Retezat, unde atingi picioarele îngerilor

Priveşte pământul de la 2000 de metri altitudine. O să vezi doar frumuseţe. Nimic altceva

În văzul tuturor dar ascuns de ochii lumii. Cam aşa e Retezatul. Muntele de o frumuseţe extraordinară. Îl vezi în zare de-a lungul drumului naţional 1 încă de la Sebeş. E acolo, departe, şi la Orăştie şi încă îl vezi mult după ce ai trecut de Deva. O umbră profilată pe cerul poluat de oraşele industrializate hunedorene. Doar pentru cine îl cunoaşte. Pentru cine l-a mai văzut şi ştie să găsească la linia orizontului coama retezată a vârfului ce dă numele masivului de la poalele Haţegului.
LEGENDA spune că demult, în vremuri în care oamenii se luptau cu monştrii, trăiau trei surori. Una mai puternică decât cealalta. Cea mare pe vârful Retezat, cea mijlocie pe dealul Uroiului şi cea mai mică pe dealul cetăţii Devei. Până când cele două surori mai mari s-au luat la ceartă. Cea mare a pus mâna pa buzdugan şi l-a aruncat spre Uroi, distrugând jumătate din coama dealului. Şi mai supărată, sora mijlocie a aruncat securea spre vârful pe care locuia sora ei şi l-a retezat. Într-o secţiune perfectă ce astăzi se vede din toată valea Mureşului.
ÎN RETEZAT ajungi uşor dacă ştii rânduiala locului. Cu trenul până în Ohaba de sub Piatră sau în Subcetate şi de acolo cu microbuzul până la Cârnic. Contează însă la ce oră ajungi. Să nu cumva să păţeşti ca grupul de maramureşeni întâlniţi de mine care au dormit o noapte în cort lângă liniile de cale ferată pentru că au ajuns de abia seara târziu cu trenul. În jumătate de oră ai ajuns deja la baza muntelui. De aici începe greul. Retezatul nu e un munte pentru oricine. Gândeşte-te bine la orele petrecute în maşină sau pe scaun la birou şi la meciurile de fotbal pe care le-ai tot amânat. Fără un minim de condiţie fizică o să îţi rogi moartea. De la Cârnic, variantele de cazare sunt suficiente. La Pietrele găseşti tot ce îţi trebuie. De la curent până la spălător şi toaletă. Chiar şi o locantă de munte unde poţi întotdeauna să sorbi o ciorbă caldă şi o omletă sau să bei un ceai cu rom să te întremezi pentru drumul ce urmează.
Căbănuţele sunt decente pentru 1300 de metri altitudine. Încă eşti în civilizaţie. La fel şi la Genţiana, doar că acolo locul e mai sălbatic. O singură cabană, bine ascunsă între brazi, pe valea care duce la lacul Bucura. Un loc prea frumos ca să fie adevărat. Dacă ai curaj, de la Cârnic poţi să mergi direct la Bucura. Dar drumul e lung, şi fiecare tingire agăţată de rucsac te trage înapoi. Apropo, nu căra degeaba oale, tacâmuri şi ceaune. În Retezat nu se face foc. O să le aduci acasă la fel de curate ca la plecare. De la Cârnic până Pietrele faci trei ore încărcat. Aproape patru până la Genţiana şi opt cu siguranţă până la Bucura. Socoteşte-ţi bine traseul, să nu rămâi în pădure în toiul nopţii. Nu e prea plăcut.
CU CHIU cu vai ai ajuns. După ce ai îndoit măcar trei cuie în pământul pietros ai pus şi cortul. Prima conservă are un gust demenţial. E cea mai bună mâncare încercată vreodată. Şi la căderea serii o să îţi dai seama că de mult nu ai dormit atât de bine. E linişte. Şi aer curat. Dimineaţa faci ochi într-o răcoare pe care n-ai simţit-o de luni bune. În stânga ta răsare soarele. În dreapta apune luna şi tu le vezi deodată. Cu curaj strângi palmele căuş şi aştepţi să curgă gheaţa râului pe faţă. Te înviorezi cu un ceai cald, arunci merinde într-un rucsac şi porneşti la drum. În prima zi, un traseu uşor, sa te reobişnuieşti cu muntele. De la Pietrele, după triunghiul roşu, căutăm drumul spre lacul Galeşu. Ne afundăm în pădure tot mai mult până razele soarelui se pierd între frunze. Aceiaşi răcoare inconfundabilă. Drumul urcă printre copaci şi coboară pe malul râului înţesat de cascade. Treci o vale, apoi a doua şi ajungi la ultima ascensiune înainte de Tăul dintre Brazi. Lacul cu apa de două palme înconjurat pe toate părţile de brăduleţi aranjaţi ca nişte soldaţi ce păzesc o redută. Acolo e primul popas înainte să laşi pădurea în urmă şi să iei la pas drumul străjuit de jnepeniş care te scoate în sfârşit la Galeşu. Unii au ghinion, cum am păţit-o şi eu. La Galeşu, la 1900 de metri, ceaţa vine repede. Degeaba încerci să măreşti pasul şi să i-o iei înainte. Ceaţa este stăpâna Retezatului.
A DOUA zi deja te simţi expert. Pregătit pentru adevăratul Retezat. Drumul prin pădure e banalitate. Cauţi cu privirea stâncile şi te imaginezi agăţat de un colţ solid într-o ascensiune care trece de limita celor 2000 de metri. De la Pietrele pornim spre Şaua Retezatului, prin superba Vale a Stănişoarei. Deja nu mai e de joacă. Drumul e lung şi abrupt iar ceasul nu ţine cu noi. Grăbim pasul la ieşirea din pădure şi dintr-o suflare ajungem la lacul Stănişoara. În dreapta, Şaua Retezatului ne râde în nas. Ştie că vor fi cei mai lungi 300 de metri din viaţa noastră. Ascensiunea aproape verticală se încheie după 45 de minute în care transpiraţia ne acoperă ca roua. Gâfâind, ajungi pe platoul unde începe Rezervaţia. Unde se deschide adevărata frumuseţe a Retezatului. În faţă, lacul Gemenele şi Tăul Negru. În dreapta vârful Retezat care pare să te îmbie la un nou urcuş. Cum vezi lumea de la 2400 de metri înălţime? O luăm agale pe poteca ce duce spre Poarta Bucurii, pe marginea Rezervaţiei Naturale. Toată lumea râde când aude că lacul de sub noi se numeşte Ştirbu. Râsul îngheaţă repede când pe stânca din faţa ta scrie „Pericol” şi vântul îţi dă senzaţia că îţi fură picioarele. Dar treci şi peste hop. Cobori la Tăul Porţii şi în cinci minute eşti la Bucura, cel mai întins lac glaciar din munţii Retezat, o adevărată minune a naturii. Şi priveşti în sus. O asemenea frumuseţe nu are cum să fi apărut din neant. Există cineva, acolo sus, cu un penel mânuit perfect. Un desen ce nu are rival printre toţi pictorii lumii. E pur şi simplu o altă lume.