Subscribe

RSS Feed (xml)

Powered By

Skin Design:
Free Blogger Skins

Powered by Blogger

joi, 18 decembrie 2008

Ucisa de neglijenta

O fetita de 10 ani a murit din cauza neglijentei angajatilor bazinului Olimpia. Procurorii n-au gasit vinovati.
Intreaga poveste pe www.brylu.ro

miercuri, 17 decembrie 2008

Bătălia pe cultură

Sabin Luca şi Corneliu Bucur se înţeapă reciproc, deşi muzeele pe care le conduc au avut un an extraordinar

marți, 16 decembrie 2008

Pe partie la Paltinis

Primul weekend de ski pe anul ăsta. Foarte faaaaaain. Şi de abia le aştept pe următoarele. Plănuiam o excursie la Straja pentru weekendul ce tocmai a trecut.
continuare pe brylu.ro

www.brylu.ro

Două noi posturi pe www.brylu.ro

luni, 15 decembrie 2008

Frig, dar cu căţei.

Citiţi "Frig dar cu căţei" pe www.brylu.ro

duminică, 14 decembrie 2008

A venit Moşul cu .ro

E doar 14 decembrie şi la mine a venit Moş Crăciun. No, dacă am fost cuminte, acu ce să fac. N-am primit maşinuţa care se trage în spate şi merge în faţă şi nici jocul Motocros pe care mi le-am dorit pe la 5 ani. Eu încă mai aştept, că Moşul e deobicei foarte ocupat şi până termină cu copiii din China mai are un pic. Deşi au trecut 24 DE ANI, MOŞULE!!!!!!!
În loc de maşinuţă şi de joc, Brylocea a primit un .ro.
www.brylu.ro

E available, deşi încă mai meşteresc la el. Noroc cu Dugy, că de nu încă mă uitam la un monitor scărpinându-mă în cap. Mulţam fain, bă! Deci, de azi ne mutăm în noul hambar. Şi nu vă faceţi speranţe deşarte. Şi acolo fac tot ce vreau io!

joi, 11 decembrie 2008

Cum schimbă banii optica

De aproape doi ani de zile sper ca vreo ţară dezvoltată din Uniunea Europeană să pună biciul pe noi şi să ne aducă pe calea cea bună. Pentru că noi nu suntem, clar de tot, în stare. Multă vreme am fost convins că cei care conduc această ţară de 19 ani sunt nişte mafioţi. Nu mi-am schimbat optica ci am îmbunătăţi-o. Sunt şi mafioţi dar şi foarte proşti. Şi-au dat cu stângul în dreptul cu noua taxă auto de au stârnit toţi şoferii din România, de parcă n-aveau destule probleme. Sâmbătă, şoferii vor să facă un miting ad-hoc în centrul Sibiului. Nu vor rezolva nimic, e clar. Dar au tot dreptul să protesteze. De ce nu vor rezolva nimic? Păi, faţă de anul trecut, când europenii au făcut cu ou şi cu oţet Guvernul, acum îl bat frumos pe spate şi îl felicită. S-a tăiat macaroana şi în Europa. Ce mai liberă circulaţie a mărfurilor? Ne trebuie bani, şi repede. Ne trebuie locuri de muncă. Restul sunt nişte principii, pe care le vor aplica doar când economia va dudui din nou. Adică peste vreo 10 ani de acum înainte. Până atunci, banii dictează principiile. Din paria Europei, Tăriceanu a ajuns băiatul bun. Dar îl vor linşa românii.

Cine vrea în Austria cu nişte necunoscuţi?

Asta chiar că e nouă. Prima dată când văd o asemenea reclamă. Stau încă să mă gândesc dacă e sau nu ingenioasă. Primesc mailul acesta de pe adresa sarbatori_austria2008-2009@yahoo.com. Nu-i prea frumos din partea mea sa divulg adresa, dar cum am observat ca sunt spammeri, ca mi-au trimis acest mail pe toate cele trei adrese de redacţie le dau şi eu o ţâră na-na
Buna ziua. Suntem un grup de 12 studenti, impreuna am inchiriat 2 masini Mercedes Vito pentru o excursie in Austria de sarbatori.
Mai avem loc pentru inca 4 persoane care doresc sa se asocieze cu noi pentru aceste sarbatori.
Masinile le-am inchiriat de la http://www.rentabenz.ro si http://www.bucuresti-rent.com . Acestea sunt aproape noi si prezinta siguranta maxima in deplasarile din afara tarii.
In cazul in care sunteti un grup mai mare de persoane care doriti sa facem sarbatorile intr-o tara straina in mai multi ne puteti contacta.
Daca nu aveti mijloc de transport puteti inchiria o masina de la aceste firme pentru ca sunt ogerte speciale pentru sarbatori si ofera si posibilitatea de a parasi tara cu masina.
Inca nu ne-am decis unde vom sta in Austria pentru ca trebuie sa fie o decizie de comun acord. Vom lua decizia pe data de 15 decembrie si vom pleca pe data de 22.
Asteptam raspunsul vostru.

Pro şi contre. Pro, băieţii sunt deştepţi (sau fetele, aşa e bine, Adelici?) Au găsit o metodă inedită de a-şi face reclamă. Faţă de mailurile care vin cu tona şi cu mesaje insipide, pe acesta l-am citit. Mi s-a părut inedit şi le-am făcut mai departe reclamă. O parte din scop şi l-au atins.
Contre: Cine trăznetu pleacă în Austria cu 12 studenţi pe care nu îi cunoaşte, în 2 maşini pe care nu le-a văzut în viaţa lui, cu nişte oameni despre care nu ştie nimic. Aventură, aventură, dar care ar fi distracţia? Cât îţi ia numai să faci cunoştinţă cu fiecare şi deja eşti în Ungaria. Hai să zic că aş fi pus botul până la al treilea paragraf, ala cu grup mare de persoane. De-acolo îţi dai seama că, de fapt, totul e o dumă şi că e doar o metodă inedită de a face reclamă închirierilor de maşini. Nota 8, băieţi (sau fete) pentru promovare. Bravos.
Foto
P.S. Mi-am adus aminte şi un banc. Cum a ajuns Ion în comă la spital. I-a spus Măriei: uite un Mercedes Vito.

miercuri, 10 decembrie 2008

Ne tremură chiloţii II


Tiiiii, că iară mă apucă dracii. M-a mâncat în dos să o tai mai repede aseară de la servici, să mă uit la România-Spania. Handbal, beeeeee, că mai egzistă şi alte sporturi în afară de fotbal şi baschet. Ungaria, checked, Franţa, checked, Danemarca checked. Şi nu oricum. Am bătut în stil de mari campioni. Dar cum noi ştim să fim campioni doar câte două-trei zile, ne-am dat iară cu curul de pământ. Başca faptul că am pierdut-o şi pe Ramona Maier, una dintre cele mai bune extreme all-time. Până să îl pună pe Tadici antrenor la naţională, România intrase într-un con de umbră. Deşi aveam supervalori, n-aveam pe nimeni să le aranjeze ca lumea în teren. Cu Tadici pe bancă, România a avut super performanţe. Finale, medalii, tot tacâmul. Ne-a lipsit un titlu. Deşi a revigorat naţionala, Tadici a zburat. Pentru că acesta e sportul. Drept în teren, curvă în afara lui. Tadici a fost lucrat de jucătoare. Ajunse din nou vedete, trupa de gagici s-a pus de-a curmezisul lui. Tadici e un om de doi lei. Un ghiolban lipsit de orice urma de bun simt, un asa nu în codul bunelor maniere. Dar e un antrenor al dracului de bun. El lucrează cu biciul într-un sport care vine cam pe locul III dupa box şi rugby în ceea ce priveşte violenţa din teren. Eu am crescut în spatele băncii de rezervă a echipei Remin Deva. Prima mea iubire a fost Gabi Stuparu, interul echipei de la acea vreme. Prima mânărie făcută în viaţa mea a fost într-o sală de handbal. Atunci am pus 50 de bileţele în urna care avea să desemneze cea mai frumoasă jucătoare a turneului ca să iasă Gabi a mea. I-am rupt mamei mele vreo 10 ceainice, că-mi trebuia ceva cu ce să pot face gălăgie. Iubesc sportul ăsta din cale afară şi poate de asta îl înţeleg o idee mai bine decât restul suporterilor.
Să fii handbalistă e al dracului de greu. Lovituri în teren, vânâtăi după fiecare antrenament, zbiri pe banca de rezerve, înjurături la greu, de pe bancă şi din tribune. E un sport de bărbaţi practicat de femei. Iar ele sunt tratate pe măsura sportului pe care îl practică. Despre o handbalistă poţi spune orice, numai că e domnişoară nu. Este, dar în afara programului. În meci e o maşină pusă să lovească, să pareze, să împingă, să pişte, să dea coate, pumni, să pună piedici, să facă orice. Regulile handbalului sunt cele mai permisive. Cât timp nu dai la gât, poţi să-ţi învineţeşti liniştit adversara, ar fi o traducere pe scurt. Mi se pare absolut normal ca oamenii care fac parte din fenomen să se contopească. De aceea nu pot să îl acuz pe Tadici în vreun fel. Omul a fost acolo să facă performanţă şi a făcut.
Voina, pe de altă parte, pare un domn. Le vorbeşte frumos, le roagă înainte să le transmită indicaţii. Şi i-a mers, până acum. Dar va crăpa curând. Pentru multe dintre jucătoare, Europenele sunt ultima şansă să vadă podiumul de sus. Ele nu mai joacă din ambiţie, nu mai au nimic de demonstrat. Joacă din regret. Sunt conştiente că au fost o generaţie de excepţie care n-a confirmat decât parţial, ca să folosim limbaj de sportivi. Au început fulminant campionatul. Au măturat pe jos cu echipe ce-şi băteau tot timpul banana de noi. Şi au capotat lamentabil împotriva Spaniei, o echipă care nu a impresionat niciodată. De ce? Pentru că Voina, ca să demonstreze că el nu e Tadici, a convocat jucătoare refuzate de primul. Gen Amariei, care aseară a pierdut meciul de una singură. Şi da, a demonstrat că nu e Tadici. Dacă Tadici o avea pe Elisei la dispoziţie, câştiga tot. Voina este un domn, nimic de spus, dar care se va confrunta cu o altă problemă. În mandatul trecut, fetele se uneau împotriva duşmanului Tadici. Jucau de-ale dracului, ca să îi închidă gura. Acum, echipa s-a rupt în două, nucleul lui Tadici şi "prospăturile" lui Voina. Iar ambele tabere vor încheia cu mâinile în părul antrenorului. Deseară jucăm cu Ucraina. Pierdem, suntem morţi iar Norvegia va mătura cu noi pe jos. Câştigăm, tragem aer adânc în piept pentru cele mai grele semifinale din istoria modernă a echipei.
Uitându-mă la meci, aseară, mi-am adus aminte de un editorial scris de mine în timpul Campionatului European de fotbal, pentru care am fost înjurat şi porcăit. Dar uite, iară se repetă povestea.
Foto: România lui Tadici

Tăiaţi legătura de pe ochi

Vechi proverb: corb la corb nu scoate ochii. Şi tot din sfera oftalmologica, imaginea justiţiei este o doamnă legată la ochi. Asta ca să stabilim legătura dintre cele două aspecte ale subiectului cu pricina. Judecătorii se tem că ar putea fi traşi la răspundere pentru verdictele pe care le dau. Uuuuuuuu, tremură toţi. Oare de ce, diştinşi purtători de robă. Dacă aveţi atâta încredere în puterea dumneavoastră de a interpreta legea şi a o respecta prin deciziile pe care le daţi, de ce vă temeţi? Cine ştie? Cine ştie? Păi cred că ştiu eu. Vă temeţi pentru că ştiţi că uneori daţi decizii din brişcă. Nu zic interese, departe de mine gândul. De fapt e aproape, dar să ne rezumăm la gradul de capabilitate. Judecătorii se tem de abuzuri din partea justiţiabililor. Ei, uite că orice roată se întoarce. Justiţiabilii s-au temut 19 ani de abuzuri din partea judecătorilor. Au primit basculante de abuzuri, au pierdut mii de procese cu dreptatea în mână. Dar acum ce mai contează. A răsărit soarele şi pe strada lor. Să vă temeţi, domnilor şi doamnelor judecători. Într-una din zile, banderola de pe ochii justiţiei va cădea. Şi prima privire către dumneavoastră se va îndrepta. Nasol!

marți, 9 decembrie 2008

Borşa, Londra, whatever

No, ca să îi vedeţi cât îi duce capul. Agenţii de turism români pare-mi-se că nu prea gândesc. Sau au un plan foarte bine pus la punct de crescut veniturile prin subminarea turismului românesc. Serios, deja mă gândesc la o ipoteză de genul ăsta pentru că refuz să cred că toţi sunt idioţi. Asta e ultima ofertă pe care am primit-o pentru Revelionul 2008-2009:
POIANA BRASOV
HOTEL PIATRA MARE - 1 camera 3492 LEI/pachet 5 nopti/persoana
HOTEL MIRAJ - 5 camere 2.800 LEI/pachet 5 nopti/persoana

PREDEAL
HOTEL ROZMARIN - 5 camere 870 EURO/pachet 5 nopti/persoana
VILA SELECT - 1 camera 1650 LEI/pachet 4 nopti/persoana

BUSTENI
HOTEL SILVA
- 3 camere 2 stele 1692 LEI/pachet 4 nopti/persoana
- 7 camere 3 stele 1836 LEI/pachet 4 nopti/persoana

BORSA
HOTEL AS - 9 camere 2300 LEI/pachet 5 nopti/persoana

Tenerife - HOTEL MEDANO ***
26 dec 08– 03 ian 09 - 985 €
Tenerife - CATALONIA ORO NEGRO ***+
26 dec 08– 03 ian 09 - 1025 €

Dubai - HOTEL REGENT PALACE 4*
6 nopti - 29 dec 08– 04 ian 09 1065 €

Londra 6 zile
29 dec 2008 – 03 ian 2009 587 €

Deci ce mi-e Borşa, ce mi-e Londra. Băăăăă, sunteţi nebuni la cap? Io mi-s foarte curios când a văzut ultima dată un agent de turism cum arată o cameră la un hotel din România şi cum arată una în străinătate. Când a făcut el ultima dată o comparaţie între servicii. O să ziceţi că e vina proprietarilor, că de fapt ei ţin preţurile atât de sus. Corect. Dar dacă agenţii de turism din România ar vrea să fie profi, le-ar da tiflă tuturor nemernicilor care văd doar bogăţii şi îi doare-n cur de clientelă şi ar refuza să le vândă pachete de genul acesta.

luni, 8 decembrie 2008

Lui îi e lehamite!

El e Gigel. I-am pus link pentru că pare un tânăr inteligent. Că pentru ce scrie, nu merită. Gigel face o comparaţie clasică între câini şi copii. Îl apucă lehamitea faţă de campaniile de adopţie a câinilor maidanezi. Bine, nu că părerea lui ar conta cine ştie ce. Mă deranjează două lucruri. Unul, că distorsionează realitatea şi trage un semn de egal între două aspecte sociale care nu au niciun fel de legătură. Când o să vezi sute de copii pe stradă, morţi de foame, chirciţi de frig sau călcaţi de maşini, atunci pune egal. Când o să vezi un copil aruncat în stradă pe lângă care trec oameni şi nu îi aruncă nici măcar o privire, atunci pune egal. Până atunci, nu mai vorbi tâmpenii, Gigele. Sunt de acord că există o problemă a copiilor, că alocaţiile sunt mici, că centrele de plasament sunt aglomerate. Dar această problemă nu o exclude pe cealaltă. Sunt unii oameni, cei mai mulţi, care lucrează şi fac voluntariat pentru copii. Şi sunt alţii, cei puţini, care aleg să le facă pe amândouă. Care au grijă şi de copii, şi de câini, şi de natură, şi de toate celelalte care le stau în putinţă. Aspect care mă aduce la punctul 2. Evident, aprobarea ta nu este un bun necesar însă prin atitudinea ta denigrezi munca unor oameni care pun suflet în ceea ce fac. Şi, Gigele, nu mai crede tot ce auzi. Întreţinerea unui câine costă 75 de lei pe lună. Iar căţeii noştri sunt întreţinuţi din buzunarele noastre, din care s-au dat bani şi copiilor, s-au cumpărat şi pomi care au fost plantaţi. Nu s-a cumparat un calculator cu un monitor ca să îţi poţi exprima lehamitea despre nişte oameni care fac ceva când tu doar îţi bătătoreşti fundul pe un scaun.

Din partea unei mame

Domnule Mitică Dragomir, în numele copilului meu încă nenăscut vă mulţumesc pentru grija pe care o manifestaţi în asigurarea ordinii pe stadioanele şi în sălile de sport din România. Legea dumneavoastră este nemaipomenită şi sunt convinsă că gândul dumneavoastră a fost alături de toţi suporterii din ţara aceasta în momentul în care aţi permis forţelor de ordine să bată în stânga şi în dreapta orice persoană le ajunge în mâinile vânjoase. Deasemenea, admir prezenţa dumneavoastră de spirit şi vizionarismul de care aţi dat dovadă având în vedere că forţele de ordine au reuşit să bată doi suporteri deodată. Da, şi pe micul suporter aflat în burta mea la meciul dintre CSU Sibiu şi Gaz Metan Mediaş. Sunt convinsă că fiul sau fiica mea va intra în sală smeriţi, cu capul plecat, aducându-şi aminte că prima bătaie care a mâncat-o n-a fost nici de la mama, nici de la tata, ci de la un necunoscut îmbrăcat în uniformă, care a primit de la dumneavoastră mână liberă. Va fi un tânăr suporter strunit chiar înainte să simtă mirosul parchetului unei săli de sport. Vă sunt îndatorată pentru corecţia primită. O mamă bătută de forţele de ordine la Mediaş, mulţumită dumneavoastră.

duminică, 7 decembrie 2008

O zi incredibilă

Am bătut şi cele mai optimiste pronosticuri. Deşi am spus că o să dăm toţi câinii care îi vom aduce, n-am crezut nici sfert din câte spuneam. Vroiam să fiu doar optimist, să nu pornim la drum cu gândul că iar vom avea o zi tristă, în care ne-am zbătut pentru bieţii căţei fără niciun rezultat. Dimpotrivă, am avut un succes enorm şi, deşi nu-mi stă în fire, cu asta chiar vreau să ne laud. Andreea, Otilia, Ema, Anca, Simo, Raluca, Daniela, Liviu, Alin, Silvana şi nu în ultimul rând Sebi, care ne-a făcut intrarea la târgul de Crăciun, toţi ne-am zbătut să le facem şi căţeilor sărbătorile mai fericite. Şi am reuşit de şi noi încă ne mirăm. 11 căţei şi 2 pisicuţe au stăpâni după seara de sâmbătă. N-am simţit frig, n-am simţit foame şi aş mai fi stat încă multe ceasuri, cu ultimii trei căţeluşi la care, din păcate, n-am reuşit să le găsim stăpân. Dar vine şi rândul lor, sunt convins de asta. Duminică de la ora 18 şi în 20 decembrie de la ora 16 mergem din nou în Piaţa Mare cu căţeii. Veniţi să îi vedeţi, să îi mângâiaţi, să vedeţi cât de afectuoşi sunt. Dragii mei iubiţi.

Mda. Dolofana din imagine (mă refer la câine) era cât pe ce să devină cea de-a patra muiere din familia Brylynski. E în braţe la prima muiere a familiei, dacă vă întrebaţi cine e puştoaica din imagine. E Simonoasa mea cea dragă.

Silvana şi "iubiiiiiire miccăăăăăăăăăă"

Nicolle de la Antena 1, cea mai mare susţinătoare a campaniei noastre. A venit la Târg, a făcut lobby pentru căţei şi a şi luat unul acasă. Mulţumiiiiiiim!

Păi da, trebuie să fie sănătoşi tun. La nevoie facem şi pe doftorul. O injecţie mică nu strică. Sper că nu v-am chinuit copilasilor!

De ea îmi pare cel mai rău. E cel mai lipicios câine care l-am ţinut în braţe vreodată. Şi a fost atâââââât de aproape să fie adoptată. Dacă nu erau prea mulţi în maşină nenii din Bucureşti, acum era la ea la curte. Promit că mă dau peste cap şi până la urmă tot îi găsesc stăpân.

Mai multe poze aici

vineri, 5 decembrie 2008

Revelion second-hand

E naşpa să treci de la Europe la No Mercy. Să te gândeşti că anul trecut, pe vremea asta, te zbânţuiai pe Prodigy şi anul acesta dai din şolduri pe Saragosa Band. Dar deh, ce să-i faci. Vremurile bune au trecut. Milioanele cheltuite pentru Revelionul de la final de capitală culturală sunt acum doar istorie. O să avem un Revelion public low-cost. Motive sunt multe. Unul dintre ele ar fi că Primăria nu mai are bani de aruncat pe spectacole. A cheltuit anul trecut cât pentru 10 ani. Din fonduri proprii, din sponsorizări, din banii Ministerului, a cheltuit zeci de milioane pentru un an cum niciun alt oraş din România nu a avut. Apoi, a direcţionat bani către investiţii noi. Adăpostul de câini este doar una dintre aceste investiţii. Plus efectele crizei, care sunt convins că se simt şi în bugetul local. Plus faptul că au trecut toate alegerile posibile şi imposibile. Iar dacă nu scoate Băsescu nişte bani din pălărie, ca să îl votăm pe el la anul, bag seama că vom rămâne cu nişte biete trupe expirate. Mai că aş fi preferat vreo cinci trupe româneşti în locul lor. E, poate la anul.

joi, 4 decembrie 2008

La anul facem baie


Da mă, la ştrand... de parcă mai merge careva la ştrand. În Veneţia băi ciumpalacilor. Terminaţi mă, ştiu că s-a închis, că nu mai e la subsol la Dumbravă şi că acu îi zice Oxygen. Chiar, oare d-aia i-o fi spus Veneţia? Se inunda în pasajele subterane :))?
Tri rânduri şi n-am zis nimic din ce vroiam. Veneţia, de această dată oraşul, nu birtul, e acoperit de Aqua Alta. Un fenomen care a dat bătăi de cap veneţienilor dintotdeauna. Iar cum amintirile din Veneţia sunt încă proaspete, am cetit cu nesaţ toate ştirile trimise de dogi către Românica. Cea mai interesantă şi mai bine documentată am găsit-o pe Hotnews. Aici se explică foarte pertinent toate cauzele care duc la formarea acestui fenomen. Nu le mai comentez şi eu. Dar mi-aş da cu părerea despre veneţieni. Unii ar spune că sunt privilegiaţi. Nu e de ici de colo să locuieşti în cel mai faimos oraş din lume. Altfel te vede omu când spui "sunt veneţian". E clar că mândria locului de baştină îşi face toţi banii. Dar când îţi plutesc ligheanele prin casă, barca e parcată pe balconul vecinului şi plodul tre să încalţe cizme până la coapsă ca să meargă la şcoală parcă nu-ţi mai arde de mândrie.
Şi când mă gândesc că îs şase luni de când mă plimbam pe acolo şi dădeam mâncare la porumbei în piaţă, căutam cu nesaţ un strop de apă pe o căldură copleşitoare. No, apă am vrut, apă am primit. (bine, mai mult ei decât eu)
Foto

Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase


Călin-Mazemania a uploadat o poză pe site-ul Sibiu Standard, în concursul Câştigă un Iphone. Poza a crescut în top ca Făt Frumos, a ajuns în câteva zile pe primul loc. Cum îi stă în fire să bage zâzanie, nici concursul acesta n-a fost lipsit de „minunata” sa intervenţie. Am primit emailuri de la cititori referitoare la frauda pe care Călin o face. „Echipa” Mazemania l-a ajutat să introducă un cod sursă în pagina blogului său care înregistra fiecare vizită drept un vot pentru poza de pe site-ul ziarului. Evident că am eliminat poza din concurs. Ipocrizia şi-a regăsit căminul, pe acelaşi blog, unde Călin lansează o ipoteză de-a dreptul tulburătoare. A vrut să verifice dacă poate mânări acest concurs. Mai spune Călin că verifică toate concursurile online lansate de presa sibiană. La ultimul post de învrăjbire am fost fraier şi am muşcat. Am ajuns într-o discuţie inutilă cu nişte colegi de presă cu care nu am nimic de împărţit. Şi n-am de gând să încep alte discuţii. În fine, singurul concurs „sub atenta lupă” a criticului de serviciu este cel al Sibiu Standard. Probabil i-ar fi plăcut mai mult un Iphone decât un zbor cu parapanta.
Concluzia: ce ai făcut se numeşte tentativă de fraudă, nici mai mult nici mai puţin. Restul sunt poveşti şi invenţii.
Hai să presupunem că un politician ar fi apărut la alegeri cu 50 de buletine ştampilate cu numele său în buzunar. Şi când l-ar fi prins poliţia ar fi zis că vroia doar să testeze dacă poate mânări votul, că s-au plâns sibieni „echipei” sale electorale. Iep, n-ai fi scris nimic, nu l-ai fi făcut troacă de porci şi infractor şi în zeci de mii de feluri.
Ruşine Mazemania!
L.E.: Voi permite comentarii doar celor care se semnează. Nu vreau să fiu invadat de cei 100 de anonimi.

miercuri, 3 decembrie 2008

Gala Voluntarilor

Vineri, la ora 18, la hotelul Continental Forum va avea loc Gala Voluntarilor. Eveniment la care, evident, căţeii nu vor putea lipsi. La invitaţia Claudiei, asociaţia Animal Life va fi prezentă la această gală. La fel si eu. Cică s-ar putea să luăm şi premiu pentru voluntariat hihihihihi. Da îi numa un zvon :D

Lazăre, culcă-te la loc


Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a sfinţit acu câteva zile o icoană, la Braşov. Nu e cine ştie ce ştire, doar e o icoană. Dar e una plină de rubine şi de cristale Swarowski. De ce are nevoie o icoană de cristale Swarowski? O fac cristalele şi rubinele mai valoroasă? Chiar aici s-a ajuns? Marii sfinţi pe care noi îi sărbătorim aproape în fiecare zi din an sunt majoritatea nişte sihastrii. Oameni trăiţi într-o sărăcie lucie, fără colane de aur la gât şi blănuri din animale rare în spinare. Oameni care mâncau puţin şi rar pentru că se hrăneau cu hrană spirituală. Ei au bătut dintr-un capăt în celălalt această lume, propovăduind cuvântul religios, indiferent de religia despre care vorbim. Amintirea lor este onorată acum într-o opulenţă demnă de Sodoma şi Gomora. Simplitatea oamenilor care au dat o altă faţă religiei de astăzi este batjocorită în scumpeturi, suflată în aur şi tăbăcită în cristale ce valorează mai mulţi bani decât au văzut toţi sfinţii din calendar în întreaga lor viaţă. Sunt un om credincios dar nu cred în biserică. Nu cred că reprezintă adevărata faţă a religiei, a credinţei în Dumnezeu. E mai degrabă o instituţie a oamenilor, care îi reprezintă mult mai bine pe şoferii de Audi A6 decât pe sihaştri care toceau pingele prin praful globului pământesc propovăduind cuvântul Domnului. Iar dacă vreau oameni, îi găsesc şi altundeva decât ascunşi sub cucernicia straiului preoţesc. Foto

marți, 2 decembrie 2008

Zi de mândrie

Curios fapt. Mândria naţională apare tot timpul în beznă. Când e viaţa mai întunecată, când suntem copleşiţi de vicisitudini renaştem sub o baghetă magică. O atingere care îţi umple inima de mândrie, de dragoste pentru popor şi ţară. Sâmbătă a fost beznă în Sala Transilvania. Mai mult la propriu, dar şi la figurat. Deşi se cânta mai abitir ca niciodată, fiecare suporter avea o strângere de inimă în faţa meciului cu campioana. Până când s-a stins lumina. Deasupra galeriei s-a aprins un bec, ce lumina tricourile regretatului Elemer Tordai. Aproape palpabilă, lumina a pătruns pe rând suporteri, tineri, bătrâni, entuziaşti şi, deloc în ultimul rând, patrioţi. Imnul României n-a fost cântat niciodată cu atâta patimă. Cu atâta drag şi atâta dăruire. O explozie de dragoste pentru sală, teren şi echipă, de devotament faţă de ţară şi naţiune, de orgoliu şi mândrie pentru fiecare om în parte. Am învins când poate nimeni nu se aştepta. Dar fazele meciului au început să fie uitate, detalii trecute cu vederea. Însă toată lumea ţine minte imnul. Toată lumea vrea să retrăiască un moment unic de mândrie naţională. Sâmbătă n-a fost unul care să nu se simtă român până în măduva oaselor. Aşa se cântă imnul României!

Ajutor, din nou!


Mi-am propus să vă scutesc, măcar o perioadă cu posturi despre căţei. Ştiu că unii dintre cititorii acestui blog nu îndrăgesc animalele de stradă sau le sunt pur şi simplu indiferente. Sunt însă puţini, dar buni, care m-au sprijinit de fiecare dată când le-am cerut ajutorul. Iar situaţia o impune mai mult decât oricând. În spatele blocului meu a fătat o căţea acum 5 săptămâni. Ştiu, împreună cu ea au mai fătat vreo 200 în Sibiu. Dacă le-aş avea şi pe ele sub ochi probabil ar fi în aceeaşi oală. Puişorii sunt geniali, nu că ar fi vreunii care să nu fie. Frumuşei, grăsunei, pentru că am avut cât de multă grijă s-a putut de mama lor. Am ţinut-o tot timpul mâncată, ca să aibă de unde să le dea lapte. Le-am pus o pătură sub placa de beton unde au fost fătaţi ca să nu moară de frig. Şi au dus-o foarte bine până când au început să umble. Duminică, doi dintre ei au fost la Răzvan Marcu în emisiune, la Raluca şi Răzvan. Pe unul l-am dat pe loc, altul a rămas doar promis şi telefonul nu mai sună. L-am dus înapoi, lângă fraţii lui. Aseară, însă, unul dintre ei a murit. Călcat de o maşină, în toiul nopţii. L-am găsit la 10 seara, cu capul zdrobit de roţile unei maşini. Probabil şoferul nu l-a văzut. Sunt atât de mici şi de tărcaţi încât e greu să îi observi pe stradă. Iar piciul a murit. Înţelegeţi gravitatea situaţiei. Fiecare dintre cei patru pui care au mai rămas ar putea fi următorul. Dacă îl vreţi pe unul dintre ei, lăsaţi comentariu, un număr de telefon, sunaţi-mă la 0743091876. Dacă nu îi vreţi dar aveţi posibilitatea să le faceţi un pic de reclamă, în speranţa că vom reuşi să le găsim stăpân, vă rog din suflet. Nu mai pot să văd câini morţi. Pliz :(

vineri, 28 noiembrie 2008

Poluare luminoasă


Citeam de dimineaţă pe tron, zgândărit de purceii care se cereau afară National Geographic. Cam singura revistă la care m-aş abona şi, de data asta chiar o voi şi face. Şi am dat peste o poză superbă. O fotografie de noapte cu o clădire imensă, luminată extraordinar de frumos. Ce mai, o poză de nota 10. Şi dau să cetesc explicaţia foto, care sună ceva de genul ăsta. "Un supermarket din Bucureşti care îşi bate joc de resursele de energie folosind mii de kilowaţi ca să lumineze o parcare chiar şi în momentele în care nu este folosită". Am înghiţit în sec. Am uitat că e o revistă ecologistă, nu una fotografică. Ajuns la redacţie, deschid rapid wewewe-ul indicat. www.poluareluminoasa.ro dacă vreţi să aflaţi mai multe despre consumul inutil, la care poate mulţi nici măcar nu ne gândim. Sunt fan declarat al nopţilor luminate, îmi place la nebunie să mă plimb pe străzi frumos luminate, centrul Sibiului iarna, Budapesta, Praga, Viena... oraşe luminate la marea artă. Şi rar mă gândesc la preţul pe care trebuie să îl plătim doar pentru o privelişte. Definiţia poluării luminoase, Poluarea luminoasă – lumina artificială îndreptată acolo unde nu este nevoie de ea şi unde nu este dorită. dă o mică speranţă. Vorbeşte de lumină, acolo unde nu este dorită. Tot din revista de dimineaţă am mai aflat o chestie foarte interesantă. România nu are niciun fel de legislaţie privind poluarea luminoasă. Adică, dacă tu mă superi pe mine rău de tot, eu vin şi îţi montez vreo trei reflectoare care să îţi bată în geam să nu mai poţi pune geană pe geană şi tu mă sufli de praf, că nu ai ce să-mi faci. De la Garda de Mediu până la Poliţie, nicio instituţie a statului nu are competenţă să se implice într-o asemenea problemă. Pentru că după curent cu porţia, acum am prins şi noi gustul luminiţelor, abuzăm de ele cum abuzăm de toate avantajele care au venit ulterior împuşcatului şi nimeni nu ştie de unde să apuce toată povestea. De la cap sau de la picioare. Dacă ar dormi erdeeşii la birou, ştiu unde aş monta primele reflectoare :)). No ui d-aia am dat eu 2 bulioane pe becuri ecologice. Să dorm cu cujetul împăcat.

joi, 27 noiembrie 2008

Lansare, lansare

în primul şi în primul rând, avem un client nou. Îl cheamă Dix şi mă jur că n-am mai văzut căţel aşa şod de multă, multă vreme. În al doilea rând, de vreo trei zile încoa, Animal Life, mama tuturor căţeilor din Sibiul ăsta mare şi-a lansat site-ul. E plin de povestioare, mai triste, mai haioase şi, evident, de căţei.

Darwine, băiete, ai avut dreptate

Din ciclul "ţi-o cauţi, ţi-o furi" maglaoana s-a întâlnit cu ghiolbanul. Într-o emisiune politică. Azi văd că e ziua politicii, n-am ce-i face că mai sunt numa două zile de campanie. Uitati acilea cercopiteci în stadiu primitiv de evoluţie. Vot alb zici, Adeloaso. Da două scatoalce după cap şi o roşie stricată ce-au?

Mulţam fain, domnu` catindat

Dje dimineaţă, ca tot omu orb de somn şi cu mintea încă la visul de acum 10 minute îmi iau gaşca de puradei să mergem afară la mirosit tufişuri. Şi reîmprospătat aroma, ca în fiecare dimineaţă. Frig de te caci pe tine, nu alta. Înşiruite ca-n armată, o droaie de maşini parcate, aşteptând şi ele să plece la servici. Pe fiecare, câte o pată de culoare, roşie. Raclete pentru deszăpezit maşina. Măi să fie, mare nebunie. Mă duc spre otomobilul perzonal, să văz dacă o trecut moşu şi pe la mine. Normal că o trecut băăăă, că am fost copil cuminte. Primit şi Bilinchi racletă nou-nouţă de la domnu catindat Florin Orlăţean. Din păcate, deşi frig de te căcai pe tine, cum am menţionat mai sus, geamurile erau curate ca-n palmă. Aşa că n-am apucat să văz dacă racleta foncţionează. Da` mâine dimineaţă, dacă e tot aşa ger, pornesc drujba din braţul drept cu racleta pesedistă, murmurând cu voce tare: "Trei culoooooori, cunosc pe lumeeee, amintind de-un brav popooooooor"... Sănătate domnu` catindat, pensiiiiiii.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Iubiţii mei

Da mă, am o obsesie, asta-i viaţa. Nu, nu cu RDS :)). Cu căţeii mei cei scumpi şi drăgălaşi. Ia uitaţi cât de frumoşi sunt

Post de drojdier sadea

Am văzut aseară, undeva pe un canal obscur, nici nu mai ţin minte care, o reclamă la scotch. Era vreo 12 noaptea şi eu râdeam ca boul, de unul singur, atât de amuzantă mi s-a părut. Mi-a luat vreo 10 minute să o găsesc pe youtube, că la o oră atât de înaintată parcă nici memoria nu mai funcţionează cum trebuie. Başca faptul că beam bere, nu whisky, deci gândurile îmi zburau mai degrabă spre hamei decât spre malţ. Anyway, reclama este la scotch-ul Red Bowler. N-am beut niciodată, dar dacă îl prind pe undeva, îl degust doar de dragul reclamei. "Can i have ma fockin scotch you fockin moron" hahahahahahaha

Acuma, vorbind o ţâră mai serios, whisky-ul ăsta a ajuns un pion de bază al societăţii clubbingo-manelistice în care trăim. E o expresie a statutului social al fiecăruia. Nu că aş fi eu mare clubber, dar la puţinele ocazii în care chiar n-am reuşit să mă trag pe cur de la mersul în club am putut studia atent coaele pe care ţi le dă o sticlă de whisky. Întotdeauna, masa la care se bea Jack Daniels e cea mai gălăgioasă şi mai strălucitoare. De la aur, nu de la inteligenţă, nu vă impacientaţi. Cocalarii beau Jack. Nu ştiu de ce, pentru că e un whisky prost, şi asta v-o spune orice beţiv profesionist. Se răscolesc scoţienii în mormânt când aud că Jack-ul e cel mai căutat whisky. Parcă îl văd pe William Wallace cum descalecă în faţă la Zebrano şi cuţitează juma de sală. După aia sunt beutorii de Chivas. Şi ăştia îl beau de fiţă, doar că cele 2-3-4-5 milioane cât costă o sticlă într-un club mai justifică investiţia. Tot din punctul de vedere al unui beţiv. Până la urmă, e bun ce îţi place, nu ce trebuie. Eu, de exemplu, când vine vorba de drojdit whiskane (şi nu e Pope prin preajmă) beau JB. Mi se pare un whisky foarte aromat, uşor digerabil şi niciodată dătător de dureri de cap. Şi dacă nu JB, atunci Grant`s. Sunt whisky-uri ieftine şi bune. Însă numerele 1, la orice oră din zi şi din noapte, sunt whisky-urile din seria Glen, cu Glenfiddich în pole-position. Acela este un whisky curat scoţian, făcut la mama lui, din malţ ţinut în ploaie mocănească, vânturat prin peşteri şi Jean Valjean mai ştie ce-i fac ăia pe acolo. E ieftin în duty-free-uri (deci se bea numa la ocazii) şi bate la fundul gol orice porcărie de poşircă vândută sub tejghea prin club. Mâine, coniac... Preferinţe, ceva?

N-o fost chiar rău

Fui la erdeeşi. Şi, surprinzător, că am rămas şi eu mască, n-a fost nicio problemă. S-or dat peste cap să rezolve situaţia cu Digi-ul transferat către galaxia vecină, au reziliat contractul chiar şi fără titular. Toate bune şi frumoase. Dacă vă zic că doamna de la ghişeu o fost amabilă iară ziceţi că-s nebun. Probabil era excepţia care confirma regula. Să fie acesta ultimul post anti-RDS? neeeeeeee...

marți, 25 noiembrie 2008

Sado-masochism curat

Din ciclul RDS, "I love you - Mori, dă-te dracu", azi mă întorc la vechii mei prieteni. Scuipăcioşii de la ghişeele faimoasei companii. Din sado-masochism, prostie şi o lene proverbială, o să încerc să fac un contract pentru internet. Spun încerc pentru că bag de acum mâna în foc că vor apărea probleme în primele 30 de secunde(poate ar fi trebuit să mă barbieresc, să vezi că ăştia cu barba mea au o problemă). Şi ca să egalez scorul, îmi daţi o m..e vă dau o m..e, reziliez un contract de Digi. Să mă beţi cu RDS-ul vostru.

Am învins


Am cucerit Piaţa Mare. De data asta organizat, nu ca găştile de trepăduşi care-şi fac viaţa pe acolo. Căţeii sunt stăpâni peste Piaţa Mare, măcar pentru două zile. Dar tot vor pune piciorul pe aceleaşi dale călcate de Smokie, Phoenix, Europe şi Prodigy. În 5 şi 19 decembrie, de la 16 la 18, super câinii noştri se vor plimba ca nişte vedete, îmbrăcaţi în haine de gală la Târgul de Crăciun. Evident, se vor plimba după fundurile potenţialilor stăpâni, încercând să îi impresioneze până la lacrimi şi să plece din Piaţă undeva la cald. Că de frig s-au săturat până peste cap. Animal Life va avea un stand la Târgul de Crăciun în aceste două zile, mulţumită lui Sebi. O să fie foarte distractiv să alergăm după o hoardă de căţei bezmetici sub agerele priviri ale webcamurilor de prin piaţă. Evident, puturoşii poa` să stea acasă şi să ne urmărească din faţa monitorului, cu o ciocolată caldă în faţă, adormiţi de gradele din calorifer, dar care mai e farmecul? Mergem cu puradeii în piaţăăăăăăăăăăăăăăăăă.

Ironia sorţii

Bănuiesc că ştiţi toţi bancurile cu "culmile". Culmea prostiei, culmea nesimţirii, culmea vitezei, culmea culmilor... ş-aşa mai departe. Să vă zic una de-a dreptul reală dar, în acelaşi timp, culme care bate orice altă culme. Ştiţi care e culmea evreilor din Sibiu? Să fii secretara comunităţii evreieşti şi să te cheme Deutsch. Bine că nu o cheamă Wermacht sau Blitzkrieg.
Ce mai fac evreii de prin Sibiu, reportaj în Sibiu Standard

luni, 24 noiembrie 2008

Criză, dar nu la magazine

O lume întreagă e cuprinsă de panică şi disperare într-o criză economică bine întreţinută la televizor în fiecare seară. Ni se spune că România e în criză. Unde se vede această criză, încă nu se ştie. E drept, au apărut oameni care se plâng de rate majorate şi de cursuri valutare crescute. Dar, până acum, nu am întâlnit niciunul care să fie în pragul de a pierde tot. Pe de altă parte, seară de seară, Real-Kaufland-Carrefour (mai nou) ne oferă un contraexemplu de criză cum nu se poate mai potrivit. În complexul comercial de la marginea Sibiului se cheltuie miliarde în fiecare zi. Sunt oameni cu rate la bănci, cu datorii la prieteni, cu case şi apartamente ipotecate pentru alte credite. Care cheltuie bani una într-una. Credeţi că un gigant ca şi Carrefour ar fi deschis un ditai supermarketul într-un moment de criză, echivalent cu falimentul pentru magazinele de consum? Eu, unul, cred că nu. Şi mai mult decât atât, afacerile supermarketurilor se anunţă în creştere cu 73% în următorii cinci ani. Pentru că oamenii au bani de cheltuit, chiar dacă analiştii urlă la televizor că e criză. Rândurile astea le-am scris vineri la amiază. Seara, m-am dus şi eu, ca tot românul "afectat" de criză, la Real, să iau papa pentru trip-ul de weekend la Deva. În viaţa vieţilor mele n-am prins o asemenea înghesuială, nici în vârful de trafic din Bucureşti. După 40 de minute de stat d-an pulea în faţă la Real într-o coadă de maşini, timp în care m-au şi lovit alte două maşini, am întors şi am ieşit cu nesimţire pe interzisul de la Mobexpert. Nu de alta, dar băteam pe careva. Scăpat după o oră de înghesuială dau să plec spre Deva. Am trecut de McDonalds la 6. La 7 jumate eram înainte de panta care coboară spre Cristian. M-am întors şi am durmit în patul meu că ajungeam la Deva dimineaţă. Puteam să jur că a fost vreun accident super nasol. Când colo, vorbesc duminică, la Deva, cu un prieten care a venit de la Braşov în aceeaşi seară. Nici vorbă de accident. Se circula în coloană.

vineri, 21 noiembrie 2008

Fără scăpare


Vrei, nu vrei, politica tot se suie pe tine ca pe capră. Şi e mai nasol când se suie pe la spate (asta ca să păstrăm tonul din prima frază). Dă Adeloasa un buzz de dimineaţă.
Adela: ai reclamă cu pirpiliu pe blog
bryluku: cu ce?
Adela: pirpiliu
Adela: nu ştii cine-i pirpiliu?
bryluku: nu
Adela: nici io
Adela: un candidat pdl
bryluku: la mine nu se vede
bryluku: serios?
Adela: da mă
Adela: chiar sus, sub tănă
bryluku: la mine sunt anunturi
Adela: hmmm
Adela: mai dă-i rifrieş
Şi-mi dă printscreen-ul. Cu Pirpiliu asta, cine `miezău o fi şi pirpiriul. Singura mea satisfacţie rămâne faptul că e sub Tănă. Atât am vrut să aud.

Donează un euro

O mână de persoane pornesc un nou proiect îndrăzneţ pentru o Românie indiferentă, ca cea din ziua de azi. Vor să strângă 350 de mii de euro pentru construirea unui centru de viaţă independentă.
Un centru de viaţă independentă nu este un spital sau un azil - cum mulţi confundă - ci un aşezământ în care se urmăreşte adaptarea tuturor obiectelor şi descoperirea metodelor cu ajutorul cărora tânărul cu dizabilităţi fizice să dobândească noi deprinderi şi abilităţi, care să îl facă autonom, să îi sporească gradul de independenţă şi, astfel, să se integreze social. Mai multe informaţii despre acest proiect găsiţi aici

joi, 20 noiembrie 2008

Ce drăguuuţ

Tudor are patru căţeluşi la care le caută stăpân. Şi nu pot să cred că încă nu le-a găsit. Uitaţi la ei cât de drăguţi sunt. Haideţi măi, luaţi-i acasă, sunt nişte păpuşei.

RDS&RCS: nişte hoţi ordinari


Povestea a început acu vreo trei ani, evident, cu prima ţeapă. Tovarşu Bako, coleg la Tribuna la vremea respectivă, cumpără un Digi TV pentru uz propriu. Nesimţiţii i-l vând fără măcar să îl întrebe dacă poate instala antena în direcţia Păltiniş, unde e emiţătorul. Normal că nu l-a putut folosi. Ca să ajungă în linie directă cu Păltinişul trebuia să treacă prin cinci pereţi de beton. Ca să nu-l arunce şi să se aleagă cu paguba, am cumpărat de la el antena si receiverul, plus cartela. La mine a mers. Le-am instalat şi m-am "bucurat" de servicii până m-am mutat de pe Axente Sever. Antena a rămas acolo până de curând, când m-am mutat din nou. Înainte să plec de pe Axente Sever, m-am dus la RCS să cer suspendarea serviciului. Am achitat tot ce era de achitat şi am plecat cu sufletul împăcat. Doamne mulţam, aproape doi ani n-am mai avut treabă cu ei. Toată tărăşenia a început însă când m-am dus să îl repornesc, bou, prost ce sunt. Prima dumă: aveam de plătit aproape 2 milioane. De ce? Pentru că hoţii nenorociţi m-au trimis acasă liniştit, fără să îmi spună că nu închid serviciul dacă nu predau şi cartela. 3 luni neplătite, penalizări, dobânzi, din 300 de mii s-au făcut două milioane. Degeaba am încercat eu să le explic că m-au minţit, că nu mi-au spus ce trebuie să fac. S-au pişat pe mine. Am plătit, ca orice bou, ca până la urmă ajung la concluzia că ei chiar au dreptate, sunt un bou. Ochei, au repornit sistemul, l-am instalat, mergea. Mă duc cu tovarşu să facem trecerea pe numele meu a sistemului. Îmi iau taxa de 300 de mii. Mă trimit de două ori să le fac copii de buletin, că fomiştii n-au nici măcar un xerox în ditai instituţia. Semnăm toate hârtiile şi încheiem povestea. O întreb pe incompetenta de la birou: "Cum pot să conectez două televizoare la antenă?""Aaa, simplu. Vă mai luaţi încă un decodor". Briciu lu moşu. Mai dau două meleoane ca boul şi semnez actele pentru noul decodor. Plec împăcat, că am rezolvat o dată şi pentru totdeauna. Vine instalatorul. Şi mă întreabă mirat: "De ce nu aţi luat decodor dublu, că aşa plătiţi două abonamente""Taci bă, că eşti prost. Mi-a zis mie aia de la agenţie că e un singur abonament". Ăla a dat din umeri, probabil nu eram singurul fraier care a luat-o în mână. Am văzt io că la al doilea televizor n-aveam şi Spice Platinum, ca pe primul. Nici HBO, numa româneştile. Am zis no, e decodor mai vechi, oi suna eu într-o zi să îl restarteze. Până mă sună tovarşu Bako. Că s-a dus la RDS să plătească telefonul şi netul şi... de aici începe zona crepusculară. Penalii i-au mutat telefonul lui Bako pe numele meu. Digi-ul a rămas pe numele lui. Pentru al doilea decodor mi-au făcut un nou contract, pe 12 luni. Practic, pentru fiecare televizor trebuie să plătesc câte un abonament. Între timp, pe Digi-ul rămas pe numele lui Dragoş s-au tot adăugat penalităţi, că eu am plătit o dată pentru că eram convins că am un singur abonament. Okei. Hai să o rezolvăm. Mergem la RDS-ul de pe Dumbrăvii. Vă daţi seama că n-au avut nici cel mai mic habar despre ce s-a întâmplat. Cum de a ajuns telefonul lui Bako pe numele meu şi Digi-ul meu pe numele lui Bako. M-au trimis in audienţă la director, unde credeam, din nou, ca boul, că o să rezolvăm. Asta a fost partea cea mai interesantă, că deh, omul e director, nu pulime la ghişeu. De cum ne-a deschis uşa am ştiut că nu o să rezolvăm nimic. Din privirea lui se vedea că îl doare aţă-n cur de noi şi de plângerea noastră. Discuţia n-a fost prea lungă. Pe scurt, a fost greşeala mea că nu am întrebat dacă noul receiver vine cu un nou abonament. Angajata lor a fost perfectă, nici vorbă de înşelătorie, nici vorbă de servicii de căcat. Şi a găsit el soluţia perfectă. Să reziliem digi-ul care încă e pe numele lui Dragoş şi la al doilea să renunţăm şi să ne băgăm cablu în locul Digi-ului. Ca să rămânem tot clienţii lor. Nici vorbă să schimbe decodorul simplu cu unul dublu, ca să încheiem povestea. De ce? După ce m-au furat cu 6 milioane în trei ani să lase de la ei 1 milion cât e diferenţa între decodoare? Lasa, că alea 6 milioane nu rămân la voi, vă promit eu. O să ajungă la bugetul statului, amendă de la OPC, mama voastră de hoţi şi nesimţiţi.
Foto

Servicii în anul 2008

RDS&RCS este locul în care nesimţirea şi-a dat mâna cu incompetenţa. O companie care ar putea deveni liniştit studiu de caz pentru OPC, la orice oră din zi şi din noapte. Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, domnilor şi doamnelor RCS-işti, dacă, din întâmplare, n-aţi auzit de această instituţie. Să o luăm cronologic. Primul abuz a fost înlocuirea Telesport din grila de programe cu GSP-ul proprietate personală. S-a făcut fără nicio notificare către clienţii care, poate, urmăreau acel program. Apoi, serviciul DigiMobil. Că e sau nu avantajos, nu pun acum în discuţie. Ştiţi că DigiMobilurile se lasă chiar şi la vecini? Care semnează în numele proprietarilor şi îi obligă la o prelungire cu doi ani a contractului de telefonie? O înşelătorie curată. Încercaţi, de curiozitate, cei care nu v-aţi lovit de flegma casierilor şi serviciilor de „relaţii cu publicul” din filialele sibiene, să puneţi în discuţie o problemă. Priviri ironice, explicaţii arogante care niciodată nu îţi oferă o soluţie. RDS&RCS s-a transformat într-o maşină perfecţionată de înşelătorie. Îţi oferă informaţii doar pe jumătate pentru că doar banii tăi contează. Tu, du-te dracului!

miercuri, 19 noiembrie 2008

Mă aşteaptă RDS-ul

La ora 16 mă duc la RDS pentru o întânire cu şefimea. Ca să rezolvăm cea mai de căcat problemă cu care m-am confruntat în serviciile româneşti. Vă spun atât, deocamdată. În loc să transfere un Digi de pe un nume pe altul, nemernicii ăştia au transferat un telefon. Care nici măcar n-am văzut cum arată. Vă povestesc tot când mă întorc.

LE Am nişte draci, dacă mă apuc acum să scriu, îmi închid Gugăl şi sfânta treime blogul şi sigur fac două accidente până acasă. Deocamdată vă povestesc atât: S-AU PIŞAT PE MINE

marți, 18 noiembrie 2008

Sportul românesc sângerează


Fiecare dintre noi avem o echipă preferată. Bărbaţii în special, dar în ultima perioadă, emanciparea feminină începe să acapareze şi o parte din fenomenul sportiv. Suporteriţe de tenis, ping-pong şi volei pe plajă, femeile au început să apară pe stadioane, în sălile de sport, semn că le-a cuprins şi pe ele microbul. Au deja preferinţe în materie de fotbal şi fulare ale echipelor de baschet sau handbal. Foarte frumos, dacă mă întrebaţi pe mine. Asta până în momentul în care deschizi televizorul. Sânge, dinţi sparţi, rotule fracturate, obraji crestaţi de pulanele jandarmilor. Lanţuri peste picioarele cameramanilor, picioare în gura jandarmilor, capete sparte de cărămizi. Conducători de cluburi fugăriţi pe stadion. Arbitri luaţi la pumni. Autocare sechestrate şi ciuruite cu bâte şi cu pietre. Suporteri arestaţi. Acesta este sportul românesc de astăzi. Legea dragomirească a făcut posibilă izbucnirea unor violenţe de neimaginat. Le-a permis forţelor de ordine să răspundă cu aceeaşi monedă. Practic, a pus un egal între suporter şi cel care ar trebui să îi pună căpăstru. A dus la un război între animale. Sunt perfect conştient de faptul că România avea nevoie de o lege care să interzică violenţa pe terenurile de sport. S-a ajuns prea departe. Însă orice lege trebuie făcută cu cap. Iar legea Dragomir nu are nici măcar picioare. Ce s-a gândit vajnicul deputat fotbaliator. Orice club are o firmă de pază. Adăugăm jandarmii şi obţinem o forţă. Ce putem face cu această forţă? Să-i batem, dumnezeii mamii lor de nenorociţi. Să îi umplem de sânge până nu mai comentează vreunul. Aşa vom potoli violenţele pe stadion, cu violenţe. Steaua-Timişoara s-a încheiat într-o baie de sânge. Legea Dragomir s-a întors împotriva celor care trebuiau să o aplice. În loc să calmeze spiritele, bătălia le-a înfierbântat. O peluză a sărit să o apere pe cealaltă. O luptă s-a transformat într-un război. Iar asta ni se pare nouă o lume civilizată? În lumea civilizată delicvenţii sunt filmaţi şi urcaţi în dube, fără scandal, tam-tam şi mult sânge la finalul meciului. Sunt arestaţi, amendaţi sau chiar încarceraţi, dar ajung acasă cu toţi dinţii în gură şi ochii intacţi. Chiar dacă după şase luni sau chiar un an.
Foto

Bancul... n-o pot da de gol

Mă mâncau degetele pe tastatură să zic cine mi-a spus bancul ăsta. Dar n-o pot da în gât. Ups, mi-a scăpat primul indiciu. Cine mi-a spus acest banc?

Un grup de turişti se zgîieşte uimit la a opta minune a lumii:
Englezul: "Wow! It's wonderful!"
Francezul: "O la la! C'est merveilleux!"
Neamţul: "Mein Gott! Es ist wunderbar!"
Românul: "'ai să-mi bag p**a!"

Îs român, mă doare-n şpiţ


De abia dacă a trecut o săptămână de când scriam despre calitatea serviciilor turismului romanesc. Sătul de sictireală şi refuzuri nepoliticoase am început să caut cazare abroad. Cum mi-e pata pusă pe schiat, am căutat cazare în Austria şi Slovacia. În paralel, aproape sigur că în mijloc de noiembrie nu o să mai găsesc nimic, am început să caut cazare înainte de revelion şi pe la noi prin munţi, în Parâng şi la Straja. Şi trimit mailuri. Evident, vreo 50 în Austria, Slovenia şi Slovacia şi vreo 10 în România. Şi încep să curgă răspunsurile. Staţi liniştiţi, nu de la ai noştri. Că ei şi-au pus adresă de mail la contact doar ca să dea bine, să pară şi ei din secolul 21. Sau îi chişcă de ăştia care cer informaţii pe mail.
Uitaţi cum arată un răspuns de oameni civilizaţi, care îşi tratează cu cel mai mare respect clienţii chiar şi în momentul în care nu le pot oferi nimic.
Dear Mrs Brylynski,
Thank you for your e-mail. We regret to inform you that we are fully booked for the desired period.
Maybe we can make you an offer for a different period?
We remain at your service for any future bookings you might wish to make.
Yours sincerely,
Nicola and Nina

Iar apoi, după ce le mulţumesc pentru faptul că au răspuns atât de repede şi atât de amabil,
Dear Mr. Brylynski,
we wish you great skiiing-holidays!
Maybe we can make you an offer next time!
Best regards
Nicola and Nina

Cum naiba să nu mergi la oamenii ăştia? Dintr-un email îţi dai seama cât de bine vei fi tratat, cât de mult preţ se pune pe tine. Pe mine m-a dat pe spate semnătura lor. Nicola and Nina. Frumos, personalizat, au creat din start o relaţie de apropiere semnând cu numele mici. Puii mei, aşa se face turism. Ce-l costă pe Gicu cabanierul să scrie şi el Dragii mei, pentru perioada asta nu am camere libere. Din 5 ianuarie vă stau la dispoziţie. Gicu, cabanierul. În momentul acesta m-aş mulţumi şi să îmi răspundă, darămite să mai dea o minimă dovadă de amabilitate.
Foto
Revin cu informaţii pe măsură ce mai apar răspunsuri

Proşti şi inconştienţi

Obişnuiam să mă tratez singur de dureri de măsele. În ziar n-am scris, să nu mă creadă cetitorii un beţiv, dar acilea mă ştiţi cu toţii. Deci, mă tratam cu xilină şi, ocazional cu vodcă. Sau, mai bine spus, ocazional cu xilină şi mai tot timpul cu vodcă. După nenumărate vizite la dentist am înţeles şi eu ce efect are xilina şi cum poţi să scapi de durere fără să te ia dentistul la polizat cu albinuţa. Dacă simţeam că mă apucă, porneam în goană spre prima farmacie, cumpăram trei-patru fiole de xilină şi turnam pe măseaua dureroasă până nu mai simţeam nimic. Stăteam, la vremea aceea, în Vasile Aron. Şi singura farmacie non-stop era cea de la Cedonia. M-a apucat o durere groaznică de măsele într-o seară. Primul lucru, m-am dus la non-stopul din faţa pieţei, mi-am luat o Stalinskaya mică şi am luat-o la pas către Cedonia. Pe Milea vodca era gata şi durerea în scădere. Cu xilină am omorât-o de tot. Mi-a mers vreo şase luni, până când infecţia a devenit mult prea puternică pentru a fi stăpânită de un jet de calmant. Şi tot pe scaunul de dentist am ajuns şi-a durut de trei ori mai tare decât dacă m-aş fi dus din prima clipă. Avem pretenţia că le ştim pe toate. E corpul nostru, îl stăpânim în întregul lui. Normal că ştim mai bine decât oricine ce se întâmplă cu noi. Detectăm o gripă cu trei zile înainte să izbucnească, ne dăm mari că ştim diferenţa dintre întindere şi ruptură de ligamente, prostii. Dacă toţi am fi atât de deştepţi, medicii ar trebui să se reprofileze, pentru că nu ar mai avea pacienţi. Tratamentul acasă este o imensă prostie. Iar farmaciştii care permit tratarea fără avizul unui doctor sunt inconştienţi. Mai ales când vorbim de antibiotice periculoase dacă sunt luate în necunoştinţă de cauză. Acum cinci ani eram pro antibiotice fără reţetă. O cutie de Ampicilină făcea minuni la abcesele pe care le aveam în gură. Dar între timp m-am deşteptat şi maturizat.

luni, 17 noiembrie 2008

Salvaţi-l pe Papucel

Pentru Papucel m-a sunat o domnişoară foarte drăguţă. M-au apucat dracii când mi-a spus că muncitorii de pe şantierul pe unde îşi face veacul căţeluşa vor să o omoare în curând. Am publicat articolul în toate ziarele friendly şi chiar sper să îi găsim stăpân. Că e tare frumuşică. Şi poze şi povestea pe blogul de adopţii

Mi se ofileşte mâna

Voi ce faceţi? Vin alegerile şi, în mod normal, ar trebui să merg la vot. Dar nu mă pot îndemna să mă duc să votez. Nu am încredere în niciunul dintre candidaţii colegiului din care fac eu parte. Îi cunosc şi niciunul nu îmi inspiră nici cel mai mic dram de încredere. Am ajuns să regret votul listă. Atunci puteam vota o idee, o doctrină, o concepţie, chiar dacă încrederea în oamenii de partid era egală cu cea de acum. În acest moment, cât se sincer se poate, eu nu mă duc la vot. Şi dacă nu m-ar roade remuşcări civice, aş fi foarte împăcat cu decizia mea. Pe de altă parte, îmi dau seama că nu e o soluţie. Nu mă duc eu, se va duce tot sibianul cu +- informaţii la îndemână, care nu îi cunoaşte, şi va vota la întâmplare. Ce-i va trece lui prin cap în momentul respectiv. Votul meu ar putea contrabalansa, într-o oarecare măsură, votul în necunoştinţă de cauză. Şi totuşi, nu pot să pun ştampila pe nicicare catindat. Mai putem discuta de spirit civic pe vot uninominal? Serios, asta e dilema mea, dacă trebuie să votez un om, nu mă lasă inima, pot să nu mă duc şi să rămân civicimente împăcat?

Conştiinţă colectivă

Suntem pe ultimul loc în Europa la donarea de organe. Şi nu cred că religia ne împiedică să dăm o mână de ajutor chiar şi după moarte. Într-o majoritate de oameni care ţin post iar când ies din casă lovesc un câine şi scuipă un cerşetor, religia rămâne doar ceva de faţadă. Eu cred că avem acest stigmat din indiferenţă. Poate e prea mult să aplicăm principiul cu capra vecinului, dar este clar că românii, în acest moment, nu mai au o conştiinţă colectivă. În afară de mitinguri pentru salarii, de la mineriade încoace, românii nu au mai avut nicio acţiune de grup. Şi atunci, rezultatul îl ştiţi cu toţii. S-a mai ieşit în stradă după un Champions League, sau după Campionatul Mondial din SUA, şi cam atât. Urmăream interesul acordat de americani alegerilor şi discursurile pe care le-a ţinut Barack Obama. Erau adunaţi sute de mii de oameni, pentru ceva în care credeau. Iar nouă ne lipseşte credinţa în om. Dezgustaţi de liderii ce apar la televizor ne-am închis în propriile colivii ignorând oamenii din jurul nostru. Pot să înţeleg că te deranjează gândul că vei fi secţionat în 25 de bucăţi, dar eşti mort. Ce mai contează ce se alege de ficatul sau de inima ta? A, probabil ne deranjează că nu mai suntem în viaţă ca să primim mulţumirile şi ploconelile. Probabil. Pe de altă parte, cum bine spunea un cetitor pe site-ul ziarului, nici eu nu am semnat vreo hârtie prin care mi-aş dona organele după moarte. La 28 de ani nu te prea gândeşti la asta :D. Aţi dona vreunul organe? Şi dacă aţi dona, aţi da chiar tot? Sau ăştia mai beţivi preferaţi să vă mândriţi cu ficatul pe lumea cealaltă la vreun drinking contest.

duminică, 16 noiembrie 2008

Dear mr. President...

Dragă domnule parlamentar de Sibiu. Vă felicit că aţi reuşit să vă atingeţi scopul propus şi că aţi ajuns parlamentar al României. Pe această cale, vă suntem recunoscători că v-aţi onorat prima promisiune făcută în campanie şi aţi adoptat un câine pentru familia voastră... aaaaa, pardon. La noi nici nu adoptă câini şi nici promisiunile nu şi le respectă.
Foto

joi, 13 noiembrie 2008

O zi perfectă


De-o zi ca asta mi-e chiar haznă. Ai avut vreun moment în care simţi că orice ai face, oricât te-ai strădui, proiectul în care eşti implicat nu are nicio şansă de reuşită? Că eşti un biet Don Quijote şi în jurul tău apar tot mai multe mori de vânt? Eu trec prin câte o stare de asta măcar o dată la două săptămâni. Cu câinii mei, evident, doar cu ce altceva. Reuşesc să găsesc un stăpân, întorc capul dau de alţi 10 chinuiţi în stradă. Oblojesc doi câini, după colţ mă aşteaptă 20. Şi mă simt atât de descurajat. Dar de fiecare dată apare ceva care mă scoate din nou pe linia de plutire şi îmi dă avânt. Au început deja să sune oameni. Că au câini pe lângă bloc, pe care îi îngrijesc, şi vor să le găsească un stăpân. Să îi ajutăm. N-am făcut un pas mare, dar pasul ăsta de bebeluş e ceva. Mă pierd în gânduri. De ce sunt atât de happy. Păi, proteviştii mei colegi au făcut o ştire cu campania noastră de adopţii în Finlanda. Şi m-au rugat să îi duc la o persoană care a adoptat un câine. I-am dus la doamna Florea, pe Moldoveanu, la Lali. Lali a fost primul câine care mi-a rupt sufletul în direct, la televizor. Am fost cu ea, în primăvară, la Antena 1, în direct. Din şase căţei câţi am dus acolo, cinci au fost adoptaţi pe loc. Ea era cea mai blândă şi mai timidă dintre ei. A stat nemişcată jumătate de oră cât a durat emisiunea. Şi, apropo de ce scria Ade, atunci am văzut pentru prima dată resemnarea în ochii unui câine. Toţi patrupezii din platou dispăreau de lângă ea, până a rămas singură, cu ochii în pământ. Mi-am jurat atunci că nu mă las până îi găsesc un stăpân. La vreo săptămână de la emisiune, mă sună o doamnă. Că îi e drag de ce facem noi, că iubeşte câinii, că vrea un căţel. Când am auzit că stă la curte parcă l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Cu Silvana, am dus-o pe Lali aţă pe Moldoveanu. Era speriată, timorată, vroia între frăţiorii ei. Ce e greu, a trecut. Iar Lali a ajuns de la Antenă la Proteveu. O să o vedeţi sâmbătă sau duminică dimineaţa la Ştirile Pro TV. Tocmai am petrecut cu ea una dintre cele mai frumoase jumătăţi de oră din viaţa mea. Mi-a umplut sufletul de bucurie. Să mor eu dacă nu merită tot efortul de pe lume mulţumirea pe care am avut-o eu azi.

Iubiţei, iubiţi-vă


Ca la noi, la nimeni. De fapt, ca la voi, ca eu nu-mi reneg Deva natală. Urbea lui Hermann este cel mai romantic oraş din România. Sez who? Sez Evenimentul Zilei, într-un top pe care nush cine l-a făcut, dar ceva, ceva, a nimerit. Oricum, autoarea m-a cucerit din start cu fraza "Îndrăgostiţii care vor să se bucure de o atmosferă specială ar trebui să viziteze Ardealul". Sibiul conduce în top, cu ce altceva decât cu... Podul Minciunilor. Ăsta da loc romantic. Nu zic că nu-i frumos şi feeric, dar dacă ne gândim că pe podul acesta soldaţii dădeau vise deşarte săsoaicelor cu decoltee generoase după care zburau spre alte fufe din alte oraşe, îţi cam taie pofta de romantism. Doar gândindu-te la nervii, plânsetele şi isteriile de după. După Sibiu, Sighişoara, Braşov, Cluj şi Timişoara. Primul oraş non-Ardeal vine din inima oltenilor, vatra lui Brâncuşi şi leagănul copilăriei Popescului, Târgu Jiu. După care Iaşi, Piatra Neamţ şi Tulcea. La întrebarea "Este Bucureşti un oraş romantic?" răspunsul "hell, no!". E, nu-i chiar aşa. Înainte să cadă bomba ultimelor două administraţii capitaliste, Lipscaniul era cel puţin la fel de frumos ca Bălcescul nostru, dar mult mai încărcat de poveşti nespuse, de şoapte duioase şi de tandreţuri. Acu, e doar o ruină. Că aşa e, unde pune politicianul mâna, nici dracu nu mai repară.
Mie Podul Minciunilor nu mi se pare deloc romantic. Cred ca sunt multe alte locuri mai frumoase şi mai romantice decât podul, iar Piaţa Schiller ar fi unul dintre ele. Dacă m-aţi întreba unde mi-ar plăcea să locuiesc, în Piaţa asta m-aş topi de plăcere. E linişte, e verdeaţă, lângă arhive e o cafenea super frumoasă, ar fi un vis. După mine, un loc romantic presupune în primul rând o oarecare doză de intimitate, şi pe Pod ai orice numai intimitate nu. Voi? Pe unde v-aţi pupat prima dată? La umbra cărui gorun? Care sunt locurile cu adevărat romantice ale Sibiului. Şi cine e pentru Sighişoara pe primul loc, să ridice mâinile sus... `r-aţi ai dracu cu Sibiul vostru hihihihihi

Roma Antică pe Google Earth


Profit să scriu postul acesta, pentru că Nunu e plecat în America şi poate nu-l vede, prin urmare, poate nu mă dezmoşteneşte. În ciuda fanatismului dacic specific familiei cu nume polonez şi strămoşi tătari din care mă trag, Google Earth vine cu o chestie extraordinar de interesantă. Chiar dacă e de la inamici, GE va permite în scurt timp vizitarea Romei Antice aşa cum arăta ea în anul 320 e.n. Reconstrucţia virtuală permite vizitarea Colosseumului şi vizite la şcolile de gladiatori. Modelul 3D este compus din 6700 de clădiri. Dintre cladirile care apar pe machetă, doar 300 au rezistat până astăzi.Roma este primul oraş antic care poate fi văzut în imagini 3D pe Google Earth. Peste 400 de milioane de persoane au descărcat hărţi de pe platforma Google Earth, de la lansarea sa, în 2005.
Ideea mi se pare genială, chiar dacă au început cu Roma şi nu cu adevărata civilizaţie antică, Dacia lui Burebista şi Decebal. N-am dat ban în viaţa mea la comentarii, dar dacă vă prind că vă apucaţi să ridicaţi în slăvi romanii acilea, mai pupaţi comentarii după Crăciun. Acceptăm doar comentarii pro-dacice. Roger that? D-aia am şi pus poză de la Sarmisegetusa, na!

miercuri, 12 noiembrie 2008

S-au întors haiducii

Suntem luaţi de proşti. În propria ţară, de proprii conaţionali. Dacă încă nu aţi găsit loc să faceţi Revelionul, puteţi să vă luaţi adio. La loto au câştigat gălăţenii, deci nicio şansă să aveţi purcoiul de bani în faţă şi să nu aveţi ce face cu el. Deşi turismul românesc nu oferă nimic, avem unele dintre cele mai mari preţuri din întreaga Europă. Toate pensiunile oferă cam acelaşi lucru. Plimbări cu sania, masă tradiţională, poate o excursie, două, dacă au vreun versant în apropiere. Dar toate costă. Nu e suficient că iau 3-400 de euro pentru un sejur de 4 zile, mai taxează şi fiecare activitate în parte. ATV-urile se închiriază în Mărginime mai scump decât în Sibiu. Să nu mai vorbim cât costă Poiana sau Sinaia. În Parâng, de exemplu, noaptea de cazare costă, normal 50 de lei. Patru nopţi, 200 de lei. Aceleaşi patru nopţi costă, de Revelion, 1400 de lei, de şapte ori mai mult. Două mese pe zi şi o masă de revelion costă 1200 de lei. Şi vă spun eu că nu servesc caviar şi Dom Perignon. Dacă serviciile ar fi de calitate, aş mai înţelege. Dar sunt jalnice. Şi scumpe. E jaf la drumul mare. Cum să nu mergi în străinătate. Când în Austria găseşti o săptămână, la cabană, în condiţii super, la 2-300 de euro, pentru ce să îi dai ca să mergi în habarnismul din staţiunile montane româneşti? Acolo condiţiile sunt altele. Ţi-e mai mare dragul să mergi la schi. La anul mă duc sută-n mie. Decât să stau la cozi prin Păltiniş sau să-mi rupă buzunarul cabanierii sictiroşi din Parâng mai bine la alţii. Poate până la urmă ne trezim şi noi.

Serialele copilăriei


Şi uitam de serialul acesta. Mai trec din când în când peste Romantica, zapând după ceva interesant la televizor şi nimeresc uneori Dallas. Am stat să mă uit la un episod, dar nu m-a încântat mai deloc. Mi s-a părut extrem de banal. Şi când mă gândesc ce isterie a creat serialul acesta la vremea lui. Primul serial despre capitalism ajuns în România. Copilărind la bunica mea, cu un televizor alb-negru în casă, îmi aduc aminte că ne strângeam toată curtea vizavi, la Alex, să ne uităm la Dallas la color. Eu eram amorezat de Pamela. Vara scotea televizorul în curte şi ne adunam ciopor pe gard pentru cele 60 de minute din lumea nouă. În Dallas am văzut pentru prima dată cum arată un zgârie nori. Visam la minunăţiile Americii într-un serial care acum e doar banal. Nu mai reprezintă nimic, decât nişte amintiri frumoase. După Dallas a venit Sclava Isaura, prima telenovelă difuzată în România. Din ăla n-am apucat să văd prea mult, ca a început şcoala şi am revenit la bloc. Dar îmi aduc aminte că gospodinele erau înnebunite când începea episodul. Lăsau tot ce-aveau de lucrat prin casă şi se îmbulzeau la televizor. Dallas ca Dallas, dar Salvaţi de Clopoţel şi Beverly Hills, alea au fost seriale definitorii pentru adolescenţa mea. Nu cred că am ratat vreun episod, şi de l-am ratat, sigur se întâmplase ceva de-a dreptul extraordinar. Am găsit, de curând, caietul meu de meditaţii la geometrie. Că eram bâtă la matematica, la fel ca şi acum. Şi aveam desenat lângă fiecare triunghi câte o siglă a serialului Beverly Hills 90210. Eram în perioada în care îmi tunam singur hainele. Şi acum mai ştiu să desenez emblema Guns`n`Roses. A mai fost apoi şi Melrose Place, dar n-a prea contat. Astea trei sunt definitorii. Voi? Ce seriale mişto vă aduceţi aminte?

Client nou

Pliz, care încă nu aveţi căţel şi vă doriţi. Care aveţi dar ştiţi pe alţii care nu au. Care nu aveţi dar nu vă plac, care nu cunoaşteţi pe nimeni care vrea un căţel, daţi o mână de ajutor. Daţi veste în ţară, să îi găsim şi prichindelei un stăpân.

marți, 11 noiembrie 2008

Dansuri celebre şi damn funny

Am văzut acum vreo trei seri True Lies, pe TV 1000. Cât mă fascinau în copilărie filmele cu Schwartzenegger pe atât mi se par de prostioare acum. Dar ăsta e super amuzant, chiar dacă e cu guvernatorul. A, şi mai e mişto ăla cu planeta roşie, filmul în care am văzut prima gagică cu trei ţâte. Bine, şi ultima, dacă tot suntem la subiect. Una dintre cele mai amuzante faze din tot filmul True Lies e când Jamie Lee Curtis îi face striptis musculosului. El, agent secret pe bune, ea agentă secretă închipuită. Ia uitaţi-vă cum dansează. Hahahahaha
Jamie Lee Curtis

Şi că veni vorba de dansurile celebre, ăsta îl ştiţi cu siguranţă toţi, iar care nu îl ştiţi, căutaţi tot episodul din Seinfeld şi uitaţi-vă. E faimosul dans făcut de Elaine.
Julia Dreyfuss

Urâţică, dar frumoasă

Ca să vezi cum te pedepseşte universul când eşti răutăcios. Pe Tănăsei îi ştiţi, puişorii bagaboantei de Tănase, concepuţi ad-hoc într-o poştă prin boscheţii de pe Mihai Viteazu. La momentul naşterii, trei bucăţi perfecte şi una mai amărâtă. A fost ultima care a învăţat să meargă, ultima la care i-au apărut dinţişorii. Şi de-aia am botezat-o Ţica-Urâţica. Apăi aşa i-a rămas numele. Ulterior, a încercat să se scoată. A compensat aspectul cu inteligenţa. Ea a dat tonul evadării din balconul pe care îl împărţea cu ceilalţi trei fraţi şi surori. Îi folosea de scară ca să sară peste cartonul pus în uşa de la balcon. Până s-a prins cum poate da cartonul la o parte, ca să poată evada toată familia. Şi acum, când e un căţel adolescent, s-a făcut şi frumoasă. Dusă cu pluta pe Dunăre, Cibin şi alte râuri curgătoare, dar frumoasă foc şi linguşitoare din cale afară. Şi da, aşa doarme ea, cu burta în sus şi labele peste botic.

L.E. Azi am scris pentru prima dată de căţeii pe care i-am trimis în Finlanda, ieeeeeeeee, unde stau la cald si bine, în paturi şi pe fotolii. Şi Traian a scris un editorial de nota 10.
P.S.
Asta-i soru-sa, Prefe. Nu de la Prefectură ci de la Preferata

luni, 10 noiembrie 2008

Probleme pentru trafic.ro

Iaca, şi răspunsul. Să mai zică vreunul că blogosfera nu are putere. Arhi şi Piticu, doi dintre bloggerii români cu cel mai mare trafic au pornit o, să-i spunem campanie, renunţând la serviciile trafic.ro. Motivele le ştiu ei şi sunt explicate suficient de bine. Semnalul e îngrijorător pentru trafic.ro, mai ales că, deja, tot mai multe publicaţii online migrează spre SATI, renunţând la serviciile trafic. Şi panica începe să se vadă. Acum am primit primul comunicat de la trafic, pe mailul ziarului.

Cu o experienţă de 8 ani în domeniul monitorizării on-line, Trafic.ro oferă servicii destinate dezvoltării oricărui business prin Internet. La Trafic.ro, ne bazăm pe îmbunătăţirea continuă a facilităţilor puse la dispoziţia utilizatorilor noştri şi înţelegem să acţionăm strict în interesul acestora.
De aceea, respectăm decizia de retragere a unor publisheri din cadrul sistemului de monitorizare on-line pe care îl oferim tuturor utilizatorilor de Internet din România. De asemenea, Trafic.ro apreciază colaborarea reciproc avantajoasă pe care a avut-o cu repectivii publisheri în decursul anilor.
Chiar în condiţiile în care, conform declaraţiilor, retragerea publisherilor în cauză este dată, de propria logică de business şi nu ne-a luat prin suprindere, Trafic.ro analizează cu obiectivitate toate motivaţiile care stau la baza acestei decizii. Aşa cum am dovedit de-a lungul experienţei noastre în monitorizarea on-line, ne propunem să înţelegem motivaţiile şi obiectivele utilizatorilor noştri pentru a putea să ne dezvoltăm serviciile în folosul acestora.
Trafic.ro este şi se va menţine în poziţia de lider „de facto” în domeniul monitorizării on-line în România - dovada incontestabilă sunt cele 50.000 de site-uri care utilizează serviciile noastre. Tocmai de aceea, vom continua să onorăm încrederea utilizatorilor noştri respectând obiectivele de dezvoltare pe care ni le-am propus şi oferind mereu facilităţi îmbunătăţite şi suport dedicat.

Probabil că i-a durut retragerea publisherilor, dar mie mi se pare, cel puţin suspect, faptul că acest comunicat vine în aceeaşi zi cu anunţul făcut de cei doi bloggeri.

O bazookă mică de-aş avea...

Ţineţi minte cazul dirigintei care şi-a scos elevii pentru ora de dirigenţie la o cafea? Cât tam-tam s-a făcut la momentul respectiv? Dacă îmi aduc bine aminte, s-a pus în discuţie chiar chemarea profesoarei în Consiliul Profesoral al liceului la care preda. Ba, a fost şi ameninţată cu sancţiuni. Ei bine, vineri, o întreagă clasă de la şcoala 4 a ieşit la îngheţată. Asta n-ar fi fost o problemă dacă nu ar fi existat următoarele două aspecte. Primul dintre ele, iniţiativa i-a aparţinut lui Eugen Barbu, candidat la Camera Deputaţilor din partea PSD. Gestul său ar fi fost de apreciat, dacă nu s-ar fi petrecut în plină campanie electorală. Pentru că este clar o încercare de a construi o imagine de om implicat în viaţa societăţii ce urmează să fie decontată politic. Dacă n-ar fi fost vorba de politică, aş fi tăcut din gură. Dar nu e cazul. Iar al doilea aspect, copiii au fost la gelaterie în timpul orei de sport. Bănuiesc, cu încuvinţarea învăţătoarei, că doar nu au prins gustul chiulului din clasa I. Şi atunci întreb, care este diferenţa dintre diriginta care şi-a dus elevii la cafea şi învăţătoarea care i-a dus la îngheţată. Un politician la mijloc, asta e diferenţa. Acu dacă mă apuc să înjur o să zică lumea că-s al dracului şi nu-s deontolog.

Inventarul obiceiurilor cu care NOI le scoatem din sărite

Vă trimiteam acum câteva zile spre blogul Simonei Tache, pentru un inventar al obiceiurilor cu care muierile ne scot peri albi. Iar Răzvan sugera să lansăm o contrapartidă a obiceiurilor cu care noi le disperăm pe ele. Corect, de ce să fie world peace. This is Sparta.
Da, lor le place la nebunie. Să întindă pentru a doua oară rujul pe buze când tu aştepţi deja de 10 minute la uşă, cu geaca groasă de iarnă pe tine să plecaţi undeva. Nu contează că mergeţi doar să cumpăraţi pâine. E important ca rujul să fie acolo. Să se trezească cu jumătate de oră înaintea ta şi să dea drumul tare la muzică. Îţi dai seama că degeaba ai pus perna pe ureche. Dacă nu auzi muzica simţi vibraţiile. Somnul e oricum pa demult. Iar, deşi s-a trezit înaintea ta, te roagă suav să îi faci o cafea. Mniezău.
Revenge I say. Urmează inventarul obiceiurilor cu care NOI le scoatem din sărite:
1. Că am învăţat de la Al Bundy sau nu, cel mai important şi mai enervant obicei pentru ele: scărpinatul. Da, ştiţi la ce scărpinat mă refer. Când vii de-afară şi te arunci pe canapea. Faţa lor e priceless.
2. Prietenii. Iar aici putem adăuga liniştiţi şi şpriţul. Berea cu băieţii vine imediat pe locul II cu şanse mari la primul loc. Cel care n-a auzit măcar o dată „tu îi iubeşti pe ei mai mult decât pe mine” ori n-are prietenă/soţie, ori nu are prieteni, ori nu-i place berea. E unul dintre lucrurile pe care nu îl înţeleg. Şi când o muiere nu pricepe ceva, e deranj mare.
3. Interjecţiile. Gureşe ca nişte vrăbiuţe, ajung în pragul disperării când primesc interjecţii drept răspuns. De genul, „nu-i aşa că mă iubeşti mai mult decât orice?”, „Îhî”. Ai spart-o. I-a căzut faţa. Se înnorează şi încep precipitaţile. Întotdeauna se termină cu o Katrina.


4. Ciorapii. Bărbaţii e sportivi. Ştie toată lumea. Nu contează la ce sport ne referim, ne put picioarele. Chiar şi la şahişti. Cade primul ciorap, cade al doilea, se fac tam-nesam ghem şi zboară spre un colţ al camerei. Poate cad pe masă. Poate cad sub masă. Poate aveţi câine ca mine şi îi găseşte chiar sub pernă. Imediat îi urmează pantalonii şi chiloţii. Ordinea perfectă e history.
5. Băşinile. Pişarea fără beşină e ca nunta fără lăutari. Care n-a scăpat vreodată o flatulaţie cu doamna prin preajmă? Nu vă înroşiţi, că n-aveţi de ce. E un simbol al masculinităţii. Pârţu-i sfânt, mai ales că majoritatea rezemăm coatele pe burtică. De ce s-o ţinem balonată, că ş-aşa e dolofană, mânca-o-ar tata de burticică. Nu-mi aduc aminte fiecare reacţie, dar ştiu că o dată am luat una după ceafă. De la mama :P
6. Hainele necălcate. Eu am un principiu bun şi sănătos. Tricoul pe care îl port e cel care e primul la rând. Nu le aleg, nu mă uit dacă sunt sau nu călcate. Aş putea ieşi pe stradă liniştit cu un tricou pe care scrie „Sunt un cur”. Mi-aş da seama de-abia la redacţie când ar râde ppp-iştii de mine. Big deal, ce dacă nu-i călcat? Şi apropo, dacă vreţi să experimentaţi senzaţii tari, încercaţi faza cu tricoul necălcat dacă locuiţi cu soacra. Avertisment, ţineţi bine de cristale că se sparg dracului toate.
7. Fotbalul. Când mama l-a cunoscut pe tata, prima conversaţie, evident, despre ocupaţiile părinţilor. „Tatăl tău cu ce se ocupă”. „E fotbalist”, spune mama. „E tot timpul îmbrăcat în negru şi fuge cu un steag în mână pe marginea terenului”. Ofsaid, henţ, fault, 11 metri. Beznă totală. O mulţime de bezmetici (niciodată nu sunt sigure câţi) care aleargă d-an pulea 90 de minute în urletele şi huiduielile tembelilor adunaţi în faţa televizorului. Pont: le puteţi fraieri între 1 şi 2 meciuri că merită să meargă pentru atmosferă. După care back to the beginning. S-au săturat să le scuipe alţii seminţe în cap.
8. Condusul. Numai aşa, de dumă, bagă un pic piciorul în acceleraţie. „Inconştientuleeeeeeeeee, vrei să ne omori?”. Deşi tufe de Veneţia (aici Adela şi Copila Blondă au luat foc) muierile nu se pot abţine să nu comenteze. E mai important faptul că tu ai trecut cu 10-50 km peste limita de viteză decât faptul că nu te mai poţi concentra la drum atent la avalanşa ce vine din dreapta. Orice-ai face, cu siguranţă nu faci bine. Nu ţii amândouă mâinile pe volan, te-o pus dracu să întorci capul după bijba blondă de peste drum sau după Ferrari-ul care a trecut pe sens opus, you`re focked my friend. Nu există antidot. Drept e că n-am încercat cu pumnul. Dar vine o zi, vine o zi când te voi păliiiiiii.
9. Femeile. Da, şi eu mă mir. Încă n-am întâlnit femeia care să înţeleagă expresia „ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place”. Femeile nu suportă femeile. Spre deosebire de bărbaţi pe care berea îi împacă aproape întotdeauna. Chiar dacă a fost şi o coadă de muiere la mijloc. Explicaţia e destul de simplă. Frumuseţea e trecătoare. Noi ştim, ele ştiu. Pe noi nu ne interesează chiar atât de mult, pentru ele e un centru al universului. Şi orice ameninţare trebuie omorâtă din faşă. Aşa au învăţat ele de la Hitler.
10. De ce să fiu egoist? Punctul zece îl completaţi. Voi, cei urgisiţi de soartă.
Foto

joi, 6 noiembrie 2008

Americanii au votat. La rând, românii


Zarurile au fost aruncate. Cel mai puternic om al planetei îşi trage originile din îndepărtata Kenye, acolo unde au loc deja serbări naţionale, iar prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, care va schimba tapetul şi decoraţiunile la Casa Albă, este o simpatică femeie de culoare. Mulţi îşi pun întrebarea dacă America este pregătită să fie condusă de un asemenea cuplu. Precedentul în ceea ce se cheamă imposibil în materie de şefi de stat surpriză fusese deja creat. Franţa tradiţional naţionalistă şi-a tras la Palatul Elysee un preşedinte de origine maghiară cu rădăcini înfipte în Ţara sfântă ceea ce-ar fi fost imposibil de conceput în mintea francezilor acum 10 ani.
Dacă ar fi să păstrăm proporţiile, în balcanica Românie a anilor 90, analişti politici de carton sforăiau în preajma unor alegeri prezidenţiale că a se instala un maghiar la Cotroceni ar fi ca şi când la Casa Albă ar veni un negru. Iată că această prorocire imposibilă a devenit realitate. Barack Obama este noul preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Votat în cel mai democratic mod cu putinţă de majoritatea americană, noul uns de la Casa Albă a scris o pagină de istorie. Colin Powell şi, mai apoi, Condoleezza Rice au trecut o barieră. Obama a trecut-o pe a doua şi cea mai puternică. Vor fi americanii sub Obama mai fericiţi, îşi vor păstra ei supremaţia mondială pentru următorii 4 ani, vor reuşi să-şi cicatrizeze rapid rănile produse de criza mondială? Greu de răspuns, dar cetăţenii americani asta aşteaptă acum. Nu toţi. Sudul American, tradiţionalist rasist, nu se împacă în ideea de a fi condus de un negru. Într-o ţară a pisicilor, spune sudistul de pe stradă, nu va putea domni niciodată un şoarece. Episodul Dallas este des amintit în discuţiile amatorilor de politică. În anii â60, John Kennedy, un preşedinte incomod pentru unii, a plătit cu viaţa îndrăzneala de a se împotrivi pretenţiilor sudiste. Obama nu se teme de repercursiuni şi merge înainte aşa cum îi stă bine unui învingător. Lupta a fost prea grea şi prea dură ca să abandoneze acum.
Am avut ocazia să urmăresc pe viu, din strada americană, ultima săptămână de luptă din campania electorală şi nu am putut să nu mă raportez la ceea ce am lăsat acasă, în România, acolo unde lupta pentru ciolan este în toi. Cu toată duritatea bătăliei, spiritul de fair play a dominat confruntarea. Toate vorbele grele au fost însă dublate de dovezi şi demonstraţii clare. Nu au existat jigniri gratuite sau zvonuri manipulatoare. În concluzie, a fost o adevărată bătălie între doi adevăraţi bărbaţi politici.
La noi? La noi totdeauna trebuie să fie altfel. Vorbe pe la colţuri, jigniri gratuite, lătrături pe sticlă, dezvăluiri senzaţionale dar fără probe, într-un cuvânt, un circ penibil care, încet dar sigur, ne duce tot mai departe de ceea ce înseamnă adevărata democraţie. Şi asta din cauză că nouă, românilor, ne lipseşte ceva esenţial şi anume bărbăţia în politică. Grava penurie de bărbaţi politici adevăraţi ne face tot mai săraci, mai depărtaţi de democraţie, mai izolaţi de lumea politică internaţională. Şi asta pentru că, alături de câteva excepţii, adunătura noastră de hoţi, de inculţi şi agramaţi, de duşi cu pluta, şi de miliardari de carton, care a format până acum Parlamentul românesc, se poate numi oricum, dar nu bărbăţie politică. Ne rămâne doar să sperăm în reformarea clasei politice odată cu rezultatele mult trâmbiţatului vot uninominal. Dacă nici aşa nu vom simţi că putem avea politicieni adevăraţi, pentru noi totul este pierdut.
Articol scris de Nunu in ziarul Hunedoreanul