcii sunt prea dulci, grecii urât mirositori iar ruşii muuult prea păroşi. Sondajul a fost condus de o reţea media specializată pe analize sociale. „Cine s-ar fi gândit că galezii sunt amanţi mai buni decât suedezii. Dar le aduc aminte doamnelor, că pentru un tango sunt necesari doi”, spune Peter Ward, purtătorul de cuvânt al reţelei media. La polul opus, adică cei mai buni amanţi din lume, sunt italienii, urmaţi de francezi, irlandezi, sudafricani, australieni, spanioli, danezi, brazilieni şi canadieni. Despre români niciun cuvânt. Se vede că nu prea merge turismul pe la noi.

De ce sondaj?

Ca un turist impatimit sunt curios sa vad ce credeti despre siguranta unei agentii de turism online, daca este o alternativa pentru ca net-ul este plin de oferte mult mai avantajoase decat in orice agentie de turism fizica. In majoritatea vacantelor am ales oferta de pe net si a fost mai mult decat multumitoare.

Discriminare în campanii

Am văzut prin oraş o grămadă de afişe referitoare la cea mai nouă campanie derulată de Consiliul Europei şi Autorităţile Române pentru prevenirea violenţei în familie. M-a frapat un singur lucru. Pe lângă realizarea oarecum mult prea fantezistă, faptul că mesajul, prin esenţa lui, este unul discriminatoriu, contrar scopului campaniei, care vizează printre altele şi eliminarea discriminării. Sunt convins că toate statisticile vor susţine faptul că femeile sunt, în majoritatea cazurilor, victime ale abuzurilor în familie. Bărbatul, forţa unei familii, este mai de fiecare dată cel care dă şi nu cel care primeşte. Viceversa nu este însă inexistentă. Sunt mulţi bărbaţi care suferă în familii, bătuţi, înfometaţi şi umiliţi de soţiile lor. Însă au păcatul de a nu fi femei. Nu vreau să fiu cinic, însă aceasta este realitatea. În plus, mesajul este atât de fantezist încât mă îndoiesc că îşi va atinge ţinta. Violenţa domestică este specifică familiilor cu un intelect mediu către redus. Fotografia şifonată cu chipul unei femei devine mult prea abstractă pentru un Ion care pleacă beat din bar şi îşi bate acasă nevasta. Ce credeţi?

Greseli care se vad

De ce tot timpul când un medic greseste se declanseaza un scandal media? Pentru ca spectrul muncii este alcatuit intr-un mod ciudat. Greseli se petrec in toate meseriile, asta este evident. Jurnalistul uita virgule sau poceste cuvinte. Florarul taie prea mult din coada trandafirului si floarea moare mai repede. Muncitorul nu pune suficient nisip in ciment si constructia trebuie consolidata. La fel si doctorii, gresesc si ei. Insa greselile lor se vad. De la o posta, si din aceasta cauza si efectele. O greseala grava comisa de un doctor duce la dezastre. Boli agravate, decese, adevarate tragedii. Matematic vorbind, un milimetru intr-o constructie nu inseamna mai nimic pe când intr-o operatie inseamna totul. Doctorii sunt in permanenta la televizor. Ii vedem sectionând penisuri sau dând doze prea mari de anestezic. N-am pregatirea necesara ca sa ii acuz. Constat. Ca au o meserie grea, pe care si-au ales-o in mod voluntar si constienti de greutatea fiecarei decizii pe care o iau. Insa exista si viceversa. A doua sansa. In care eu cred.

Remember this?

Choose Life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television, choose washing machines, cars, compact disc players and electrical tin openers. Choose good health, low cholesterol, and dental insurance. Choose fixed interest mortgage repayments. Choose a starter home. Choose your friends. Choose leisurewear and matching luggage. Choose a three-piece suite on hire purchase in a range of fucking fabrics. Choose DIY and wondering who the fuck you are on Sunday night. Choose sitting on that couch watching mind-numbing, spirit-crushing game shows, stuffing fucking junk food into your mouth. Choose rotting away at the end of it all, pissing your last in a miserable home, nothing more than an embarrassment to the selfish, fucked up brats you spawned to replace yourselves. Choose your future. Choose life... But why would I want to do a thing like that? I chose not to choose life. I chose somethin' else. And the reasons? There are no reasons. Who needs reasons when you've got heroin?

Mai repede, oare?

Mă surprinde decizia Camerei Deputaţilor. Câtă minte are cineva când cere o limită mai mare de viteză, când aceasta este pricipala cauză a accidentelor rutiere în România. Deputaţii români au impresia că un bolid zdrobit de un copac la 120 la oră e mai estetic decât unul care se face praf cu 100 la oră? Oare de sus din elicopterele cu care circulă nu văd că drumurile sunt pline de gropi şi că viteza e sinonimă cu sinuciderea în trafic? Chiar nu înţeleg de ce au nevoie de viteză. Că deputat plătitor de amenzi la rutieră încă n-am văzut, deşi sunt convins că nu-i unul care să facă Bucureştiul cu viteză legală. Paranoic vorbind, e o conspiraţie care vrea să micşoreze numărul votanţilor şi să-i scoată din joc pe cei care gândesc. Sau, mai bine. Vor să scape de şeful poliţiei şi n-au motiv. Şi atunci înmulţesc accidentele, pac, n-aveţi rezultate şi out cu el. Mare tâmpenie.

Capitala dă turismul peste cap

Am vrut să fac şi eu turism de weekend. Pe româneşte, să fug undeva, să scap de agitaţia Sibiului. Nu zic nu, m-am trezit cam târziu. Mi-am dat şi eu seama, cât de penibil sună să dai vineri un telefon şi să intrebi dacă mai sunt camere libere. Aşadar. Vineri după amiaza, deschidem internet explorer-ul şi dăm un search pe google. Pensiuni Sibiu. Apar la rezultate cu tona, de începi să îţi freci mâinile. Primul lucru, le excluzi din start pe cele care nu-ţi trag cu ochiul, şi sunt câteva. Şi începi să suni. La Sibiel plin, la Gura Râului plin, la Orlat plin, pe Valea Avrigului plin, Sadu plin, Ocna Sibiului plin, ba chiar şi pensiunile mai mari, gen Albota, pline ochi. Laşi figurile deoparte, că deh... vrei să pleci şi până la urmă dormi şi la om în casă, dacă în pensiuni n-ai găsit loc. Şi începi iară să suni. „Bună ziua, nu vă supăraţi, mai aveţi cumva vreo cameră liberă pentru mâine seară?” La celălalt capăt al firului, o voce plină de uimire (nici nu vreau să mă gândesc ce faţă făceau: doamne, ce tembel!?): camere? Nu, ne pare rău. Şi uite aşa, vezi cum se năruie weekend-ul romantic. Îţi iei inima în dinţi şi porneşti totuşi la drum. Imposibil să nu găseşti ceva. Alegem Ocna ca destinaţie. Doar acolo vine lumea din Sibiu şi seara se cară acasă. Vezi să nu. Începem cu hotelurile, locuri ioc. Pensiunile şi mai pline. Ni se oferă cu generozitate o rulotă. Băăăăăă, vrem un weekend romantic!!! Hostelul de peste drum are o cameră la mansardă, dar un grup de bucureşteni ne-o ia înainte. Năcăjiţi, dăm să plecăm spre Sibiu, când la ieşire din Ocna, hop, o pensiune nouă. Cu tupeu, întrebăm de camere şi, surpriză... AVEAU. Greu şi cu turismul ăsta de weekend.

Viitoarea destinatie a lui Vio Mocanu - Quo vadis, Vio?

Tandemul Mocanu Bros. s-a despărţit, iar şansele de a-i vedea jucând in nou împreună sunt minime. Iar de a-i vedea jucând împreună la Sibiu sunt nule. Ionuţ Mocanu s-a transferat la U-Mobitelco Cluj. Fratele său mai mic, Viorel, este deocamdată acasă, la Constanţa. Nu pentru că ar duce lipsă de oferte ci pentru că aşteaptă finalizarea negocierilor cu echipele care doresc să îl înregimenteze. „La Cluj nu voi ajunge cu siguranţă, deci nu voi mai juca împreună cu Ionuţ. Deocamdată, discuţiile cu cluburile care mă doresc sunt la început”, a declarat Viorel Mocanu pentru ZIARUL de Sibiu.

Sibiul nu l-a căutat

Deocamdată însă, relaţia lui Vio Mocanu cu CSU Sibiu este în ceaţă. Nici un responsabil al clubului nu a luat încă legătura cu el pentru a se discuta o eventuală colaborare. „Din punctul meu de vedere, este evident că nu sunt dorit de cine va hotărî echipa. Când a venit noul antrenor, eu eram în Sibiu, însă nimeni nu m-a chemat la antrenamentele care au avut atunci loc. Am înţeles ideea”, spune Viorel. Asta nu înseamnă însă că şansele ca Vio să rămână la Sibiu sunt nule. Pentru că antrenorul Peter Schommers a solicitat dvd-uri cu jucătorii care au petrecut sezonul trecut la Sibiu pentru a-şi forma o idee despre cei pe care s-ar putea baza pentru sezonul viitor. „Am înţeles că antrenorul a cerut dvd-uri cu toţi jucătorii însă nu ştiu cât de reprezentative pot fi acestea. Am avut şi meciuri mai slabe şi un dvd dintr-un asemenea meci nu m-ar avantaja. Eu deocamdată nu zic nimic. O să îmi văd de treaba mea, şi cu asta basta”, a mai spus Viorel Mocanu.

Spre Mediaş

Din informaţii neoficiale, se pare că Viorel Mocanu negociază în momentul de faţă cu cluburile din Mediaş şi Târgu Mureş. Vecinii medieşeni par a fi în pole position pentru a obţine semnătura constănţeanului.

Statistici

Conform site-ului numaibaschet.ro, în perioada petrecută la CSU Sibiu, Viorel Mocanu a avut o medie de 4.7 puncte pe meci, 3.7 recuperări, 0.7 pase decisive şi un procentaj de 38.3 la aruncările din acţiune. În ultimul sezon, Viorel Mocanu a jucat în 22 de meciuri, cu o medie de 16.6 minute jucate.

Abrambureala in fotbalul sibian

Bla, bla, bla. Poveşti despre poveşti. Fuziune, absorbţie, bani, interese, vicepreşedinţi traşi pe linie moartă dar din cale afară de activi. Să fim serioşi. Cineva nu vrea fuziunea dintre Atletic şi FC Sibiu. Cine e misteriosul cineva? Încă nici unul dintre cei bănuiţi nu şi-a dat arama pe faţă. În teorie, Johannis are interesul ca fuziunea sa se producă. Ar duce la formarea unei echipe mai puternice, care ar putea promova în Divizia B la finalul sezonului. 2008, an electoral, o promovare ar da bine, remember 2004. Pe de altă parte, dacă ar cumpăra direct un loc în B, cum se zvoneşte, ar împuşca două raţe dintr-o lovitură, chit că ar scoate nişte bani din buzunar. Dacă şi-ar dori fuziunea, Johannis nu l-ar împinge în faţă pe Keul, pentru că atleticii au spus un NU clar lui Keul. Mai bine fără fuziune decât cu Keul în Consiliul de Administraţie. Iar atunci vine întrebarea normală, împingându-l pe Keul în faţă, nu înseamnă că nu se vrea fuziunea? Însă ce e ciudat, e că dinspre Primărie, deşi ferme, semnalele rămân încă pro-fuziune. Practic, de pierdut are doar fotbalul sibian şi seminţarul care încă mai aşteaptă un meci adevărat în Subarini. Pentru că un miliard pentru un loc într-o divizie mai călduţă se găseşte la FC Sibiu iar un buget pe încă un an ar putea fi găsit de Atletic. Însă în timp ce ambele echipe şi-ar toca banii degeaba, împreună ar putea să bată la uşa diviziei B. Dar pe cine interesează? Toţi vor putere.

Bogdan BRYLYNSKI

Interzis la fotbal

Februarie 2007. Se vorbeşte pentru prima oară despre fuziunea cluburilor de fotbal FC Sibiu şi FC Atletic. Iulie 2007. Discuţiile nu ajung la niciun punct comun. Liderii celor două cluburi îşi aruncă vorbe grele. Este aproape clar. Fuziunea dintre FC Sibiu şi FC Atletic nu se va mai realiza. Impasul în care au ajuns negocierile pare de netrecut, iar totul se învârte în jurul unui singur nume: Werner Keul.

Acesta îi acuză pe investitorii de la Atletic că nu văd altceva decât bani. În schimb, finanţatorii clubului spun că echipa primăriei s-ar alege cu mult mai multe în schimbul sumelor cerute. Prezenţa vicepreşedintelui echipei FC Sibiu în interiorul negocierilor aproape că a pus cruce fuziunii. De ce? Este foarte clar că reprezentanţii Clubului Atletic nu doresc cooptarea lui Werner Keul în Consiliul de Administraţie al echipei ce urmează să fie construită în urma fuziunii. Dupa prima discuţie privind fuziunea cele două părţi păreau că s-au înţeles. Din conducerea viitoarei echipe urmând să facă parte primarul Klaus Johannis, viceprimarul Eugen Mitea, Cristi Marinescu, Dragoş Năstase şi Cristi Gecui. Apoi a apărut numele lui Werner Keul în locul primarului Johannis şi apele s-au tulburat din nou. Răspunsul nu a întârziat să apară: „Ei vor bani mulţi. Oamenii ăştia nu au gândire. Au cerut o sumă prea mare şi vă şi spun de ce bani e vorba. Noi le-am oferit 20 de mii de euro iar ei au cerut dublu”, a declarat Werner Keul, explicând de ce nu se face fuziunea. Pe de altă parte, oficiali ai clubului Atletic consideră chiar şi dublul sumei oferite de FC Sibiu ca fiind derizorie. „Investitorii noştri au băgat în club 70 de mii de euro. Pe lângă această sumă, locul în Divizia C valorează în jur de un miliard de lei vechi. Cu această sumă se vinde un loc. Ca să nu mai vorbim de jucători.”, spune Cornel Stănilă, directorul sportiv al FC Atletic.

Werner Keul: Acţionarii de la Atletic vor doar bani

Vicepreşedintele clubului FC Sibiu îi acuză pe investitorii de la Atletic că nu văd altceva decât bani. În schimb, finanţatorii clubului consideră că echipa primăriei s-ar alege cu mult mai multe în schimbul sumelor cerute
Este aproape clar. Fuziunea dintre FC Sibiu şi FC Atletic nu se va mai realiza. Impasul în care au ajuns negocierile pare de netrecut, iar totul se învârte în jurul unui singur nume: Werner Keul. Prezenţa vicepreşedintelui echipei FC Sibiu în interiorul negocierilor aproape că a pus cruce fuziunii. De ce?
Atletic nu-l vrea
Clubul Atletic nu doreşte cooptarea lui Werner Keul în Consiliul de Administraţie al echipei ce urmează să fie construită în urma fuziunii. Prima discuţie purtată între reprezentanţii celor două echipe formase un Consiliu de Administraţie acceptat de ambele părţi. Din partea FC Sibiu urmau să fie cooptaţi primarul Klaus Johannis şi vicele Eugen Mitea, în timp ce din partea Atletic, în CA urmau să intre Cristi Marinescu, Dragoş Năstase şi Cristi Gecui. Întâlnirea a fost urmată doar de declaraţii în presă, din partea ambelor părţi. Aşa a apărut şi numele lui Werner Keul, persoană non-grata în viziunea celor de la Atletic. „Ei vor bani mulţi. Oamenii ăştia nu au gândire. Au cerut o sumă prea mare şi vă şi spun de ce bani e vorba. Noi le-am oferit 20 de mii de euro iar ei au cerut dublu”, spune vicepreşedintele FC Sibiu. Pe de altă parte, oficiali ai clubului Atletic consideră chiar şi dublul sumei oferite de FC Sibiu ca fiind derizorie. „Investitorii noştri au băgat în club 70 de mii de euro. Pe lângă această sumă, locul în Divizia C valorează în jur de un miliard de lei vechi. Cu această sumă se vinde un loc. Ca să nu mai vorbim de jucători. Vă dau trei exemple, pentru care avem chiar oferte. Frăţilă – 15 mii de euro, Adrian Popa – 10 mii de euro, Codrin Tudor – 10 mii de euro. Pentru toţi cei trei există oferte”, spune Cornel Stănilă, directorul sportiv al FC Atletic.

Impasul Cisnădie

Reprezentanţii FC Atletic au fost contactaţi în urmă cu ceva vreme de oficiali ai clubului din Cisnădie, care, la rândul lor, doreau fuziunea cu echipa sibiană, pentru a juca în Divizia C. „Ne-am întâlnit cu reprezentanţii Cisnădiei, fără nici un fel de obligaţii, le-am prezentat variantele propuse de noi iar aici s-au oprit toate discuţiile. Trebuia să fim contactaţi, însă nu au mai dat nici un semn”, spune Stănilă. Discuţia cu Cisnădie s-a oprit în momentul stabilirii bugetului. Când cisnădienii au cerut ca fiecare parte a clubului să vină cu aceeaşi sumă de bani pentru construirea bugetului pentru sezonul următor. Ori în condiţiile în care Atletic venea şi cu lotul de jucători şi cu locul în Divizia C, propunerea a fost considerată de neacceptat de oficialii sibieni. În ciuda faptului că discuţiile dintre Cisnădie şi Atletic nu au nici un fel de finalitate şi probabil vor rămâne în acelaşi stadiu, oficialii FC Sibiu consideră de neacceptat pasul făcut de Atletic. „Am aflat că negociază cu Cisnădia. Vedeţi, ei mă pun pe mine în faţă, că nu vor să colaboreze cu mine ca să îşi găsească o scuză, când negociază cu alţii”, spune Keul. „Dacă Atletic îşi caută alte oferte, ne vom căuta şi noi. Într-adevăr suntem într-un impas cu negocierile, dar care se va soluţiona în cursul acestei săptămâni. Însă ei nu pot veni să ne spună nouă cu ce persoane venim în această colaborare. Noi propunem persoanele care ştim că ne reprezintă. Dacă nu doresc să colaboreze cu persoanele propuse de noi, e treaba lor. Noi le-am spus ce le putem oferi. Aşteptăm punctul lor de vedere”, spune şi viceprimarul Eugen Mitea. „Werner Keul vrea să ia un club pe gratis. Nu ne cramponăm în această fuziune. V-am spus preţurile jucătorilor. Îi vindem pe cei trei şi avem asigurată o parte din bugetul pentru la anul. Unul are ofertă de la Gaz Metan, altul de la Sebeş şi altul din Liga a III-a din Germania. Oricum, fuziunea cu FC Sibiu primează în faţa oricărei alte colaborări, iar noi aşteptăm în continuare să se finalizeze discuţiile”, adaugă directorul sportiv al echipei Atletic.

Bogdan BRYLYNSKI

Ultimul drum al capitanului

Căpitan şi antrenor secund al CSU Sibiu, Elemer Tordai a făcut ieri ultimul său drum. A plecat dintre noi lăsând în urmă lacrimi, regrete dar şi multe amintiri frumoase. A plecat ca un domn, la fel cum a şi trăit, înconjurat de tunete şi fulgere şi stropi grei de ploaie. La înmormântare au venit foşti şi actuali colegi, adversari şi antrenori ai echipelor din prima divizie. Sicriul în care se afla trupul său a fost acoperit în steagul galben albastru fluturat de galerie la fiecare meci. Nu mai puţin de 300 de oameni l-au condus pe Toci pe ultimul său drum.

Baschetul sibian a trăit ieri cea mai grea zi din istoria sa. Ziua în care a trebuit să îl petreacă spre groapă pe unicul Elemer Tordai. Anul trecut, Toci a pornit spre Cluj, unde trebuia să se opereze de apendicită. În urma controlul medical s-a descoperit boala ce îi măcina organismul. Un cancer la colon, una dintre cele mai grele forme ale acestei boli care face sute de mii de victime. Verdictul doctorilor a fost necruţător. Şanse minime. Constituţia sa robustă, clădită pe atâţia ani de antrenamente şi sufletul său de mare campion au făcut să renască speranţa în sufletele tuturor. Antrenorul secund al CSU Sibiu, avea 36 de ani şi a murit, duminică seara, după o lungă suferinţă cauzată de un cancer de colon. A jucat pentru echipele CSU Sibiu, West Petrom Arad, Dinamo Bucureşti, Gaz Metan Mediaş, Universitatea Cluj Napoca şi a fost component al echipei naţionale. Tordai se retrăsese din activitate la sfârşitul campionatului 2005/2006 din cauza bolii.

Toată lumea a fost alături de el. Echipa i-a pregătit un post de antrenor secund, de unde putea să împărtăşească colegilor săi mai tineri tainele acestui sport pe care îl stăpânea atât de bine. A stat pe bancă, alături de ei, i-a certat când alţii îi lăudau şi i-a încurajat când alţii îi apostrofau. A ştiut să le inoculeze calmul său proverbial în nenumărate situaţii. Dar, din păcate, n-au apucat să înveţe tot.
Speranţe deşarte
Când toată lumea începea să spere, boala a pus din nou ghearele pe el. A început să slăbească şi s-a stins văzând cu ochii. Gândul său era însă tot la baschet. Tot la sală şi la freamătul tribunelor. Tooooci, Toooci, Tooooci, Tooooci... Câte clipe frumoase petrecute sub neoanele încinse. Câte lacrimi vărsate şi câte zâmbete a văzut în sala aceea. Adulat ca un semizeu, Toci a rămas singurul dintre jucători care avea un banner doar al lui. Doamne, cât îl iubeau supoterii. Şi cât de mult îi iubea şi el. Era printre puţinii care salutau galeria meci de meci. Fie victorie, fie înfrângere, Toci se ridica de pe bancă şi privea în ochii înfierbântaţi ai galeriei. Aşa şi-a câştigat respectul. Prin devotament, omenie, profesionalism şi caracter. Soarta a fost însă necruţătoare. Destinul său era deja scris. Niciuna dintre aceste calităţi nu îl puteau ajuta în lupta cu cancerul. Dar toate l-au ajutat să moară demn. Să se stingă la fel cum a trăit. Printre ultimele sale dorinţe, Toci ar fi vrut să ajungă din nou, măcar pentru o secundă la sală. La templul creat pentru el şi pentru restul echipei de aur a Sibiului. Meritul existenţei sălii Transilvania îi aparţine şi lui Toci. Aparţine aruncării sale de trei puncte, pivotărilor duse la perfecţiune, mingilor oferite care scuturau plasa. Da, este şi meritul lui. N-a apucat să vadă pentru ultima dată sala. Însă sala nu l-a uitat. Relaţia lor specială nu se va încheia niciodată. Fiecare freamăt al tribunelor, fiecare scârţâit al parchetului va aminti de Toci. Va aminti de acest om mare care a ştiut să scrie istoria baschetului sibian.
Lacrimi şi durere
Poate cei care nu l-aţi cunoscut pe Toci veţi crede baliverne toate cele de mai sus. Veţi spune că sunt doar exagerări. Dacă aţi fi fost prezenţi la înmormântare aţi fi văzut că faptele spun mai multe decât vorbele. Toci a fost condus pe ultimul drum de mai mult de 300 de persoane. Tinerii suporteri şi-au vărsat lacrimile pe steagul ce a acoperit coşciugul în care se odihnea idolul lor. Pentru că Toci nu putea face ultimul drum fără culorile pentru care a muncit cu atâta sudoare. Sicriul acoperit în galben-albastru a adus încă o dată aminte de demnitatea sa, de onoarea pe care a purtat-o în suflet la fiecare meci. Iar tricoul său, numărul 9 pe care oricare jucător, de acum încolo va trebui să îl poarte cu mândrie şi respect, tricoul său a fost stăvilar lacrimilor fierbinţi vărsate de Inke, soţia sa. Cea care i-a dat întotdeauna putere şi a fost alături de el în fiecare pas din această viaţă grea de sportiv. Ea l-a înţeles cel mai bine pe Toci. A înţeles cât de important a fost sportul acesta pentru el. Pentru ea. Pentru ea vor trebui toţi supoterii să fie tari. Să aducă tuturor aminte, la meciurile ce vor urma, cine a fost Elemer Tordai. Iar peste 20 de ani, copiii celor care acum sunt doar nişte copii, să poată să se uite cu mândrie la pozele lui Toci, ştiind că părinţii lor l-au cunoscut. Pentru mine a fost o onoare.


Pe umerii CSU
Sicriul în care se afla trupul lui Elemer Tordai a fost dus spre groapă pe umerii a şase jucători care au făcut sau vor face istorie la CSU. Zeliko Bubanja, Alex Kovacs, Cristi Crăciun, Cristi Ban şi nu în ultimul rând, Ionuţ şi Vio Mocanu, ce au venit împreună cu familiile chiar de la Constanţa, pentru a fi alături de Toci la ultimul său drum. Umerii lor l-au purtat spre groapă. Cortegiul mortuar a fost deschis de Cornel Alecu, ce a ţinut în permanenţă crucea şi de Alin Bâcov şi Bogdan Spânu, doi dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Toci.


Alături de jucătorii sibieni, la înmormântare au participat câţiva jucători ai echipei Gaz Metan Mediaş, însoţiţi de antrenorii Horia Rotaru, Octavian Şerban şi Ovidiu Teleabă. De la Mureş a venit Mihai Corui, iar de la Bucureşti, de la „rivala” Dinamo Octavian Fometescu şi Lucian Vergu. Miţă Popa de la Cluj şi un Marcel Ţenter cu ochii înroşiţi de lacrimi. De la Timişoara a venit Dragan Petricevici. Toţi cei care l-au cunoscut au ţinut să îl mai vadă o dată. Să le rămână întipărită în minte şi în suflet imaginea imaculată a lui Toci.


„Este o pierdere foarte grea pentru mine, mai ales că îmi era şi naş, am fost colegi de la minibaschet pot să spun aşa, 17 ani petrecuţi numai la echipa asta plus naţionala, plus cantonamente împreună, nu ştiu, nu pot să-mi găsesc cuvintele, a fost un om deosebit, păcat, păcat", Cornel Alecu, antrenor secund CSU Sibiu.


„E foarte greu de spus, e o pierdere foarte mare şi prin prisma faptului că era un om tânăr, şi prin prisma faptului că e vorba de un om deosebit cum era Toci şi un jucător de valoare. A plecat prea devreme la 36 de ani şi el şi Toni Alexe, doi jucători din generaţia asta bună a baschetului românesc”, Dragan Petricevic, antrenor Elba Timişoara


Elemer Tordai s-a născut la Mediaş, în 6 mai 1971. La 14 ani s-a apucat de baschet sub îndrumarea lui Octavian Şerban iar la 18 ani a ajuns la CSU, echipa unde va cunoaşte consacrarea. Este dublu campion naţional cu CSU, în anii 1995 şi 1999. A fost căpitanul echipei de baschet şi a fost selecţionat în echipa naţională, unde a jucat peste 100 de meciuri. S-a retras din sport la sfârşitul sezonului 2005/2006, lovit de boala crâncenă. Federaţia Română de Baschet i-a acordat titlul de maestru emerit al sportului. A fost unul dintre cei mai buni jucători pe poziţia 4 din România.

Bogdan BRYLYNSKI

Să pierzi un prieten

Editorialul din Ziarul de Sibiu din 4 iulie

Dintre toate simţămintele posibile, cel mai greu de explicat este când pierzi pe cineva. Ştii să descrii ce simţi când iubeşti sau când urăşti, poţi să descrii când ceva te doare. Golul care îl lasă pierderea e singurul pe care nu-l poţi explica în cuvinte. E ca şi cum cineva ţi-ar fi smuls, fizic, o parte a corpului, pe care o simţi că lipseşte. Unii simţim durere în stomac, alţii în coşul pieptului. O simţi dar nu o poţi descrie. Iar singura certitudine este că locul acela nu-l poţi umple. Îl poţi amăgi, pe măsură ce trece timpul, te poţi preface că nu-l mai simţi, dar rămâne la fel de gol. E durerea sufletului. E ca şi cum te-ai uitat într-o seară spre stele, iar într-un loc ai vedea doar negru, înconjurat de punctuleţe aurii. Numele lui Toci ne stă pe buze. El e golul pe care îl simţim. Moartea lui ne dă un sentiment de neîmplinire. Al unui drum pe care nu l-am dus împreună la capăt. Mai toţi ştiam de boala sa. Ştiam că îl macină. Dar îl văzusem de atâtea ori câştigând. Ceea ce pentru noi părea un lucru extraordinar, pentru el era normal. S-a născut un învingător, iar boala nu-i putea sta în cale. Avea o viaţă întreagă în faţă. Mai putea să ne înveţe atâtea. Toci a coborât singur de pe piedestalul pe care l-am urcat. Nu a fost semizeul pe care îl credeam. Nici stânca pe care o vedeam în teren. A fost un om, ca oricare dintre noi. S-a stins pe atât de pătimaş precum a şi trăit. Ultima sa dorinţă a fost să fie dus la sală. Dorea să moară acasă. La fel cum a trăit. Ca un adevărat campion. Am pierdut un prieten dar am câştigat un înger. Priveşte spre noi, Toci!
Bogdan BRYLYNSKI

Ultimul cos al lui Toci

Destin tragic pentru simbolul CSU Sibiu, Elemer Tordai. Măcinat de un cancer la colon, Toci s-a străduit să rămână în viaţă. Boala n-a semănat însă cu baschetul, unde Toci a învins întotdeauna. Cel mai iubit jucător a murit la Clinica Polisano. De numele său se leagă perioada de glorie a clubului sibian şi cele două titluri de campion din vitrina CSU Sibiu. Întreaga suflare a baschetului sibian plânge după sufletul unui mare campion. De duminică seara, Toci ne priveşte de sus. Dumnezeu să îl odihnească.

6 mai 1971. La Mediaş se naşte Elemer Tordai. Unul dintre cei mai prolifici jucători ai baschetului românesc. Elev al pepinierei medieşene, Toci ajunge la CSU Sibiu, echipa unde va cunoaşte cele mai mari împliniri pe plan sportiv. De-a lungul carierei sale, Toci va câştiga două campionate şi va juca la echipe extrem de galonate din campionatul românesc, CSU, West Petrom Arad sau Dinamo.

Anii de glorie

Îndrumat spre baschet de profesorul Şerban Octavian încă de la 14 ani, Elemer Tordai a fost remarcat după câţiva ani de Mircea Vulc şi Marian Cărăuş, astfel că a fost adus la Sibiu la 18 ani. Deşi a fost componentul mai multor echipe, adversare de tradiţie a sibienilor, iubitorii baschetului l-au stimat şi aplaudat de fiecare dată când păşea pe parchetul sălilor de baschet din Sibiu. Aşa s-a întâmplat şi în ultimul sezon al campionatului naţional de baschet în care Elemer Tordai nu a mai putut îmbrăca tricoul de joc galben-albastru dar a rămas alături de echipă, devenind antrenor secund. Din 1990 încoace, numele lui Toci a început să însemne tot mai mult pentru CSU. A făcut parte din lotul care a participat în Cupa Cupelor în 1990. Prima sa reuşită vine în 1995. An de referinţă pentru echipa sibiană, primul an în care CSU reuşeşte să câştige campionatul naţional de baschet. Împreună cu Cornel Alecu, Nelu Lefter, Attila Kincses, Silviu Corodi, Viorel Ciocian, Marcel Lăpădat, Benny Pelger, Bogdan Spânu, Ovidiu Teleabă, Claudiu Muntean şi Gabriel Viciu, Toci îşi agaţă prima medalie de campion la gât. Cu Toci în echipă, Sibiul a trecut de Steaua în marea finală. Patru ani mai târziu, Toci şi colegii săi reuşesc să aducă un nou titlu la Sibiu. În anul 1999 a fost desemnat cel mai bun jucător al campionatului şi coşgheterul competiţiei interne. A jucat nenumărate meciuri în Cupele Europene împotriva unor adversari de valoare cum ar fi: Knor Bologna, Barcelona, Maccabi Tel Avi, Dinamo Moscova, Cibona Zagreb, Osijek. A fost desemnat ca jucător în echipa naţională a României.

Model demn de urmat

Pe lângă faptul că a fost un baschetbalist de excepţie, un „clasic” al acestui sport, Toci a fost în primul rând un om de caracter. Nu s-a complăcut niciodată în genul impulsiv al multora dintre jucători. Echilibrul său mental, adesea decisiv în teren s-a văzut cel mai bine în momentele tensionate. Pe când juca la Dinamo, Toci a fost huiduit de mulţi dintre suporterii sibieni care-l considerau trădător. Deşi rănit în orgoliu, s-a comportat cu demnitate, şi-a făcut datoria în teren, dar cu inima strânsă. Ştia că iubirea nu moare atât de încet. Sezonul trecut, după un meci excelent făcut la Cluj, Toci a fost lovit de unul dintre suporterii clujeni, înfierbântaţi de rezultatul nefavorabil. Nu a ripostat şi nici nu a depus plângere pentru a nu inflama şi mai tare spiritele din jurul partidelor care mai rămâneau de jucat. Aceasta a fost principala sa trăsătură de caracter. Profesionismul său nu poate fi pus la îndoială. Revenit în Mediaşul natal, în urmă cu trei sezoane, Toci a pus umărul la revenirea echipei de pe Târnava între forţele campionatului românesc. Pilon de forţă al echipei, în jurul său s-a construit o formaţie ce avea să surprindă sezonul următor, chiar şi fără Toci în teren. Pentru că el deja revenise la echipa pe care o iubea, CSU. Ultimul său sezon l-a petrecut acasă, la Sibiu. A jucat şi împotriva Mediaşului, deşi reconstrucţia echipei i se datora în mare măsură. A marcat trei coşuri consecutive de trei puncte, decisive pentru victorie. Elegant. Aşa l-ar fi caracterizat oricine. Era un gentleman al sportului sub panou.

Dragoste fără margini

Relaţia lui Toci cu suporterii sibieni s-a consumat extrem de pătimaş. Adulat şi huiduit, Toci a păstrat aprinsă pasiunea tinerilor sibieni pentru baschet. A participat la majoritatea acţiunilor suporterilor. La ultima ediţie a streetball-ului, chiar dacă se simţea rău, a arbitrat mai multe meciuri, chiar şi rezemat de piciorul panoului de baschet. A lăcrimat la filmuleţele pregătite de suporteri şi s-a veselit împreună cu ei în momentele când şi-au adus aminte de bucuriile împărţite de-a lungul vremii. A făcut parte şi din echipa naţională a României, iar pentru eleganţa sa, pentru experienţa şi plusul adus jocului de baschet din România a primit titlul de maestru emerit al sportului din partea Federaţiei Române de Baschet. Elemer Tordai va fi înmormântat astăzi, la ora 13, la cimitirul municipal.

Măcinat de cancer

Toci a fost răpus de cancer la colon. El a murit duminică seară, în policlinica Polisano, la vârsta de 36 de ani. În ciuda tratamentului la care a fost supus, căpitanul lui CSU nu a reuşit să câştige şi meciul cu boala. El era căsătorit de 12 ani cu Tinke.


"Dragostea şi suportul pe care-l primeşti de la suporteri e reversul la tot ceea ce ai dat tu pentru această echipă. Nu am fi reuşit să facem atâtea în viaţă singuri, fără suportul şi încrederea pe care am avut-o între noi. Ai fost mereu acolo când am avut nevoie de tine, la greu să ne încurajăm şi la bucurii să ne îmbrăţişăm. Aceste momente nu se pot uita niciodată. Cred în tine Tocico-fiom, cred că ai inimă de campion cum ai dovedit de atâtea ori, şi campionii sunt învingători. Viaţa mea este mai bogată cu prieteni ca tine şi Inke. Koszonom mi isi szertunk. Vei rămâne mereu în sufletul meu aşa cum te-am ştiut şi te-am iubit.“ Beni Pelger


Ultimele gânduri ale suporterilor

b_killer
“Lacrimile ce le vărsăm noi sunt prea puţine pentru a-i mulţumi lui TOCI pentru cariera de excepţie ce a avut-o şi sufletul care l-a pus pentru fiecare echipă la care a jucat. TOCI vei rămâne în inimile noastre.”

reggie
“Cuvintele sunt prea sărace pentru a arăta suferinţa noastră.
Odihnească-se în pace! Toci, ai fost şi vei rămâne un model şi un simbol pentru noi! Nu te vom uita niciodată!”


Toci în Cartea Recordurilor
De câteva săptămâni, suporterii sibieni au decis să-i dedice lui Toci viitorul record mondial de cel mai lung meci de baschet din lume, record ce va fi doborât de sibieni la începutul lunii august. Din păcate, ei nu au ajuns să-i spună şi jucătorului acest lucru, ezitând din cauza stării lui din ultimul timp.

Durerea ne copleşeşte sufletele. Scandările noastre se vor îndrepta spre cer. Un OM a plecat dintre noi şi ne-a lăsat îndureraţi
TOCI
În inimile noastre vei trăi mereu. Dumnezeu să te odihnească în pace.
Asociaţia „Al 6-lea jucător”

Bogdan BRYLYNSKI
Tudor Şt. POPA

Un devean pentru Guiness Book - articol din Hunedoreanul

Fanii echipei CSU Sibiu au jucat sambata si duminica cel mai lung meci de baschet din Romania, care a durat 24 de ore, la Sala Transilvania din orasul declarat capitala europeana 2007. Aceasta a fost, de fapt, o simulare pentru o partida care se va desfasura intre 2 si 5 august si cu care baschetbalistii vor sa intre in celebra Guinness Book.

Mai mult cu 12 ore

In echipa recordmenilor s-a aflat si un devean de 27 de ani, care este jurnalist la o publicatie sibiana. Bogdan Brilinsky este si selectionerul echipaei ce isi propune sa intre in Cartea Recordurilor cu un meci de baschet de 72 de ore.
Ideea recordului mondial s-a nascut dupa ce fanii echipei CSU Sibiu, organizati in Asociatia "Al 6-lea jucator", au descoperit pe internet un filmulet despre o echipa de japonezi care a jucat baschet, anul trecut, timp de 60 de ore si trei secunde. "E suficient sa jucam 61 de ore fara intrerupere pentru a dobori actualul record mondial, dar noi vrem sa-l depasim cu 12 ore, ca sa fim siguri ca vom fi cei mai buni", afirma deveanul Bogdan Brylynski.

6.000 de aruncari la cos

In inedita competitie s-au inscris 45 de tineri, sportivi amatori, cu varsta cuprinsa intre 16 si 30 de ani. Dintre ei, doar 24 vor fi selectati sa participe la meciul-record mondial. Meciul-simulare, care a durat de sambata de la ora 11.15, pana duminica la ora 11.15, jucandu-se 24 de ore fara intrerupere, a fost organizat pentru ca temerarii sa afle daca intre 2 si 5 august vor fi in stare sa doboare recordul detinut de Japonia. Inainte de a intra pe teren, fiecare participant a fost supus unor teste medicale si psihologice la un laborator de medicina sportiva.
Partida de baschet de sambata si duminica, care este si cea mai lunga jucata vreodata in Romania, a avut loc la Sala Polivalenta "Transilvania" si s-a incheiat cu scorul de 892 la 792. In timpul acesteia, jucatorii au aruncat la cos de peste 6.000 de ori. Comparativ, intr-o partida obisnuita de baschet, care are patru reprize a cate 10 minute, o echipa poate inscrie in jur de 100 de puncte. Simularea de o zi s-a incheiat si cu renuntarea unuia dintre jucatori de a participa la partida care va debuta pe 2 august.
Cele doua echipe, "Albastrii" si "Albii", nu au parasit nicio clipa sala sportiva pe toata durata celor 24 de ore si au respectat, pe langa regulile baschetului, si cateva conditii speciale: niciun jucator nu a putut parasi incinta de joc mai mult de cinci minute, toti au mancat si au dormit in apropierea terenului si au avut o pauza de odina de patru ore, o data la opt ore. Aceleasi conditii trebuie indeplinite si in august, la meciul pentru doborarea recordului mondial, cand organizatorii spun ca in sala vor fi prezente personalitati din lumea sportului, printre care cunoscutul comentator sportiv Cristian Topescu si presedintele Federatiei Romane de Baschet, Carmen Tocala.

Reguli Guinness

De cum le-a venit ideea meciului-record, fanii CSU Sibiu i-au contactat pe reprezentantii Guinness Book, care le-au trimis un set urias de reguli ce trebuie respectate cu strictete pentru ca eventualul record sa poata fi omologat. In primul rand, trebuie respectate regulile baschetului, spune Bogdan Brylynski.
"Cinci jucatori pe teren, plus sapte rezerve pentru fiecare echipa. Numarul jucatorilor dintr-o echipa poate scadea pana la trei. Sub trei jucatori se intrerupe jocul. La meciul pentru doborarea recordului mondial vor participa 24 de jucatori. Numarul lor trebuie sa fie acelasi si la finele partidei. Nu ii poate inlocui nimeni in cazul in care patesc ceva", explica deveanul, care se ocupa si de pregaztirea fizica si psihica a baschetbalistilor amatori, impreuna cu Flaviu Stoica, fost antrenor al echipei de baschet CSU Sibiu in anii '80-'90.
Meciul-record va fi arbitrat de doi arbitri, care se vor schimba prin rotatie, la fiecare patru ore.
La partida care va incepe in 2 august va fi prezent in permanenta cel putin un martor, care poate fi reprezentant al autoritatilor locale ori judetene, politist, medic etc. Organizatorii meciului trebuie sa completeze foaia de joc in care vor fi consemnate faulturile, cosurile marcate, respectarea de catre jucatori a regulilor impuse de Guinness Book. Martorii prezenti in sala vor semna dupa fiecare adnotare facuta de organizatori in foaia de joc in perioada in care cei dintai au asistat la partida.

Orice amanunt trebuie filmat

Regulile Guinness Book implica existenta permanenta a unui cronometru in timpul celor trei zile de baschet fara intrerupere, afirma selectionerul jucatorilor care vor incerca sa depaseasca recordul. Cronometrul va arata ora reala, dar si timpul scurs pana la finalul celor 72 de ore de joc, adauga Brylynski.
De asemenea, inceputul partidei, inceputul si sfarsitul fiecarei pauze, momentul doborarii actualului record dar si acela in care se va incheia meciul trebuie filmat, in toate aceste imagini urmand sa fie vizibil cronometrul inregistrand ora reala. Pe langa imagini, martorii semneaza foaia de joc care va ajunge la Cartea Recordurilor si in care vor fi consemnate absolut toate evenimentele care se vor derula in sala pe durata celor trei zile.

Cat timp pot dormi jucatorii

Fiecare participant la record isi va aduce in sala un sac de dormit, saltelele urmand a fi puse la dispozitia baschetbalistilor de catre organizatorii evenimentului.
"Pentru ca efortul sa fie impartit in mod egal intre toti participantii la meci, a fost intocmit un grafic in care sunt stabilite toate schimbarile intre jucatorii din teren si cei de pe banca de rezerva, dar si orele de somn la are dreptul fiecare", mai spune deveanul, exemplificand ca jucatorii care stau opt ore pe teren sau pe banca de rezerva pot dormi timp de patru ore, prin rotatie.
Cu alte cuvinte, cand primii patru baschetbalisti au intrat in pauza de somn, pe banca de rezerva mai raman doar trei, care ii schimba, tot prin rotatie, pe cei cinci aflati pe teren. Cei care se trezesc, ii inlocuiesc apoi pe cei din teren. Fiecare participant joaca timp de 10 sau 20 de minute, apoi sta pe banca de rezerva alte 10 minute, dupa care revine pe teren.

Trei mese pe zi

Alimentatia jucatorilor in timpul partidei va fi urmarita la fel de strict de catre medicii lotului national de canotaj. Baschetbalistii vor manca de trei ori pe zi, iar meniul cuprinde piept de pui la gratar, orez si salata, urmand ca seara sa primeasca in plus un ou "ochi", afirma Bogdan Brylynski. Pe langa acestea, vor primi si cate o jumatate de banana si patru mere, de patru ori pe zi, apoi o serie de vitamine si propolis. Odata cu fructele, fiecarui jucator ii va fi administrata si o jumatate de tableta de glucoza.
"La capitolul lichide, o sa bem un amestec de miere cu apa si cu vitamine, dar si un lichid de culoare verzuie, cu un continut bogat in vitamine. Acesta din urma se bea la iesirea din teren, iar portia este o jumatate de pahar. La cel cu miere nu exista restrictii, dar trebuie evitate excesele, caci altfel vom sta mai mult la toaleta ecologica decat pe teren", spune deveanul, adaugand ca in timpul celor 24 de ore cat a durat simularea recordului s-au baut 600 de litri de apa.
Medicii vor fi, la randul lor, prezenti in sala tot prin rotatie, timp de cate patru ore.

Pretul recordului

Toate cheltuielile pe care le implica partida care va debuta pe 2 august la Sala Polivalenta "Transilvania" din Sibiu provin din sponsorizari, potrivit lui Brylynski: "Consiliul Judetean ne-a oferit gratuit sala de joc, iar sponsorul principal este o reprezentanta auto din Sibiu".
Deveanul, care se numara si printre organizatorii ineditului eveniment, nu poate face un calcul exact asupra cifrei totale la care vor ajunge cheltuielile pentru doborarea recordului mondial. El afirma doar ca mancarea si bautura costa in jur de 2-300 de euro pe cap de jucator.
Intrarea in sala de joc va fi libera in cele trei zile cat va dura meciul, mai spune Brylynski, deci publicul amator de baschet poate asista la incercarea de doborare a recordului mondial. Sala Polivalenta din Sibiu are o capacitate de 2.500-3.000 de locuri.

Dus si toalete ecologice

In timpul meciului de baschet prin care sibienii vor sa doboare actualul record mondial niciunul dintre jucatori nu are voie sa paraseasca parchetul salii pe durata celor 72 de ore in care se va desfasura partida, spune Bogdan Brylynski. Exceptie fac pauzele. Guinness permite o pauza de cinci minute la fiecare 60 de minute jucate. "Pauzele respective se pot cumula. De pilda, daca joci sase ore continuu, poti lua o pauza de 30 de minute, timp in care poti parasi parchetul, dar nu si incinta salii de joc", explica deveanul. El mai spune ca jucatorii pot merge la baie ori pot face un dus in timpul pauzei, specificand insa ca aceasta va fi luata de toti jucatorii in acelasi timp. Deci, in pauza, nimeni nu joaca. Pentru situatiile de urgenta, in apropierea spatiului de joc vor fi instalate toalete ecologice.
In timpul celor 72 de ore, cat si-au propus sa joace, baschetbalistii amatori au la dispozitie doua mingi pe care le pot schimba intre ele, si vor purta trei randuri de echipament, pe care vor fi scrise atat numele jucatorului, cat si al sponsorilor care sustin financiar ineditul meci.

Cine este "Al 6-lea jucator"

Asociatia "Al 6-lea jucator" a fost infiintata din dragostea fanilor pentru baschet si din dorinta de-a promova baschetul sibian, scrie pe site-ul oficial al asociatiei, care are pana acum 47 de membri activi. Asociatia, al carui presedinte este Claudiu Hila, a organizat o serie de actiuni printre care: achizitionarea de materiale menite sa sustina si sa incurajeze echipa de baschet CSU SIBIU, cadouri pentru jucatori cu prilejul aniversarii acestora, un forum al suporterilor, un site si o revista dedicate baschetului sibian.
Inainte de-a pune la cale doborarea recordului mondial, "Al 6-lea jucator" s-a implicat intr-un proiect de promovare a baschetului in scoli, organizand, impreuna cu jucatori de la CSU Sibiu, antrenamente cu elevii. In prezent, asociatia deruleaza si un proiect de amplasare in tot Sibiu a unor panouri de baschet, in spatii special amenajare ori in parcuri sau alte zone unde s-ar putea juca sportul care a facut din Michael "Air" Jordan cel mai mare baschetbalist al tuturor timpurilor.

Istoria baschetului

Baschetul a aparut in 1891, cand seful departamentului de educatie fizica al Colegiului "Springfield" din Massachusetts, Luther Gulick, si profesorul de sport James Naismith au inventat un joc pentru a intretine in forma atletii in timpul iernii. Cu o minge de fotbal, ei au convocat 18 tineri, au numit capitani pentru doua echipe a cate noua jucatori si i-au invatat un nou joc "Basket Ball". In locul cosului de acum, mingea era aruncata intr-un cos pentru fructe schimbat mai tarziu cu un cerc cu plasa atarnata dedesubt. In 1906 s-a decis sa se desfaca plasa pentru ca mingea sa poata cadea. Primele mingi de baschet au fost realizate din fasii de piele, mingea din fibra fiind introdusa in 1942. In 1892, Senda Berenson Abbott, profesoara de educatie fizica la "Smith College" din Northampton, Massachusetts, a introdus baschetul si la femei. In Europa, jocul s-a raspandit la inceputul secolului XX, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904, de la St. Louis. Primele demonstratii de baschet din Romania au fost efectuate in 1920. 11 ani mai tarziu lua fiinta Federatia Romana de Baschet si Volei si tot atunci a fost organizat primul campionat regional masculin.

http://www.hunedoreanul.ro/index.php?id=22&backPID=24&tt_news=7101&cat=23&view=single_conf&cat_uid=3&conf_uid=

Campioni nationali, ne pregatim de Guiness Book

Cei 27 de tineri sibieni s-au achitat cum nu se poate mai bine de primul hop în calea doborârii recordului mondial de cel mai lung meci de baschet. Simularea de 24 de ore s-a încheiat fără nici un incident neplăcut. În plus sunt campioni naţionali în ce priveşte durata unui meci de baschet. În urma partidei vor fi selectate cele două echipe care vor intra în teren pentru a juca baschet timp de 72 de ore. Au fost peste 6.000 de aruncări şi ambele echipe au reuşit să marcheze în jur de 1.000 de puncte

Sâmbătă dimineaţa. Ora 9:30. 27 de tineri se adună în faţa Sălii Transilvania. Pentru ei urmează 24 de ore de foc, în care îşi vor testa limitele, pentru prima dată cu adevărat. Pe parchetul Sălii Transilvania se antrenează jucătorii de la CSU Sibiu. Idolii generaţiilor de suporteri care animă fiecare meci disputat acasă de echipa lor favorită. Odată adunată „trupa de şoc”, antrenorul Flaviu Stoica, preşedintele Asociaţiei „Al 6-lea jucător”, Claudiu Hila şi Ilie Mitea, directorul OPC şi unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai acestui eveniment fără precedent în România încep o şedinţă tehnică. Continuă să lucreze cu moralul celor care au în faţă 24 de ore de foc. O nimica toată în comparaţie cu recordul de 72 de ore, însă fără îndoială un pas dificil. Adio ciorbă de burtă, adio cartofi prăjiţi şi prăjituri scăldate în frişcă. Primul pas spre doborârea recordului, o alimentaţie corectă. Micul dejun dispare rapid în burţile înfometate ale jucătorilor. Brânză, roşii, ouă şi multă glucoză.

Meniul unui mic dejun ce va prefaţa o alimentaţie cu care nici unul dintre jucători nu a fost obişnuit. Cu burţile oarecum pline, se intră în sală. Pe parchetul care va ţine loc de casă şi de masă celor 27 de tineri care se pregătesc pentru tentativa de doborâre a recordului mondial.

După manual

După luni de şedinţe şi cercetări, organizatorii au stabilit un grafic de joc extrem de riguros menit să dozeze la maxim efortul pe care îl vor depune jucătorii în teren. Conform graficului, fiecare jucător intră în teren în funcţie de cât de odihnit este. La fel, cei obosiţi vor lua loc pe saltelele ce ţin locul patului de acasă pe durata simulării. Primele patru ore trec rapid şi destul de uşor. Nimic deosebit până acum. După patru ore, primul jucător intrat în teren trece pe saltea, la programul de somn obligatoriu. Din acest moment, datele problemei se schimbă. E greu să dormi când zece jucători aleargă permanent în la 2-3 metri de tine şi bat încontinuu mingea. Odihna este însă obligatorie. Cine nu reuşeşte să adoarmă se va vedea faţă în faţă cu opt ore obositoare înaintea următoarei pauze de somn. Aşa că fiecare jucător apelează la fel de fel de artificii: dopuri de urechi, prosoape peste ochi sau mp3-playere care să facă uitat sunetul mingii izbite de parchet.

Plictiseala şi căldura

Dacă în teren lucrurile merg ceas, pe margine e mai complicat. Căldura din sală te face să transpiri. Iar până la următoarea intrare în teren mai sunt 10-20 de minute care pot deveni plictisitoare, în lipsa unor altfel de activităţi. Aşa că imediat se pune pe roate o bursă a gazetelor care trec din mână în mână. Optimismul compenesează însă toate aceste neajunsuri. Disciplinaţi, cei 27 de tineri respectă fiecare pas ce trebuie făcut pentru doborârea recordului. Nu strâmbă din nas nici la a treia porţie de pui cu orez, nici nu pitesc merele care trebuie să mânânce. Cu toţii şi-au dat seama că determinarea este cuvântul cheie pentru un asemenea eveniment. Coşurile curg şi la un panou şi la altul, iar la final de meci, pe tabelă sunt înregistrate aproape 2000 de puncte. Puţin pentru nişte profesionişti, multe pentru o mână de tineri care au alergat încontinuu 24 de ore. Fiecare dintre cei 27 de tineri a jucat în jur de 16 ore. Finalul meciului vine ca o descătuşare. E primul pas pe care l-au trecut. Următorul pas îi va duce în Cartea Recordurilor.

Reguli de joc: Pe toată durata tentativei de doborâre a recordului, nici unul dintre jucători nu poate părăsi suprafaţa de joc în afara timpilor de pauză. Toţi cei 24 de jucători primesc câte 5 minute de pauză la fiecare 60 de joc efectiv. Masa se ia pe marginea terenului, la fel şi somnul. Pe parchet, pe marginea terenului, vor fi amplasate mai multe saltele, pe care jucătorii se vor putea odihni. În rest, jocul se desfăşoară conform regulamentului de baschet. Pe lângă jucători, echipa de organizatori are în grijă hrana, tabela şi foaia de joc precum şi graficul de schimbări, „Biblia” acestei tentative de doborâre a recordului mondial.

Bogdan BRYLYNSKY

De ce tot timpul prea târziu?

Editorialul din Ziarul de Sibiu de marti

Pentru că sibienii nu ştiu când şi cum să ia cuvântul. Pentru că sunt mai degrabă diletanţi decât decişi să îşi urmeze ţelul. De ce spun asta? Două probleme importante au fost atacate de-a lungul timpului atât de Ziarul de Sibiu cât şi de Primărie şi de o parte dintre sibienii direct interesaţi de aceste probleme. Lucrările inexistente din cartierele periferice, circulaţia infernală din centru şi problema circulaţiei în centrul vechi. Sunt probleme de care ne lovim în fiecare zi. Personal, am schimbat deja suportul de motor al maşinii care s-a rupt de la gropile din zona centrală. Johannis are însă dreptate în momentul în care spune că la consultări nu ridică glasul nici un sibian. Într-adevăr, e mult mai simplu să trimiţi un email anonim pe adresa unui ziar sibian decât să iei cuvântul într-o adunare. E uşor să te plângi pe la colţuri că moare comerţul în Oraşul de Jos dar să nu ridici problema la momentul oportun. Este o dovadă de dezinteres. Modificarea circulaţiei în zona 9 mai a fost pusă în discuţie de o grămadă de vreme şi nimeni n-a zis nimic. Acum e prea târziu. Sibiul este un oraş în dezvoltare şi asta a ajuns să ne doară. Dar face cineva comparaţia cu oraşele în care nu se mişcă decât un deget pe ici pe colo? Unde nu se fac lucrări pentru că nu sunt bani sau pentru că banii de la buget sunt prost gestionaţi? Nu prea cred. N-o fi perfect programul de lucrări al Sibiului, dar este în vârf în topul pe ţară. Şi nu va mai trece foarte mult timp până lucrurile se vor aşeza. Aşa că, daca aveţi ceva de obiectat, faceţi-o la timp.

His Airness...

Filmuletul asta e cea mai buna compilatie cu cariera lui Jordan. Desi nu pot sa spun ca am fost cel mai mare fan Jordan, trebuie sa recunosc ca m-a lasat mut de uimire de-a lungul timpului. Intotdeauna am admirat mai degraba jocul de echipa decat cel individual. Stockton si Malone vor fi intotdeauna cei mai buni pentru mine. Insa geniul lui Jordan nu va avea egal niciodata. Priviti si plangeti :D

In IQ sa ne masuram

Editorialul din Ziarul de Sibiu de luni

Vineri, primesc de la un amic un filmuleţ pe messenger. Un sondaj de opinie prin care o televiziune americană dorea să demonstreze cât de inteligenţi sunt americanii, sau cât de proşti, mai degrabă. Nu spun culţi, pentru că „În ce oraş este zidul Berlinului” nu este o întrebare de cultură generală. Un rezumat pe scurt: câte turnuri Eiffel sunt în Paris: 10, ce religie au israelienii: musulmană, şi zeci de alte răspunsuri imbecile, de care şi un elev de clasa a doua s-ar minuna. Fără falsă modestie, mi-a crescut inima în piept. Ai noştri nu puteau zice asemenea prostii. Dar am revenit rapid cu picioarele pe pământ când am auzit nişte tinere studente că habar n-au că în Sibiu se desfăşorară Festivalul Internaţional de Teatru. Pentru că aşa se ajunge la un grad de incultură, să-i spunem americănesc. Tărâmul Făgăduinţei, cum ne plăcea nouă să numim America înainte să apară sindromul Spania, îşi plafonează locuitorii şi îi transformă într-o masă amorfă, lipsită de vreun alt interes decât cel propriu. Pentru o săptămână pe an, Sibiul este cuprins de acea boemie care te împinge într-o transformare, chiar şi temporară. Te face să te crezi mai deştept, mai intelectual, îţi dă subiecte filosofice de comentat cu amicii. Sincer, din câte piese am văzut până acum, jumătate nu le-am înţeles. Dar mi-au plăcut. Mi-a plăcut anturajul, mi-a plăcut efortul actorilor, mi-a plăcut evadarea din monotonia zilnică, mi-a plăcut lumea nouă în care am petrecut o săptămână. Au fost şapte zile pe cinste, şi de abia aştept să vină 2008. Atunci poate vor veni şi fetele din Belissima şi Extaz la teatru. Barem o săptămână.

Despre maica, sau o definitie exacta a cuvantului bijba

Maica este o bijba. Ea inca nu stie acest lucru. De fapt stie, dar nu prea intelege ce este aceea o bijba. Dupa un dictionar gasit de amicul Alin pe net, bijba e un cuvant care nu se poate reproduce intr-o conversatie cat de cat inteligenta si lipsita de expresii care incep cu p si se termina cu ă. Explicatia mea pentru cuvantul bijba este femeie cu potential. Poate si din aceasta cauza, maica nu intelege cuvantul. Potential in ce sens? Cert este ca bijba ne-a intrat in vocabular. Dugy il foloseste cel mai des, ca tot spunea el ca nu scriu si despre el pe blogul asta. Pana la urma, ne aberam pe o pagina de net tocmai ca sa avem de ce sa ne radem mai tarziu. N-as putea sa scriu tot ce vreau, pentru ca si maica si dugy se uita la mine in monitor. Au plecat cand au vazut ca i-am dat in gat. Cine este maica? Este aceea pe care unii o numesc piticul cialpastronic iar altii o aseamana cu o suricata. Parerea mea, ambele descrieri i se potrivesc. Si a venit din nou langa calculator, iar nu mai pot scrie.
Dar promit sa continui...

60 de ore... si numaram

Editorialul meu din Ziarul de Sibiu de astazi

60 de ore... si numaram
Printre atâtea festivaluri, concerte, piese de teatru şi cultură la kilogram, o mână de tineri se pregătesc pentru un eveniment care va asigura, la rândul lui, expunerea Sibiului peste graniţe. Chiar dacă nu este vorba de cultură. În anul cultural 2007, tinerii sibieni care umplu până la refuz sala Transilvania la fiecare meci al echipei CSU se pregătesc pentru a doborî un record mondial. Am mai scris despre acest eveniment, însă acum l-am studiat în amănunt. Acum câteva luni credeam că tinerii aceştia entuziaşti vor avea zile grele în a convinge fel de fel de oameni şi de companii să le ofere sprijinul. Eram convins că se vor lovi de fel de fel de uşi trântite în nas şi de nenumărate refuzuri. Dar văd că au o putere de convingere mult mai mare decât credeam. Totuşi, sunt mai maturi decât par, atunci când îi vezi vopsiţi pe faţă şi urlând din toţi rărunchii. Ştiu foarte bine să se organizeze şi să managerieze un asemenea proiect. Şi au găsit sprijin în locuri în care poate nici ei nu se aşteptau. Dovadă a faptului că oamenii cu influenţă ştiu să spijine proiecte care merită. Ideea era la îndemâna oricui. Poate mulţi s-au speriat de Cartea Recordurilor şi s-au gândit că e foarte mare bătaie de cap. Vă spun eu că bătaia de cap e de două ori mai mare decât vă gândiţi oricare dintre voi. Şi totuşi, ei au reuşit. La începutul lui august, în Sala Transilvania, tinerii suporteri ai echipei CSU vor doborî recordul celui mai lung meci de baschet din istorie. Vor juca mai mult de 60 de ore. Dacă au reuşit să ajungă până pe parchetul sălii, cu cei 24 de jucători, altceva nu îi poate împiedica.

Pentru ca-i la moda

No, mi-am facut si eu un blog. De ce? Habar n-am... Ca timp foarte mult sa ma ocup de el n-am. Dar e la moda, asa ca, hai sa imi trag si eu un blog. Poate se mai rad si altii de ce prostii imi trec mie prin cap. O sa fie amuzant blogul asta. Hahahahaha