Ma stiti. Sunt un fan inrait al animalelor. Imi place sa ma joc cu ele si am invatat sa le respect pe cele cu care nu te poti juca. Oricat de frumoase ar fi si de blande ar parea, animalele salbatice nu se numesc salbatice degeaba. Nu sunt obisnuite cu oamenii si ar fi bine ca situatia sa ramana asa. Altfel ar disparea. De asta mi-e mila de ursii din Brasov si-mi vine sa le crap capul cretinilor care ii confunda cu niste animale de companie. Nu neaparat pentru ce patesc ei. Sunt idioti, si-o merita. Ci pentru ca fiecare stire alarmista, de genul celei de mai jos, aduce mari deservicii animalelor. Lumea incepe sa le trateze ca pe niste paria. Din cauza unor cretini ca astia. Priviti si redactarea stirii, marca Mediafax.
Un turist german în vîrstă de 26 de ani a fost sfâşiat, joi dimineaţă, de un urs, în timp ce dormea, alături de alţi doi conaţionali, într-un cort amplasat în zona Luncă Padinei de pe versantul dâmboviţean al munţilor Bucegi, bărbatul fiind în stare foarte gravă. Zona Lunca Padinei de pe versantul dâmboviţean al Munţilor Bucegi este interzisă campării tocmai din cauza apariţiei frecvente a urşilor. Salvamontiştii au informat că cei trei tineri germani aflaţi în cort erau împreună cu un prieten român, care era campat într-un cort alăturat. Potrivit echipei medicale de la Ambulanţa Fieni, pacientul preluat de pe platoul Padina este în stare stabilă, având zgârieturi şi echimoze provocate de urs după ce animalul a lovit cu laba pânza cortului şi implicit corpul tânărului.
Pe de altă parte, turiştii germani le-au reproşat celor de la Salvamont Dâmboviţa că plăcuţele de avertizare cu privire la locurile frecventate de urşi nu conţin mesaje şi în limba germană.
Deci. Turistul german sfasiat de urs are zgarieturi si echimoze, limbaj de lemn medical pentru termenul de julituri. Ei s-au plans ca placutele nu erau scrise in limba germana desi erau insotiti de un prieten roman. Cel mai probabil analfabet. Pai mai scheise-uri ce sunteti. Daca ma duc in muntii vostri jermanici scrie undeva in limba romana "atentie, te ataca wurstii"? Pe langa ca sunteti prosti, mincinosi si fuduli mai sunteti si nesimtiti. Mars la voi acasa.
joi, 14 august 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
hai k e tare aia cu " nu conţin mesaje şi în limba germană" =)))
RăspundețiȘtergerecum ar fi sa se pune afise in toate limbile pt toti idiotii:))
Buuuun, turistii nemti mi-au lasat o impresie foarte nemaipomenita vara asta ..la Sibiu. Am stat un timp cu cortul in curtea unei mici pensiuni aproape de centru unde trageau o groaza de indivizi din astia. Dupa una din serile Artmaniace, continuata cu ceva bere la Propaganda, ne intoarcem si gasim niste tonti de-astia dormind prin gradina si prin curte alandala, fara cort, doar cu saci de dormit sub cerul nu foarte liber, ca se apucase sa ploua. Am zis ca daca le place bine, dar pe masura ce ploaia batea ritmuri din ce in ce mai indracite pe cort mi s-a facut mila. Mi-au trebuit 10 min sa trezesc un haidamac si sa-l lamuresc ca afara ploua si sunt destule locuri unde s-ar putea adaposti in curte sa nu le ploua in gura la propriu. Le-am dat si niste izoprene ca n-aveau, of course. I-am vazut a doua zi la ochi...vreo patru nemti cat usa fiecare, cu cate un rucsac cat casa fiecare, cu priviri incetosate (explicatia ar fi sticlele de bere si de vodka aruncate la intamplare prin curte, 'tu-le civilizatia mamii lor). Ramane o taina ce naiba carau in rucsacii aia de nu au gasit loc macar pentru un cort...
RăspundețiȘtergereSi se duceau spre munti...Oare ei au ajuns la botu' ursului la Brasov? A, nu, nu erau ei, a n-aveau cort..
Cat despre turismul de genul asta practicat de tineretul german si englez in ultimii ani, s-a mai scris si in presa internationala ca despre un fenomen mai ingrijorator decat curentul EMO, ca dau de furca salvamontistilor si ambulantei cam prin toata Europa. "Lasa-ma, papa, la mare", eu cu inca x idioti, cortu' si alcolu'...
Greseala o fac panicarzii din presa noastra, ca dau vina pe celelalte animale... Va trebui sa facem placute pentru ursi cu "Atentie, turisti tembeli!"
@ mortyse - unde e curtea sau pensiunea de care vorbesti?
RăspundețiȘtergereAm uitat numele strazii (damn!), se cheama Jolly (terasa si pensiune). Caut o harta... Aha! Pe langa Piata Armelor, pe Aleea Filozofilor, la nr. 12 parca.
RăspundețiȘtergereai perfecta dreptate. niste semne de astea ne-ar trebui. "cretini la orizont. fugiti"
RăspundețiȘtergereNu cred că-i sănătoasă generalizarea. Ştiu nemţi care nu-s deloc idioţi, care respectă natura şi plimbările în natură la modul realist şi care nu se încadrează în descrierile voastre :)
RăspundețiȘtergereDar ei de ce generalizeaza punandu-se sa impuste toti ursii care le ies in cale de-acu'?
RăspundețiȘtergereGLUMESC , desi amar...
Intr-adevar, nu toti nemtii sunt asa. Insa fenomenul celor care practica turismul de tip "back-packing" total iresponsabil a luat amploare in mod ingrijorator. Si ramanem printre putinii care daca un turist strain se taie la degetel mai avem putin si-l lingem altundeva sa-i treaca, nu conteaza ca a fost el batut in cap. Atitudinea gresita e de partea presei noastre, care toarna gaz pe foc si fac sa se ia masuri gresite impotriva bietelor animale. (Si nici oamenii de presa nu-i pun pe toti in aceeasi oala, ca unii chiar au condei, dar ii mananca bananarimea din rest.)
intrebarea mea este: daca pe placutele respective, atentionarea nu era scrisa si in limba malgasa, posibilul turist malgas putea sa se planga?
RăspundețiȘtergerenu-mi zi ca intentioneaza sa plece la vanatoare dupa inca un urs, si a doua zi sa spuna ca n-au impuscat ursul care trebuia
RăspundețiȘtergerete ataca "wurstii" :O , am ras sa mor nu alta, tare articolul
RăspundețiȘtergereSa nu uitam limbajul Braille ...
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereNa, ca ideea cu placutele pentru idioti se pune in aplicare in unele locuri. La un zoo, par examplu: http://flickr.com/photos/tenioman/2771903123/
RăspundețiȘtergere